Sari direct la conținut

„Ambrozia ne-a adus astm și multă suferință.” Care este cel mai eficient tratament pentru alergia la ambrozie

HotNews.ro
Ambrozia, mai ales atunci când înflorește, este extrem de alergenă FOTO: Shutterstock
Ambrozia, mai ales atunci când înflorește, este extrem de alergenă FOTO: Shutterstock

Numărul românilor alergici la ambrozie este în creștere în ultimii ani, iar boala dă uneori complicații de temut. Află în continuare care sunt schemele de tratament pentru alergia la ambrozie și ce variantă este mai eficientă. 

În august 2019, când i-au apărut primele simptome de alergie, Cristina Bejan nu știa nimic despre ambrozie sau despre cum se manifestă o alergie. Primele semne la ea au fost nasul înfundat care curgea ca un robinet și dureri de cap chinuitoare. „Dimineață mai ales, mă simțeam ca după o beție zdravănă. Aveam dureri de cap zi de zi, amețeală și o stare de oboseală ciudată, care nu-mi trecea indiferent cât dormeam”, își amintește femeia de 41 de ani, din București. 

Un an mai târziu, într-o dimineață de august, Matei Constantin (7 ani, București) s-a trezit cu nasul înfundat și ochii roșii. Strănuta în salve, nasul îi curgea, iar ochii îi dădeau mâncărimi foarte supărătoare. În plină pandemie fiind, părinții s-au gândit mai întâi la COVID-19. I-au făcut un test, dar a fost negativ. A doua zi, încă unul – negativ și acela.

Am detaliat aici simptomele și mecanismul de apariție al alergiei la ambrozie.

„Trebuie să fie o răceală, ne-am gândit noi, așa că i-am dat ibuprofen și un spray pentru nas înfundat. A trecut o zi, apoi două, apoi o săptămână și răceala asta nu mai trecea. Noaptea mai ales, abia putea să respire. Se ridica în fund de câteva ori pe noapte și îl ajutam să-și sufle nasul, dar tot nu-și găsea locul în pat. Se foia până dimineața și toată ziua era obosit și el, dar și noi pe lângă el. Cred că cel mai mare chin pentru el au fost mâncărimile de ochi. Tot timpul se freca la ochi și nu i-am dat nimic atunci, pentru că nu știam ce. De la o zi la alta, am tot sperat că-i trece”, ne-a povestit Oana, mama lui Matei. 

Cum se pune diagnosticul de alergie la ambrozie

„Răceala” lui Matei nu a trecut, așa că părinții au apelat la medicul de familie, care a intuit foarte bine diagnosticul de alergie și i-a dat o trimitere către alergologie. Aici, după o discuție cu specialistul, au urmat testele cutanate de tip prick test. Acestea se efectuează prin aplicarea pe pielea antebrațului a unor mici picături de extracte purificate de alergeni și introducerea lor în piele printr-o înțepare ușoară. 

Citește continuarea articolului pe site-ul nostru de wellbeing www.smartliving.ro

INTERVIURILE HotNews.ro