Moș Crăciun: Cadoul cu care mergi la sigur și nu este aruncat la gunoi
Gestul contează, știm cu toții: apreciem faptul că cineva s-a străduit să ne cumpere ceva de Crăciun. Problema lui Moș Crăciun este că generează deșeuri: hârtia de cadou, cutia în care se află o jucărie sau încălțăminte etc. ajunge la gunoi. Umplem tomberoanele cu ele. Dacă cadoul primit nu ne place, într-un anumit timp ajunge și el la gunoi.
Există totuși un cadou cu care mergi la sigur: banii. Asta dacă ne luăm după literatura economică.
Scapi de stresul cumpărăturilor, de timpul pierdut pentru că trebuie să iei ceva (vezi Tornada roșie), dar nu riști ca persoana căreia i-ai luat ceva să se gândeacsă unde să-l depoziteze o perioadă, pentru ca în final, în câteva luni sau ani să dispară din locuință, într-un fel sau altul.
Dacă nu știi exact ce își doresc cei cărora vrei să le oferi un cadou, cu banii mergi la sigur.
Evident, poți să mergi și pe o soluție asemănătoare: voucherele la diverse magazine.
Un lucru valorează diferit pentru tine și pentru cel căruia vrei să-i iei un cadou
Una dintre cele mai interesante și amuzante cărți pe temă este „Scroogenomics: Why You Shouldn’t Buy Presents for the Holidays” de Joel Waldfogel.
Joel Waldfogel explică economic fenomenul prețului. Dacă mergi într-un magazin și vezi o bluză care-ți place, la X lei, o cumperi pentru că tu crezi că valorează acea sumă. Dacă un apropiat se duce la același magazin dar ia aceeași bluză, dar altă culoare, și ți-o oferă, deși are același preț, pentru tine nu valorează atât, pentru că nu ți-o doreai pe acea culoare.
Tranzacția practic a distrus valoarea produsului.
Problema este mai ales dacă ai cumpărat acele cadouri cu un card de credit. Te-ai îndatorat pentru ceva ce este aruncat, adică fără valoare, chiar dacă tu ai dat bani.
Dacă nu-ți permiți să le dai bani, mai bine te gandești la un cadou experiență: Idei de cadouri mai bune decât cele fizice
Psihologii spun că oamenii își doresc cadouri utile și care să le satisfacă nevoile. De exemplu, poate nu-și dorește cineva o presă franceză sau un aparat de cafea. Pe moment, după ce deschide cadoul, poate forța un zâmbet, dar va fi încântată de faptul că în fiecare dimineață o va folosi. Atunci își va da seama că a fost un cadou bun.
Cum am spus și în Tornada Roșie, de Crăciun discutăm despre dăruire, într-adevăr, dar poate ar fi o idee mai bună să fie ajutați cei nevoiași. Nu numai în acea perioadă, bineînțeles, ci întotdeauna. O idee poate fi chiar legată de donații către ONG-uri care ajută oameni sau animale fără adăpost. Acele donații pot fi făcute și în numele celor apropiați.