VIDEO Pentagonul acuză o apropiere "agresivă" a unei nave rusești de război în Marea Arabiei
Un distrugător american a acuzat vineri o apropiere „agresivă” a unei nave rusești în Marea Arabiei, potrivit US Navy, citată de AFP.
Distrugătorul USS Farragut, care face parte din escorta USS Abraham Lincoln, efectua joi o misiune de patrulare în nordul Mării Arabiei când o navă rusească de război s-a apropiat foarte mult de ea, a precizat Flota a 5-a Statelor Unite, într-un comunicat.
USS Farragut a fost nevoită să lanseze cinci semnale de sirenă, semnalul internațional maritim de alertă, pentru ca nava rusă, care s-a apropiat foarte mult, să-și modifice traiectoria, a precizat comunicatul.
„Nava rusă a refuzat într-o primă etapă, dar în cele din urmă și-a modificat traiectoria și cele două nave s-au îndepărtat una de alta”, a adăugat US Navy. „Deși nava rusă a sfârșit prin a lua măsuri, întârzierea inițială înainte de a respecta regulile internaționale de navigație în timpul unei apropieri agresive a sporit riscul de coliziune”.
Flota a 5-a a US Navy, care răspunde de zona Golfului, Marea Roșie, Marea Arabiei și o parte a oceanului indian, a publicat o înregistrare video impresionantă a incidentului. În imagini se poate vedea o navă rusească care se apropie rapid de USS Farragut din spate, înainte de a schimba direcția în ultima secundă.
Regulile internaționale de navigație stipulează că o navă care vine din spate și vrea să depășească altă navă are responsabilitatea de a se asigura de securitatea navei pe care o dublează.
Nu este prima oară când o navă americană reclamă o provocare din partea marinei ruse. În 7 iunie, un crucișător american și un distrugător rusesc au evitat cu puțin o coliziune în marea Chinei, armatele celor două țări acuzându-se reciproc de responsabilitatea incidentului.