Ce a provocat căderea burselor mondiale: Temerea de înăsprire a politicii monetare americane, atacul lui Trump la Fed Reserve și declarațiile șefei FMI
Mișcarea de panică de pe bursele mondiale a fost provocată de o declarație dură a lui Donald Trump împotriva băncii centrale americane și de o nouă majorare a dobânzilor de intervenție ale Federal Reserve, așteptată în decembrie, arată analiștii consultați de AFP. La care se adaugă o declarație a șefei FMI, Christine Lagarde, care a spus că valorile bursiere sunt „extrem de înalte”.
Bursa de la Tokyo a închis în scădere cu 3,89% iar cea din Shanghai cu 5%. Și Bursa din Hong Kong evolua în scădere puternică, de aproape 4%.
Acest trend a influențat și Europa: Paris a deschis în scădere cu – 1,50%, Londra – 1,35% iar Frankfurt – 1,31%.
Piețele sunt „amenințate”, spune Stephen Innes, specialist pentru Asia-Pacific la OANDA, în opinia căruia „pariurile sunt deschise” în ceea ce privește evoluția scenariului.
„Este un cumul de motive: căderea Wall Street, creșterea dobânzilor de intervenție pe termen lung, noi îngrijorări privind relațiile comerciale dintre China și Statele Unite și o atitudine prudentă înainte de anunțarea rezultatelor companiilor”, a explicat pentru Bloomberg Juichi Wako, de la Nomura Securities, în Tokyo
Investitorii au fost influențați și de comentariile de miercurea trecută făcute de Jerome Powell, președintele Fed, care a spus că banca centrală este „încă foarte departe” de dobânzile „neutre” la care aspiră, cele care favorizează creșterea fără a susține însă majorarea prețurilor. O modalitate de a sugera că sunt așteptate mai multe majorări ale dobânzilor în lunile următoare.
De atunci, randamentele pentru obligațiunile americane au crescut. Miercuri au marcat o pauză: randamentul obligațiunilor americane pe 10 ani era de 3,167% față de 3,206% la închiderea precedentă, iar cel pentru 30 de ani la 3,346% față de 3,369% marți seara. Dar în ziua precedentă atinseseră maximul din 2011 și, respectiv, 2014.
Aceste majorări reprezintă un semnal că piața obligațiunilor devine mai profitabilă iar concurența se mută acum de pe piața acțiunilor.
„Piața acțiunilor a profitat (ani de zile) de un aflux de capitaluri deoarece dobânzile erau derizorii. În condițiile în care aceste rate urcă, capitalurile se orientează mai puțin spre active bursiere riscante și mai mult spre obligațiunile Trezoreriei pe termen scurt”, afirmă Jack Ablin de la Cresset Wealth Advisors.
Trump: Fed a înnebunit
Președintele Donald Trump a afirmat miercuri, după ziua neagră de pe Wall Street, că „Fed a înnebunit”, într-o nouă critică legată de banca centrală americană, angajată într-o politică de majorare a dobânzilor.
„În realitate este corecția pe care o așteptam de mult timp”, a continuat președintele, de la Erie, în Pennsylvania (nord-est). „Dar chiar nu sunt de acord cu ceea ce face Fed”, a mai spus Trump.
FMI: Majorarea dobânzilor, justificată
Șefa FMI, Christine Lagarde, a justificată aceste majorări de dobânzi, având în vedere contextul economic actual.
Astfel de majorări „sunt o dezvoltare necesară” și chiar „inevitabilă” pentru economii precum Statele Unite, care înregistrează o creștere robustă, o inflație în creștere și un șomaj „extrem de redus”, a subliniat ea.
Pentru a evita o supraîncălzire a economiei și o eventuală majorare puternică a inflației, banca centrală americană a majorat dobânzile cu un sfert de punct de trei ori în acest an. Și intenționează să facă acest lucru din nou, în decembrie.
Dobânda overnight, care influențează în special creditele de consum și imobiliare, se situează acum între 2% și 2,25%.