Sari direct la conținut

VIDEO UPDATE A doua rectificare bugetara din 2012, aprobata de Guvern in 15 minute. Veniturile bugetului de stat, mai mici cu peste un miliard lei

HotNews.ro

UPDATE 2 Guvernul a aprobat sambata a doua rectificare bugetara din acest an intr-o sedinta care, potrivit Mediafax, a durat circa 15 minute si s-a desfasurat integral in prezenta presei. Prin rectificare, Guvernul taie din cheltuielile acoperite de la bugetul de stat pentru Senat, CSM, ICCJ, televiziunea si radioul public si unele ministere, printre care Apararea, si suplimenteaza alocarile la Agricultura, Sanatate, Administratie, Educatie, Justitie, Dezvoltare Regionala si Turism, SRI.

La sedinta de guvern de sambata au participat doar jumatate dintre ministri, restul fiind reprezentati de catre secretari de stat sau secretari generali. Nimeni nu a prezentat in sedinta vreo observatie fata de rectificarea bugetara.

Pe totalul bugetului general consolidat, veniturile indica o crestere de 1,35 miliarde lei, cu un minus de circa un miliard lei la bugetul de stat si un plus de 2,5 miliarde lei la bugetele locale. Veniturile bugetului de stat sunt in scadere inclusiv din cauza faptului ca peste un miliard lei din sumele colectate din TVA sunt transferate catre bugetele locale.

Astfel, veniturile bugetului de stat se diminueaza in total cu 1.095,1 milioane lei, astfel:

  • taxa pe valoarea adaugata (-1.309,5 milioane lei, din care 1.070,0 milioane lei sunt alocari suplimentare catre bugetele locale);
  • sume primite de la UE in contul platilor efectuate (-1.476,5 milioane lei sume redistribuite la bugetele locale);
  • impozit pe venit si salarii ( -103,5 milioane lei);
  • venituri din capital (-100 milioane lei).

Cresteri de incasari sunt prevazute din accize (210,5 milioane lei), taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizarii bunurilor sau pe desfasurarea de activitati (908,2 milioane lei reprezentand venituri incasate din inchirierea benzilor de frecventa reprezentand echivalentul a 204,1 milioane euro), venituri nefiscale (685,7 milioane lei reprezentand, in principal, varsaminte din venitul net al Bancii Nationale a Romaniei), alte impozite pe profit, venit si castiguri din capital de la persoane juridice (90 milioane lei).

Cheltuielile bugetului de stat pe anul 2012, se majoreaza, pe sold, cu suma de 307,7 milioane lei.

Principalii perdanti ai rectificarii, pentru care Guvernul taie din cheltuielile acoperite de la bugetul de stat, sunt: Senat, CSM, ICCJ, televiziunea si radioul public si unele ministere, printre care Apararea.

Guvernul suplimenteaza alocarile la Agricultura (400 milioane lei pentru subventii si ajutoare), Sanatate, Administratie si Interne (151 milioane lei pentru salarii, norme de echipament, carburanti, expertize medico-legale), Educatie, Justitie (45 milioane lei pentru angajarea a 378 posturi noi, achizitionare mobilier, penitenciare, credite externe rambursabile), Dezvoltare Regionala si Turism, SRI.

In ceea ce priveste alocarile catre Sanatate, Guvernul arata ca „bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate pe anul 2012 se majoreaza atat la venituri, cat si la cheltuieli cu suma de 136,4 milioane lei.Bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate se suplimenteaza cu suma de 150 milioane lei care se utilizeaza pentru plata obligatiilor restante, reprezentand bunuri si servicii achizitionate, cu termen de plata mai vechi de 90 de zile la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, ale unitatilor sanitare publice cu paturi, indiferent de reteaua sanitara din care fac parte, cu prioritate ale spitalelor din reteaua regionala de spitale de urgenta, definite in conformitate cu art.100 alin.(1) si 101 alin.(2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, cu modificarile si completarile ulterioare.”

Ministerul Culturii va primi 30 milioane lei, premierul Ponta precizand ca exista „niste obligatii mai vechi”.

Rectificarea bugetara mai prevede urmatoarele alocari:

  • 350 milioane lei pentru achitarea arieratelor unor unitati administrativ-teritoriale, inclusiv fata de furnizorii de bunuri de servicii si lucrari, premierul spunand ca acestea reprezenta obligatii asumate fata de FMI si sustinand ca administratia locala a fost „un fel de Cenusareasa in materie de alocari”;
  • 200 milioane de lei pentru drepturile asistentilor personali ai persoanelor cu disabilitati,
  • 76,8 milioane lei sunt destinate serviciului public de furnizare a energiei termice pentru populatie.
  • 450 milioane lei se aloca, pe judete, pentru stingerea obligatiilor fiscale restante catre bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale ale furnizorilor de bunuri, servicii si lucrari ai unitatilor administrativ-teritoriale si institutiilor publice finantate integral sau partial din bugetul local si spitalelor publice din reteaua autoritatilor administratiei publice locale precum si pentru stingerea obligatiilor fiscale restante catre bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale, ale unitatilor administrativ-teritoriale si ale institutiilor publice finantate integral sau partial din bugetul local si spitalelor publice din reteaua autoritatilor administratiei publice locale.

Guvernul precizeaza ca, „asa cum s-a convenit cu institutiile financiare internationale, sumele alocate suplimentar autoritatilor locale la aceasta rectificare bugetara sunt destinate exclusiv platii arieratelor catre furnizori de bunuri si servicii, si nu pentru achizitii si lucrari noi.”

Gandul relateaza ca banii destinati echilibrarii bugetelor locale, suma ce se ridica la 2,5 miliarde de lei, urmeaza sa ajunga in teritoriu pana la data de 10 decembrie, in preajma alegerilor parlamentare care vor avea loc pe 9 decembrie. Potrivit proiectului de ordonanata de urgenta, banii destinati platii datoriilor, a salariilor si pentru asigurarea incalzirii pe timp de iarna urmeaza sa fie virati primariilor pe baza unei hotarari a consiliilor judetene. Suma trimisa de Guvern in teritoriu este cu peste 40% mai mare decat cea aprobata la rectificarea bugetara anterioara.

Seful Executivului a precizat in sedinta de sambata ca exista fonduri pentru organizarea in bune conditii a alegerilor parlamentare.

Deficitul bugetului consolidat va fi mentinut la 13,6 miliarde lei, reprezentand 2,2% din PIB (produsul intern brut).

Rectificarea se bazeaza pe datele economice care releva o crestere a PIB-ului de „circa 1%” fata de 1,8-2,3% cat s-a estimat pentru acest an si un PIB in valori nominale majorat la 607,3 miliarde lei, de la 579,6 miliarde lei, prin recalculare valorii nominale pentru anii 2009 si 2010 si publicarea datelor provizorii pe 2011 de catre Institutul National de Statistica.

Atat proiectele de ordonanta de urgenta privind rectificarea bugetului de stat si a bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2012 cat si anexele si notele de fundamentare ale celor doua documente pot fi accesate pe site-ul Ministerului Finantelor Publice.

www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/player’; if(typeof flowplayer == ‘undefined’) { document.write(”); } var domain = document.domain; var domain_split = domain.split(‘.’); var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + „.” + domain_split[domain_split.length-1]; document.write(unescape(„%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_max/e90e178c4a747eaa2c428835fd338b54/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”)); content channel

Victor Ponta, in deschiderea sedintei de Guvern de sambata:

  • In primele 9 luni am reusit ceea ce foarte putini se asteptau, si anume sa ne mentinem toate angajamentele, atat fata de populatia Romaniei […] si am reusit sa pastram stabilitatea macroeconomica, obligatiile pe care ni le-am asumat cu FMI si Comisia Europeana.
  • Va reamintesc ca Romania a avut doua trimestre de scadere economica, am intrat oficial in recesiune in trimestru al IV-lea din 2011 si trimestru I al 2012. Imediat dupa aceea au venit schimbarile de guvern si suntem dupa doua trimestre de crestere economica, mai mica decat ne-am fi dorit sau cat am fi putut sa avem daca problema pe care, intr-adevar, nu puteam sa o imputam nici fostelor guvernari, nici actualei, cea referitoare la seceta si influenta asupra agriculturii, nu ar fi existat.
  • Potrivit datelor oficiale, pe primele 9 luni am avut un deficit de 1,18% din PIB, deci de 7,17 miliarde de lei, si vreau sa stiti cu totii, fata de 2011, am cheltuit mai putin cu 6,7 miliarde de lei – adica cu 1 mil si jumtate de euro mai putin.
  • Ne incadram si ne vom incadra pana la sfarsitul anului in cea mai mare scadere, vorbim procentual, a deficitului unei tari din UE; practic am injumatatit deficitul de la 4,4 in 2011, la 2,2 in 2012.
  • Veniturile bugetului general consolidat au inregistrat o crestere de 7,2% fata de 2011. Aceasta crestere a venit in special la venituri fiscale, taxa pe valoare adaugata +6,2, accize +8,7,  impozit pe venit +12, impozit pe profit +6.
  • Nu cred ca deodata administratia fiscala romaneasca a devenit mai eficienta, ori am avut vreun boom economic. Practic aceasta crestere se datoreaza schimbarilor de la varful ANAF, in special. Vreau sa cuantificati in bani cat insemna pentru statul roman si pentru bugetul Romniei pastrarea unei retele de crima organizata si coruptie in fruntea ANAF.
  • Varful doar inseamna un plus de incasari la bugetul de stat de 10%. 10% din incasarile fiscale se duceau la dl Blejnar si la cei cu care vorbea domnia sa pe la telefoane sau prin alte colturi de care nu am aflat inca.
  • La nivelul administratiei locale este, din pacate, cea mai mica crestere spre diferenta de anul trecut.
  • Sumele rambursate de UE in contul platilor efectuate din resurse publice au inregistrat o crestere cu 41,4% la bugetul de stat si 22,4% la bugetele locale fata de anul trecut. Daca reusiti sa ii explicati si dnei Vass ca +44% inseamna mai mult, nu inseamna mai putin. In mod sigur, nu pot fi satisfacut de gradul de absorbtie.
  • Cheltuielile pentru investitii au fost cu 3% mai mari fata de aceeasi perioada a anului precedent.
  • In mod sigur reusim, prin aceasta rectificare bugetara, sa ne indeplinim principalele promisiuni si asteptari ale populatiei Romaniei. Lucrul acesta este posibil prin veniturile suplimentare la buget, prin, si vreau sa ii multumesc dl Dan Nica (ministrul Comunicatiilor – n.r.), prin niste venituri care au venit cu totul si cu totul la momentul oportun din acele licente 4G -nu stiu ce ne-am fi facut fara acele venituri-, si vreau sa le multumesc acelor doi oameni pe care intotdeauna ii injurati cel mai tare, dl. viceprim-ministru Georgescu si dl secretar de stat Gherghina, care isi asuma toate criticile, dar care s-au batut nu numai sa gaseasca resurse dar si sa convinga partenerii internationali ca aceasta rectificare se incadreaza in totalitate in ceea ce am discutat si ceea ce inseanma obligatiile Romaniei.

Citeste si:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro