Unde gresesc reformistii romani cel mai tare. Si ce ar fi de facut

Reformistii din Romania, simpli cetateni sau figuri publice, privesc evolutiile politice recente legate de instalarea noii puteri cu atitudini penduland intre repulsie, dezamagire si ingrijorare. Notand mai intai ca e cinstit sa pastrezi momentan o portita de bunavointa deschisa, dand o farama de credit in alb noului guvern, sa recunoastem ca ar fi deplasat sa spunem ca temerile si dezamagirile reformistilor sunt irationale.

Sunt doua scenarii. In primul, noua guvernare continua linia reformista. Atunci reformistii nu au de ce sa nu fie satisfacuti. Daca se va dovedi ca lupta politica in Romania are loc acum intre doua tipuri de reformism –unul de dreapta si unul de stanga- vom fi asistat la o rasturnare de situatie spectaculoasa, cu semnificatii pozitive profunde pentru viitorul tarii. Nu ai de ce sa nu aplauzi evolutiile.

In al doilea scenariu, noua guvernare va incerca o restauratie a vechiului sistem si demantelarea reformelor fragile reusite in ultimii ani. In acest caz, temerile reformistilor se vor dovedi justificate. Totusi, pentru a putea actiona eficient, atitudinea lor va trebui sa se schimbe. Iar locul de unde trebuie sa inceapa este reevaluarea realista a situatiei. Sunt cateva lucruri esentiale care, cel putin din perspectiva cuiva care priveste de la distanta evolutiile, par sa scape chiar si celor mai lucizi reformisti si analisti din tara.

Observam ca multi reformisti -cetateni obisnuiti sau figuri publice- se poarta ca si cum pana acum cateva saptamani structura societatii, a sistemului politic romanesc si configuratia de putere din Parlament ar fi fost un paradis nevalorificat al conditiilor si oportunitatilor reformiste. Si acum, brusc, prin niste tradari si traseisme neanticipate si neanticipabile, esafodajul reformismului s-a prabusit. Asta in ciuda unei presupuse tendinte naturale spre reforma, pulsand dinspre societate si sistemul politic. Nimic mai fals.

Realitatea este ca tot ceea ce s-a reusit in ultimii ani s-a reusit in ciuda, nu datorita majoritatii societatii romanesti. In ciuda, nu datorita majoritatii membrilor clasei politice. Abia acum, dupa marea tradare PDL-ista impotriva propriului guvern, s-a revenit in Parlament, la Guvern si in Societate la dinamica tendintei naturale a sistemului, perturbata profund de reformisti in ultimii ani.

Sa ne aducem aminte de rezultatele alegerilor parlamentare din 2008. Ceea ce reformistii au reusit timp de aproape 4 ani a fost sa sfideze pur si simplu legile gravitatiei sociale si politice si sa impuna in ritm fortat un program de reforme fara precedent, in pofida rezultatului acelor alegeri. Imperfecte si partiale asa cum au fost, reformele au depasit cu mult (a) sfera mandatului popular dat de alegatori atunci pentru astfel de masuri si (b) vointa politica a clasei politice.

Ceea ce au reusit reformistii romani -cetateni simpli si lideri publici – a fost nimic altceva decat un miracol politic. In discursul public au schimbat practic paradigma nationala de gandire politica, in ciuda unui baraj mediatic formidabil, indiferentei populare si obtuzitatii majoritatii liderilor politici. (Despre rolul trecut, prezent si viitor al unei bune parti a mass media in toata aceasta poveste, vezi aici cea mai penetranta analiza publicata vreodata). Iar istoria faptului ca au avut timp de cativa ani capacitatea de a misca cat de cat lucrurile in plan legislativ si de politici publice, punand un minim de ordine intr-o casa devastata si adusa in pragul colapsului, devine brusc din triviala si deprimata, uluitoare, daca e privita in mod realist.

Sa analizam o clipa. Sa reusesti sa tii intr-o coalitie improvizata personaje de tip Frunzaverde, sa le mai pui sa si voteze ani de zile legi si masuri care le distrug insasi baza de putere prin care paraziteaza societatea si economia (si poate ii trimit si la inchisoare) este o performata cu totul remarcabila. Sa treci prin doua crize constitutionale majore si doua alegeri reusind sa mentii aceasta coalitie improvizata in care paraziti social-politici de vocatie sunt fortati sa opereze ca aliati si sa mai si avansezi cat de cat agenda reformista cu ajutorul votului lor, pare, retrospectiv privind, ceva de domeniul fantasticului.

Sa repetam, pentru ca merita: Faptul ca reformistii au reusit sa mentina in dispozitiv acest tip de personaje si sa-i faca sa stea cuminti si sa achieseze la mutarile reformiste pana in clipa in care DNA-ul le-a batut practic la usa, este ceva cu totul remarcabil, pentru orice cunoscator al politicii si istoriei.

In plus, sa mai notam ceva: clasa aceasta politca, elita aceasta in care personaje precum Frunzaverde fac figura de personalitate meritorie si frecventabila, nu a aparut asa, din senin, parasutata de masoneria internationala. Ea este in buna masura crescuta, validata si revalidata de electoratul roman. Cu toate imperfectiunile sale, sistemul politic din Romania este o democratie. Daca sfera politicii arata cum arata, asta probabil ca are ceva de a face si cu numita calitate a bazei electorale pe care si din care se ridica acesta elita politica.

Sa-i rugam deci respectuos pe reformistii romani sa-si puna ochelarii de vedere si sa se uite atent in jur. Trotuare, scara blocului. Spatii comune, transport in comun. Sa se uite cu calm si detasare la televizor. Sa urmareasca nivelul expresiei si continutului dezbaterii publice, a conversatiilor private auzite intamplator pe strada. Sa urmareasca atitudinile si comportamenul noilor imbogatiti. Aspiratiile si modelele celor de la periferie. Sa judece fara patima pe cei care in mass media se vor formatori de opinie. Sa cantareasca detasat standardele lor intelectuale sau publicistice. Ce spun toate acestea separat si in conjunctie?

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro