FOTOGALERIE Adolescent in Epoca de Aur

”Sursa de inspiratie sa fie izvorul viu al muncii, al vietii poporului nostru, nu ulcioarele, chiar aurite, care pot deforma realitatile” – cu astfel de ganduri ale lui Nicolae Ceausescu incepeau toate almanahurile si revistele pe care le rasfoiau, inainte de ’89, tinerii din „generatia cu cheia de gat”. „Astazi ni se pare socant, dar noi ne obisnuisem sa deschidem un Almanah Femeia si sa-l salutam intai pe Tovarasu’. Dupa ce il salutam pe Tovarasu’ si citeam poezia „Partidul, Ceausescu, Romania”, mergeam mai departe sa vedem ce articole sunt in almanah. De fapt, nu ne uitam, pentru ca ne obisnuisem sa nu bagam in seama, sa ignoram. Acesta a fost poate modul nostru de rezistenta: treceam peste. „Ei, si ce daca?”,” a explicat Milviuta Ciausu, profesor de istorie al Liceului Benjamin Franklin, in cadrul unui proiect intitulat „Adolescent in Epoca de Aur”.Click pe poza pentru a vedea fotogaleria.

Profesorii in timpul comunismului – prieteni ai elevilor
Cum ne petreceam timpul liber in epoca de aur
Cum era perceput Occidentul
Toate revistele incepeau cu Tovarasu’
Umilintele indurate in cadrul „muncii patriotice”

Desfasurat zilele trecute in cadrul Liceului Benjamin Franklin din Bucuresti, proiectul „Adolescent in Epoca de Aur” a pornit de la o idee a Institutului de Istorie Orala din Cluj Napoca. Astfel de proiecte se desfasoara in peste 60 de scoli din tara.

Profesorii – prieteni ai elevilor

„Adolescent in Epoca de Aur” a inclus si o serie de interviuri realizate de elevi cu parintii. „Nu exista, in interviurile luate, nici o persoana care sa nu vorbeasca laudativ la adresa profesorilor – ca niste persoane care se interpuneau intre ei si regimul politic”, a explicat Milviuta Ciausu.

Cum ne adresam profesorilor? Cu Domnule! Niciodata nu eram tovaras cu profesorul care ne invata!

Daniel Petriceanu, profesor

„Poate de aceea li s-a parut ca a fost asa de minunata perioada adolescentei parintilor vostri. De aceea v-au vorbit ca despre o perioada frumoasa (in afara de faptul ca e tineretea lor): si pentru faptul ca au fost niste oameni care sa-i protejeze. Povestea profesorul Petriceanu ca la intalnirea de 10 ani, dirigintele i-a spus: „Imi pare rau ca n-am stiut ca o sa se-ntample asta! V-as fi pregatit si pentru acest lucru, pentru schimbarea de regim!”.”

„Cum ne adresam profesorilor? Cu Domnule! Niciodata nu eram tovaras cu profesorul care ne invata!” (Daniel Petriceanu, profesor la Liceul Mihai Viteazul din Capitala)

„Regula era aceea: stiam ca suntem cu totii tovarasii tuturor, toti spuneam „tovarase” tuturor. Dar nu stiu daca vreodata, in cei patru ani de liceu, m-am adresat vreunui profesor cu „tovarase”!” (Milviuta Ciausu)

„Tot ceea ce conta se invartea in jurul vietii din liceu. Am avut profesori buni si ei creau o atmosfera minunata”. (Georgina Todea)

In multe cazuri, profesorii erau cei care, la defilarile de 1 mai sau de 23 august, gaseau o portita ca pe elevi sa nu-i bata soarele-n cap, sa nu moara de foame: „faceam act de prezenta si plecam”.

Ani de liceu…

De ce matricolele cuprindeau denumiri de genul „Scoala Generala de 10 ani Nr. 75”: pentru ca Ceausescu a dorit ca invatamantul obligatoriu sa fie de 10 ani si atunci scolile generale s-au transformat, din scoli I-VIII, in scoli I-X. Existau si locurile la liceu, dar cei care nu intrau la liceu ramaneau la scoala generala pana in clasa a X-a.

Occidentul insemna pentru mine guma de mestecat sau cutia de Pepsi

un fost adolescent in Epoca de Aur

Ce insemna timpul liber in perioada comunista: fotografii, muzica, scrisori, colectionatul timbrelor. „Erau mijlocul prin care tanarul din noi voia sa faca altceva decat i se spunea”.

„Scrisoarea a disparut din peisajul vietii contemporane. Noi scriam scrisori catre prieteni – uneori in clasa – pentru ca nu terminam de spus ce aveam sa ne spunem si pentru ca nu exista messenger (sau alta forma de comunicare online)”.

Exista o moda la sfarsitul anilor ’80, prin care se facea rost de niste bani: „faceam felicitari si le vindeam cum puteam sau lucram pentru cei de la Fondul Plastic. Erau felicitari facute manual, pe hartie fotografica. Exista o tehnica de imprimare si apoi le coloram intr-un anume stil”.

Cum percepeam Occidentul

Cei mai multi vedeau Occidentul in filme, de pilda celebrul Dallas, care arata ce inseamna „casa cu piscina”:

Cateva marturii ale fostilor adolescenti din perioada comunista:

„Occidentul insemna pentru mine guma de mestecat sau cutia de Pepsi”
„Occidentul? O, Doamne! Taramul de dincolo de negura!”
„Occidentul il percepeam doar din ceea ce auzeam la Europa Libera”
„Noi vedeam Occidentul in revistele de moda. O astfel de revista trecea din mana in mana, sa ne croim, sa convingem croitoreasa, sa ne suparam daca nu nimereste. Revistele acesteau erau o comoara cand aveau si tipare la sfarsit”.

Toate incepeau cu Tovarasu’

„Astazi ni se pare socant, dar noi ne obisnuisem sa deschidem un Almanah Femeia si sa-l salutam intai pe Tovarasu’. Dupa ce il salutam pe Tovarasu’ si citeam poezia „Partidul, Ceausescu, Romania”, mergeam mai departe sa vedem ce articole sunt in almanah. Pe pagina urmatoare – tot el. Dar aveam rabdare, treceam si peste pagina 2. Aflam ca „cel mai iubit fiu al poporului” e in fruntea destinelor tarii – de parca putea cineva sa uite. Vedeam pe la ce speech-uri a mai fost, treceam apoi si de asta. De fapt, nu ne uitam, pentru ca ne obisnuisem sa nu bagam in seama, sa ignoram. Acesta a fost poate modul nostru de rezistenta: treceam peste. „Ei, si ce daca?”

Sursa de inspiratie sa fie izvorul viu al muncii, al vietii poporului nostru, nu ulcioarele, chiar aurite, care pot deforma realitatile.

(citat atribuit lui) Nicolae Ceausescu

Toate revistele si almanahurile incepeau cu Tovarasu: Almanah Femeia, Magazin Istoric, Almanah Adevarul, Almanah Flacara, Almanah Cinema. Cateva cuvinte ale lui Nicolae Ceausescu, la inceputul unui astfel de almanah: „Sursa de inspiratie sa fie izvorul viu al muncii, al vietii poporului nostru, nu ulcioarele, chiar aurite, care pot deforma realitatile”.

„Drept pentru care filmele, in ultimii ani ai regimului comunist, ajunsesera sa tina 45 de minute, dupa ce se taiau toate imaginile care puteau, Doamne fereste!, sa ne trimita cu mintea la vreo lume aurita si frumoasa si prospera”.

Hrana pentru sufletul adolescentilor

Despre „cartile de temelie” (Lenin, Marx) se invata la Invatamant Politic.

Cartile pe care le citeau toti adolescentii cu placere erau insa volume precum: „Cel mai iubit dintre pamanteni” (era foarte greu de gasit), „Vocile Noptii” (Augustin Buzura), „Laleaua Neagra”, „Ciresarii”, „Winnetou”, „Shogun”, ori scrierile lui Jules Verne.

Exista un comert subteran si exista lumea lui „a face rost” si a lui „ma descurc eu cumva”. Era lumea lui „a face rost de”. Or asta nu e tocmai o stare de normalitate

Milviuta Ciausu, profesoara

„In special persoanele care traiau in Bucuresti spuneau ca mergeau cu mare placere la teatru. Imi spunea Lucia Moldoveanu ca „actorii anilor ’70-’80 au fost incantarea copilariei si tineretii mele”.”

„Noi suntem generatia care a fost numita, dupa Revolutie, fie „Decreteii”, fie „generatia irosita”, fie „generatia de sacrificiu”, fie „generatia cu cheia de gat” – personal nu ma regasesc in nici una dintre aceste denumiri. Am fost si generatia care a fost masiv pe strada in ’89 si care am stat la coada sa cumparam ziare – coada de la carne a fost inlocuita, in ultimele zile ale anului ’89, de cozile la ziare” (Milviuta Ciausu).

Carti precum „Cel mai iubit dintre pamanteni” se gaseau foarte greu. „Exista un comert subteran si exista lumea lui „a face rost” si a lui „ma descurc eu cumva”. Era lumea lui „a face rost de” – or asta nu e tocmai o stare de normalitate. O pereche de blugi costa cam jumatate dintr-o leafa – blugii sunt cel mai banal obiect de imbracaminte din garderoba unui tanar din zilele noastre.”

O perceptie luminoasa despre un trecut intunecat

Cateva dintre explicatiile perceptiei foarte luminoase pe care o au multi dintre parintii nostri despre perioada comunita: tineretea / adolescenta reprezinta perioada cea mai frumoasa din viata unui om, dar si pentru ca ceea ce traim astazi poate nu ne multumeste sau nu este ceea ce am asteptat noi acum 20 de ani sa fie – „dar macar nu e o lume mincinoasa asa cum am trait noi”.

Beatrice, eleva: „Fiind tineri, parintii nostri isi vad tineretea in mod frumos. Spun ca erau mult mai legati, prieteniile erau mai stranse, scoala era usor mai dura, profesorii aveau voie sa agreseze fizic copiii, stateau la cozi interminabile. Dar toate acestea au ramas amintiri frumoase pe care ei le povestesc cu drag”.

Umilintele indurate in cadrul „muncii patriotice”

„Cel mai umilitor exemplu: am fost sa spal lanturile de pe Baba Novac. Spalam cu o perie niste lanturi intre niste stalpi. Fiecare sectie avea o statie de autobuz de curatenie. Gunoierii beau coniac in iarba si radeau de noi: a fost cel mai umilitor moment. Noi, niste oameni cu studii sau fara (conta mai putin), spalam acele lanturi cu periuta, iar cei care trebuiau sa faca munca asta, beau in iarba” (Aurel Ciausu, unul dintre milioanele de tineri care au facut munca patriotica in perioada comunista).

Am fost sa spal lanturile de pe Baba Novac. Spalam cu o perie niste lanturi intre niste stalpi. Gunoierii beau coniac in iarba si radeau de noi: a fost cel mai umilitor moment.

„Mama mea este din Moldova si a fost doar de doua ori la astfel de munci: in livezi de meri si la cresterea viermilor pentru matase. Acolo a ajuns sa aiba paduchi. Familia noastra era printre cele mai bune din sat si niciodata nu se intamplase sa fie copii bolnavi. Erau cei mai muncitori si era o rusine sa ai paduchi. A ajuns sa aiba chiar si raie. Prin acest lucru, prin munca de jos, copiii intelegeau ca nu este chiar atat de bine sa munceasca la pamant. De aceea, ei erau intr-un fel influentati sa invete cat mai mult, sa ajunga ceva in viata. Nu sa lucreze pamantul, ci sa invete carte cat mai mult, sa nu ajunga unde au fost deja.” (Beatrice, eleva)

„Inainte sa fiu profesoara, am muncit intr-o fabrica timp de 6 luni, pentru ca am pierdut primul examen si trebuia sa muncim musai. Am primit un fluturas la care am avut de luat 0 lei la leafa. Asta inseamna ca eram un fel de somer. In ultima mea zi de munca, atunci cand mi-am dat demisia (nu-si mai daduse nimeni demisia), se uita secretarul de partid la mine ca si cum as fi fost un extraterestru”. (Milviuta Ciausu)

Bancurile – o forma de rezistenta

Bancul era o forma de rezistenta in acele vremuri. In spatele fiecarui astfel de banc se ascundea o realitate pe care tinerii incercau sa o ridiculizeze.

„In fiecare dimineata, Ceausescu iesea pe balcon, fericit, mandru de realizarile lui si spunea: „Buna dimineata, soare!” Si soarele raspundea: „Buna dimineata!”. Si el se mira „cum, si soarele ma saluta? Cum sunt de genial!” A doua dimineata iese si spune „Buna dimineata, soare!” „Buna dimineata!” Si in a treia dimineata, iese din nou: „Buna dimineata, soare!” „Buna dimineata! Dar sunt Costica, Soare a fost de serviciu pana ieri”.”