Dan C. Mihailescu, critic literar: La noi, hiperinteligenta pleaca dintr-o exasperare de Romania: de saracie, de simplitate, de ruralism

„In 1920, Romania avea un dialog perfect cu Occidentul, fara nici umbra de complexe de inferioritate. Multi dintre tinerii nostri au acum complexul de inferioritate fata de Vest. Prozatorii nostri incearca sa imite din Occident exact raul libertatilor de acolo, numai „sex, drugs & rock’n’roll”, uitand ca de fapt toti marii prozatori (veniti din ariile excentrice catre Premiul Nobel, de pilda) vin cu un specific national. Pamuk vine cu turcitatea, Andrei Makine vine la Paris cu slavismul din el, numai noua ne e rusine sa venim cu ceva de romanitate”, a explicat Dan C. Mihailescu, critic literar si eseist, in cadrul conferintei „Buna seara, domnule Mircea Eliade”, ce a avut loc la mijlocul acestei saptamani, la Biblioteca Centrala Universitara, in seria de evenimente „Cultura bate criza”.

„Generatia ’27”, generatiile de azi si complexele de inferioritate

„Vulcanescu zicea ca intre pan-slavism si pan-germanism, noi trebuie sa optam pentru pan-romanism. In 1920, Romania avea un dialog perfect cu Occidentul, fara nici umbra de complexe de inferioritate. Uitati-va ce natural se duce Eliade la Papini, Bibestii cu Proust… erau intr-o familie europeana mult mai putin transanta.

Noi avem acuma uncomplex de inferioritate. Multi dintre tinerii nostri au complexul de inferioritate fata de Vest. Exista ceva de sluga inauntrul nostru. Ne ferim sa ne afirmam romanitatea.

Prozatorii nostri, cei mai multi, incearca sa imite din Occident exact raul libertatilor de acolo, numai „sex, drugs & rock’n’roll”, uitand ca de fapt toti marii prozatori (veniti din ariile excentrice catre Premiul Nobel, de pilda sau toti cei care izbucnesc in Occident) vin cu un specific national. Pamuk vine cu turcitatea, Andrei Makine vine la Paris cu slavismul din el, numai noua ne e rusine sa venim cu ceva de romanitate. Tocmai din cauza acestei diabolizari sistematice.

Noi avem un complex al romanitatii si ni se pare ca, in postmodernitatea de acum, afirmarea energiei nationale este totuna cu acuzatiile de rasism, de regionalism, incat la nivel de recuperare al romanescului stam infinit mai rau decat au stat Eliade si generatia ’27.

„Romanii au o marota identitara, o psihologie primara, de cetate asediata…” Nu, dar da-mi voie, dupa 50 de ani de minciuna si de teroare mentala, sa vin sa-mi pun dilemele identitare pe masa. Or nu, astea sunt luate drept rasism.

Exasperarea de noi insine ne-a determinat sa fim cat mai diversificati, sa optam pentru cat mai multe lucruri si din pacate de-aia avem si atat de multe rateuri.

Dan C. Mihailescu, critic literar

Noi am avut tot felul de complexe de inferioritate. De la 1820, ’30, ’40, ca erau boieri rusofili, turcofili, germanofili, masoni de rit scotian sau frantuzesc, toata lumea avea un complex de natie tanara, viguroasa, dar inca neformata. Nici un om nu a indraznit sa faca un singur lucru.

A fost o asemenea foame de plurimorfism si de plurivalenta! Ca este Maiorescu, ca e Eminescu, Caragiale, Iorga, Racovita, toti aveau cariera de profesori, faceau si traduceri, piese de teatru, poezie, gazetarie, erau si parlamentari, oameni de afaceri…

Toata lumea a practicat un auto-exhibitionism. Infiorator cate energii s-au varsat la noi in politica si in gazetarie! Fiecare om din elita avea o sete atavica, aveau un cult al calitatii, al productivitatii. Toti pleaca la universitati, la Viena, in Berlin, Sorbona. Si vin acasa toti cu aceasta manie de a avea un sac cat mai mare, sa facem mai mult.

La noi, hiperinteligenta, eruditia, enciclopedismul pleaca si dintr-o exasperare de Romania: de saracie, de simplitate, de ruralism. Este o sete de a ne depasi si de a prinde orizonturi cat mai multe. Exasperarea de noi insine ne-a determinat sa fim cat mai diversificati, sa optam pentru cat mai multe lucruri si din pacate de-aia avem si atat de multe rateuri.

Cel mai mare exemplu este Eminescu: a venit din Viena si a dat de foame, de mancatoriile dintre liberali si conservatori etc. Si, practic, a luat foc. Daca cititi toata corespondenta tinerilor din perioada ’48 si din generatia lui Eliade, veti vedea ca toata lumea, cand ajunge in tara, mananca foc. Toti care pleaca vin apoi in tara gata sa faca si sa dreaga, vad lumea enciclopedic, dar aici sunt loviti de maniera asta romaneasca, sunt faultati, li se da casant cu secera, sunt facuti praf. Si in zilele noastre se intampla acelasi lucru”.

Libertatile oamenilor de cultura din perioada interbelica – traite pe orizontala si pe verticala

„Exista un moment in interbelic care nu stiu cu ce alt moment poate fi comparat. Ei au stiut sa-si traiasca toate libertatile, chiar si frivole.

Pe orizontala: traiau intr-o libertate religioasa, eretica la limita, si inca o libertate sexuala. Adica exista o intensa senzualizare a literaturii lor, a teatrului lor, a dansului lor.

Pe de alta parte, stiau sa-si traiasca si pe verticala libertatea, alegandu-si fara exceptie toate telurile mari: in romane s-au luptat cu raul, cu demonismul, cu patima, Cioran nu se compara decat cu Iov si cu Lucifer, Vulcanescu voia sa ia romanescul si sa vada ispitele latine, dacice, frantuzesti etc, Mihail Polihroniade voia sa faca geopolitica si geostrategie.

Exista aceasta dezinhibare. Ceea ce nu se intampla si cu noi, incepand de la copiii de 14-16 ani, care sunt invatati cu „nu! nu! nu! n-ati sa poti face asta, trebuie sa faci asta, trebuie iti faci un CV, un job, nu-ti poti alege sefii, nu depasi limitele tale”. Ei toti traiau intr-o delimitare absoluta, care i-a si dus ulterior la rebeliune… Politica i-a mancat – asta a fost blestemul lor. Libertatea dusa in anarhie i-a nenorocit pe toti. Dar lectia de baza pentru noi este creativitatea”.​