FOTOGALERIE VIDEO Eric Clapton & Steve Winwood in Capitala: Dumnezeu si adevarata secta a adamitilor

„Imagineaza-ti ca iti dai jos machiajul si nimeni nu mai stie cine esti”, spunea candva Steven Tyler de la Aerosmith. Dusa la extrem, pe scena, o renuntare simbolica la orice masca sau haina de vedeta, chiar si pret de cateva minute, poate avea efectul contrar. Vineri, 11 iunie, pe Stadionul Iolanda Balas din Capitala, Eric Clapton si Steve Winwood ne-au aratat, la momentul oportun, adevarata lor fata, cei doi infatisandu-se asemeni unor adamiti (este vorba de acei membri ai unei secte gnostice din primele secole ale crestinismului, ai carei adepti, pe motiv ca au recastigat puritatea originara, umblau in pielea goala).

Desi in aparenta necomunicativi, cei doi au dezbracat, simbolic, hainele „omului-vedeta”: Steven Winwood (orga, pian, chitara, voce) a facut dovada omului simplu, radiind de bucurie, cu adevarat fericit ca se afla in fata unui public numeros, in timp ce hippiotul Eric Clapton (din nou cu plete si imbracat cu pantaloni scurti) ne-a oferit o mostra din trairile sale prin interpretarea piesei Layla (melodia ne prezinta adevarata masura a omului care este Clapton, „cantecul-declaratie” fiind scris in 1976 pentru Pattie, pe atunci sotia lui George Harrison, in conditiile in care cei doi mari chitaristi erau foarte buni prieteni).

Tot Clapton si-a pus sufletul „pe tava” si prin intermediul lui Cocaine (preluare dupa J.J. Cale), piesa antidrog amintind de perioada dificila prin care a trecut artistul, cand a fost nevoit sa se lupte cu dependenta de stupefiante.

Spre final, ca o incununare a celor doua ore in care au fost cantate piese ca After Midnight, Key To The Highway, Gimme Some Lovin’, Driftin’, Dear Mr. Fantasy (la bis) sau coverul Georgia On My Mind (creat in 1930 de Hoagy Carmichael si Stuart Gorrell si devenit cantec oficial al statului Georgia), Eric Clapton si Steve Winwood au interpretat Voodoo Child (preluare dupa cel mai mare chitarist din toate timpurile), parca aratandu-ne ca adevarata divinitate a muzicii blues si a chitarei (la care se inchina toti ceilalti artisti) este Jimi Hendrix, cu toate ca Eric era cel supranumit Dumnezeu in anii ’70 („Clapton is God”).