Turkmenistanul renunta la colaborarea cu Rusia pentru constructia gazoductului catre Marea Caspica
Turkmenistanul a anuntat sambata ca va realiza singur gazoductul care va lega regiunea estica a tarii, unde sunt concentrate rezervele de gaze naturale, de Marea Caspica, un proiect in valoare de 1,5 miliarde dolari in care Rusia spera sa joace un rol major, relateaza AFP.
„Vom demara in scurt timp constructia unei noi conducte est-vest pe baza resurselor financiare nationale”, a afirmat presedintele Kurbanguli Berdimuhamedov, citat de cotidianul guvernamental Neutral Turkmenistan.
Berdimuhamedov a semnat un decret prin care ordona societatii de stat Turkmengaz sa realizeze proiectul si constructia conductei cu o capacitate anuala de 30 de miliarde de metri cubi. Constructia va incepe in iunie si va fi definitivata in iunie 2015.
Acest anunt constituie o lovitura destul de importanta pentru Rusia, care a sperat mult timp sa fie implicata in proiect.
Turkmenistanul ocupa locul patru la nivel mondial in ceea ce priveste rezervele de gaze naturale, iar China, Rusia si statele occidentale spera sa ocupe un loc important in exploatarea acestor rezerve.
In martie 2009, Turkmenistanul a anuntat o licitatie internationala pentru realizarea gazoductului, la care si-au exprimat intentia de a participa peste 70 de firme din Rusia, China si Europa. Rezultatele licitatiei nu au fost facute publice.
Un acord cu Rusia a fost amanat brusc dupa vizita lui Berdimuhamedov la Moscova, in martie 2009. Atunci, consilierul lui Dmitri Medvedev pentru politica externa, Serghei Prihodko, afirmase ca acordul urma sa fie semnat pana la finele anului trecut.
Relatiile dintre cele doua tari s-au deteriorat rapid dupa ce o explozie a unei conducte principale care aproviziona Rusia a oprit exporturile turkmene catre Moscova. Aprovizionarile cu gaze au fost reluate la inceputul lui 2010, dar Rusia si-a redus drastic achizitiile de gaz turkmen.
Turkmenistanul a anuntat, la jumatatea anului trecut, ca este dispus sa aprovizioneze gazoductul Nabucco, care isi propune sa limiteze dependenta Europei de gazul natural rusesc.