Arma energetica
Anotimpul rece induce, intre altele, mari emotii in randul multor guverne din Europa Centrala si de Est, regiune lipsita de resurse energetice si de o siguranta in aprovizionare de la furnizorii externi. La Bucuresti, sezonul rece 2009/2010 gaseste autoritatile in plina criza economica si fara un parteneriat clar in ce priveste asigurarea necesarului de consum al populatiei si activitatilor industriale.
In aceasta conjunctura exista totusi doua sanse: prima este aceea ca, pana acum, iarna ne-a „cotropit” doar de cateva zile si nu se anunta foarte aspra si, a doua, diminuarea productiei industriale in mari combinate metalurgice, in general in industrie, a dat posibilitatea companiilor de resort sa inmagazineze, in subteran, mari cantitati de gaze naturale. Cel putin asa ne asigura ministrul Economiei.
Din structurile aceluiasi minister al Economiei s-a primit, nu demult, o informatie nu surprinzatoare, dar cu impact emotional destul de mare. Potrivit presedintelui Agentiei Resurselor Minerale, in urmatorii 15 ani Romania va epuiza, la actualele standarde de productie si de consum, resursele sale de hidrocarburi. Desigur, presedintele sus-numitei agentii guvernamentale nu ne-a precizat ce preocupari exista pentru ca Romania sa nu ramana fara petrol, gaze naturale si, chiar, de carbune.
Aceasta in conditiile in care, se stie, tara nostra este singura din regiunea central europeana care dispune si consuma din resurse proprii o buna parte din necesarul de hidrocarburi, in special gaze naturale. Spre deosebire de Bulgaria, Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia, care sunt dependente in proportie de 100 la suta (prima enumerata), pana la cca 60 la suta (ultima enumerata), Romania isi asigura din productia proprie cca 60 la suta din necesar. Intr-un an de criza economica, asa cum a fost 2009, procentul este insa si mai mare.
Sigur, esenta problemei este ce se va intampla in viitor. Echilibram consumul cu un procent rezonabil din productia interna si din import sau, din lipsa de solutii, epuizam repede resursele proprii. Si vom ramane dependenti peste 15-20 de ani 100% de importuri. Fara indoiala ca varinata optima este prima. Mai ales ca ea este demult experimentata de mari puteri economice ale lumii.
Din pacate, starategia energetica a tarii nu este bine definita si risca sa aduca mari prejudicii in viitor. Suntem singura tara din UE care se bazeaza pe mult asteptata Carta a Energiei, care se lasa asteptata de circa 5 ani intre Federatia Rusa si UE. Din motive tot strategice, care privesc interse divergente ale partilor, in plina dezbatere a strategiei energetice comune a UE, state mai mari sau mai mici din Uniunea Europeana incurajeaza relatiile bilaterale cu Rusia si isi dezvolta un parteneriat propriu, dincolo de proiectele discutate la Buruxelles.
Cel mai bun exemplu este Germania, care – desi nu refuza initiativa poloneza de creare a unui partenariat energetic clar definit intre UE si Rusia – isi dezvolta propria relatie energetica cu Federatia Rusa. In prezent, Germania se aprovizioneaza cu gaze si petrol rusesc prin doua mari magistrale, care traverseaza Ucraina si Belarus. Urmare conflictelor economice dintre gigantul rus Gazprom si companiile din cele doua tari ex-sovietice, Germania a acceptat propunerea Rusiei de a colabora la realizarea unuia dintre cele mai mari proiecte energetice ale acestor ani, respectiv North European Gas Pipeline, in baza acordului semnat in 2005.
Lucrarile au deja unda verde, dupa ce luna trecuta, Suedia si Finlanda si-au dat acordul «de mediu» pentru ca North Stream sa traverseze apele lor teritoriale. Acest mare gazoduct va lega direct resursele rusesti cu consumatorii din Germania, ocolind Belarus si Polonia, si aducand gazele pe sub Marea Baltica. Germania se aprovizioneaza in prezent, in principal, prin magistrala Yamal, ce strabate Belarus si Polonia, cat si prin extensiile magistralelor ce strabat Ucraina pana in Europa Centrala. Dar tot Germania este unul dintre membrii actionari ai posibilului Nabucco, gazoduct care ar trebui sa aprovizioneze Europa de Est si unele tari din Europa Centrala cu gaze din zona caspica, fara a apela la resursele rusesti.
Ce politica energetica europeana are Romania ? Una izolationista sau, mai bine zis, unilaterala. Impreuna cu alte state europene si Turcia am semnat infiintarea holdingului de firme care vor finanta constructia Nabucco. Uniunea Europeana si-a insusit, pana la urma, proiectul si promite ca va sprijni financiar realizarea sa. Initial demararea lucrarilor trebuia sa inceapa in 2010, dar pentru ca nu toate variabilele ecuatiei sunt cunoscute, momentul s-a deplasat spre 2011. Daca nu intervin alte «complicatii». Si aceasta mai ales din partea Federatiei Ruse care se opune, mai mult sau mai putin deschis, acestui proiect care ar putea sa penetreze monopolul rusesc in aprovizionarea Europei Centrale si de Est.
Romania nu este angajata in alt mare proiect energetic paneuropean, respectiv South Stream, in care sunt implicate companii din Turcia, Bulgaria, Austria, Italia, urmanad sa duca gaze ale Gazprom din zona Marii Caspice, pe sub Marea Neagra. De ce nu este angajata Romania si in acest gazoduct, care prinde contur mult mai repede decat Nabucco ? Intrebarea este binevenita, dar raspunsul este nu economic, ci politic.
De o politica flexibila fata de Rusia acestor ani dau dovada inclusiv SUA. Sau chiar Polonia. Tara care, in ultimii doi-trei ani, a inteles ca divergentele politice sau istorice pot sau nu fi reglate, dar interesele economice privesc nu doar pe oamenii politici, ci populatia si dezvoltarea unei tari.
Se pare ca Romania nu doreste sa faca o asemenea distinctie intre politic si economic. Cand acum cateva luni, actualul ministru al Economiei a avut o reuniune cu reprezentantii Gazprom (marele concern rusesc) mai toata clasa politica s-a intrebat de ce si pentru ce. Aproape unanim politicieni de varf au respins sau negat orice negociere cu Gazprom sau alte companii similare rusesti pe motiv ca ar duce atingere intereselor Romaniei. Care interese ? Atunci de ce nu opunem veto la negocierile UE-Federatia Rusa privind parteneriatul bilateral si cel energetic, in special?
Arma energetica este una dintre cele mai redutabile in epoca globalizarii, iar manuirea sa cu diplomatie face parte din politica si strategia unui stat de a ramane viguros si activ pe scena europeana in prezent si in viitor.