Sari direct la conținut

Un nou canal de film – Cinemax

Romania Libera

In primul trimestru al anului viitor, un nou canal de film va putea fi vazut in Romania. Cinemax va fi lansat de Home Box Office Europa Centrala, lider in furnizarea de canale premium, care a lansat deja HBO.

„Disponibil in Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Romania si Bulgaria, Cinemax intentioneaza sa fie complementul ideal pentru HBO, oferind filme de calitate cu intriga interesanta si actori mari”, dupa cum spune Judit Minda, Vice-President Programming al HBO CE.

Fiecare zi a saptamanii va avea o tema anume: sambata – „Premiera de sambata” si „Instinct primar”, duminica – „Zona Crepusculara” (thriller, SF si suspans), lunea – „Ce-si doresc femeile” (filme pentru femei), martea – „Zoom” (subiecte si regizori incitanti), miercurea – „Cinema fara frontiere” (filme din intreaga lume, apreciate de critica)

joia – „Clasic” (cele mai mari filme din toate timpurile), iar vinerea – „Cult” (filme contemporane). Filmele vor fi productii ale cel putin cinci mari studiouri hollywoodiene – Warner Brothers, Disney, Sony, MGM si Paramount, iar o parte din filmele prezentate vor fi in premiera pe micul ecran.

Printre titlurile deja anuntate se numara „Salvador” si „Nixon” de Oliver Stone, „Intoarcerea Panterei Roz”, „The Matchstick Men”, „Disclosure”, „At Close Range”. In Romania si Bulgaria filmele vor fi subtitrate, spre deosebire de celelalte tari mentionate, unde traducerea va fi voice-over. Canalul va difuza 18 ore in timpul saptamanii si 24 de ore in week-end.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro