Adevaratul si infricosatorul PSD

„In ce tara traim?”, m-am intrebat, ingrozita, citind celebrele de acum stenograme PSD. O lectura cutremuratoare chiar si pentru cel mai cinic observator al vietii politice romanesti. In „intimitatea” sediilor lor centrale, in spatele usilor capitonate, pesedistii isi dau arama pe fata. Abandoneaza cabotinismul discursurilor publice si spun lucrurilor pe nume. Fara sfiala.

Spun ca Justitia le este (si trebuie sa le fie) aservita, ca presa trebuie controlata, ca Biserica poate fi un docil aliat electoral, desigur contra cost.

Exista in aceste stenograme cateva pasaje care iti taie rasuflarea. Cateva interventii de-a dreptul „penale”. Nu mai vorbim aici de lipsa de decenta, de bun simt sau de fair-play politic. Vorbim de abuz de putere si de trafic de influenta. Iata numai doua exemple.

Florin Georgescu, la acea vreme ministru de Finante, se plangea conducerii PSD de „insubordonarea” lui Dan Drosu Saguna, presedintele Curtii de Conturi, care „nu mai asculta” sugestiile partidului.

Georgescu era revoltat: „Sa mai inceteze cu toate dosarele si toate constatarile, numai eu stiu cate telefoane dau pe sub el, pe acolo, sa terminam o data cu baietii astia rai, ca daca s-ar duce sa verifice exercitiul financiar pe anul 2002, el se duce sa verifice pe domnul Mitrea, pe domnul Cutare, si mi-i gaseste vinovati si numai eu stiu cum fac pe acolo ca sa nu ajung la dumneavoastra si sa

fie liniste si pace.”

La fel de halucinanta este o interventie a Rodicai Stanoiu, pe atunci ministru al Justitiei, care confirma practic ca instrumentarea marilor dosare de coruptie este doar o arma politica in mana puterii. O modalitate de a-i intimida sau terfeli pe opozanti. Avand, insa, mare grija sa ocoleasca „oile negre” ale PSD.

Stanoiu spune raspicat ca a lasat „in stand-by” „doua-trei dosare importante” pentru ca i s-a spus ca in ele „dam si de oameni de aici”.

Stiam de mult ca in Romania post decembrista Justitia are doua viteze, ca de cele mai multe ori clientela puterii se bucura de imunitate, ca niste telefoane venite „de sus” pot ingropa un dosar si musamaliza un scandal. Totusi, imi imaginam ca sforile astea se trag in secret, punctual, pe baza unor relatii personale.

N-as fi crezut ca murdarii de acest gen se trambiteaza in gura mare, in sedinta de partid, ca si cand ar fi cel mai firesc lucru de pe lume. In mod vadit, pentru liderii PSD asta este normalitatea. Florin Georgescu si Rodica Stanoiu se asteapta la laude si la recunostinta pentru vigilenta cu care isi protejeaza colegii de vreo ancheta suparatoare.

Nu numai ca nu se feresc sa-si recunoasca interventiile (totusi, in afara legii), chiar se mandresc cu ele. Asta mi se pare cu adevarat socant.

La fel de socant (chiar daca nu neaparat penal) este dispretul manifestat de Adrian Nastase fata de presa, de societatea civila si, pana la urma, fata de electorat. In opinia premierului, totul se poate cumpara, maslui, cosmetiza. Sunt ONG-urile incomode? Pesedistii primesc sarcina sa infiinteze de urgenta unele noi, favorabile partidului.

Nastase este categoric: „O sa facem o discutie in care fiecare dintre noi, data viitoare, spune ce organizatii nonguvernamentale in care este el si pe care le-a creat, ce anume poate sa faca”.

Suparat de discursul neprietenos al „unei cucoane de la Institutul de Politici Publice”, presedintele PSD ofera solutia: „Avem o problema sa cream un Institut de Politici Nepublice sau Private? Cream 15 institute din astea si dam sarcina fiecaruia, celor care nu au ONG-uri acasa le dam sarcina sa-si faca fiecare doua ONG-uri acasa.”

Cam aceeasi strategie functioneaza si in relatia cu presa. Adrian Nastase le explica subalternilor din partid: „Fiecare cu experienta lui, ce ziare a facut, ca asta trebuie sa vedem pana la urma, ne implicam cu bani, cu cunostinte, care sunt analistii pe care ii trimitem la televiziuni.

Data viitoare poate facem un text asa si fiecare sa treaca 10 analisti pe care el ii recomanda pentru televiziuni, radiouri si asa mai departe.” Incep sa-mi explic prezenta constanta pe micile ecrane a multor nulitati. Iata ca, la unele posturi de televiziune, invitatii din studiou vin cu aprobarea PSD.

Si nu e vorba despre politicienii puterii, ci despre gazetari care pozeaza in observatori obiectivi. Si totusi, conducerea partidului de guvernamant este profund nemultumita de presa. Mai ales de presa scrisa si de radiouri, care raman critice la adresa puterii.

Desi, culmea, primesc publicitate de la stat! Adica de la PSD, pare sa creada Adrian Nastase cand se indigneaza: „suntem si cu banii luati si nu mi se pare corect”.

De fapt, asta este cheia problemei. Liderii PSD isi identifica iremediabil partidul cu statul. Tara este tarlaua lor, bugetul pusculita personala. Totul le apartine. Poporul, insa, nu ii intereseaza. Decat, strict, in ziua votului.