Avertisment către angajații Google cu vize americane: Nu plecați din SUA că nu se știe când puteți reveni
Google și-a sfătuit angajați cu vize americane să evite să plece din SUA în călătorii internaționale din cauza întârzierilor la ambasade, potrivit unui e-mail intern, citat de Business Insider și Reuters.
E-mailul, trimis joi de o BAL Immigration Law, care consiliază compania deținută de Alphabet, îi avertizează pe angajații care au nevoie de o ștampilă de viză pentru a reintra în Statele Unite să nu părăsească țara, deoarece timpul de procesare a vizelor s-a prelungit.
Google nu a răspuns imediat la solicitarea Reuters de a comenta informația.
Unele ambasade și consulate ale SUA se confruntă cu întârzieri de până la 12 luni în programarea vizelor, se arată în memoriu, avertizând că călătoriile internaționale vor „risca o ședere prelungită în afara SUA”, potrivit raportului.
Administrația președintelui Donald Trump a anunțat luna aceasta o verificare mai strictă a solicitanților de vize H-1B pentru lucrătorii cu înaltă calificare, inclusiv verificarea conturilor de social media.
Programul de vize H-1B, utilizat pe scară largă de sectorul tehnologic american pentru a angaja lucrători calificați din India și China, a fost în centrul atenției după ce administrația Trump a impus o taxă de 100.000 de dolari pentru noile solicităridin acest an.
În septembrie, compania-mamă a Google, Alphabet, și-a sfătuit cu insistență angajații să evite călătoriile internaționale și a îndemnat deținătorii de vize H-1B să rămână în SUA, potrivit unui e-mail văzut de Reuters.
Foto: DreamsTime.com
