Balonare, nas înfundat sau dureri de burtă? Copilul ar putea avea o intoleranță alimentară. Ce teste genetice pot stabili exact cauza

Dureri de burtă, balonare, erupții pe piele sau nas înfundat după masă pot părea reacții întâmplătoare. În realitate, ele pot ascunde intoleranțe alimentare diferite, cu mecanisme distincte: intoleranța la lactoză și intoleranța la histamină. Medicii explică diferențele, când e justificată testarea genetică și ce ajustări pot face părinții acasă, fără diete drastice.

Lactoza și histamina sunt două substanțe diferite, cu roluri complet distincte în organism, dar care pot deveni sursa unor simptome neplăcute atunci când nu sunt procesate corect. Lactoza este un zahăr natural, prezent în lapte și în majoritatea produselor lactate. Pentru a fi digerată, ea are nevoie de o enzimă numită lactază, produsă la nivelul intestinului subțire. Atunci când lactaza este insuficientă, lactoza ajunge nedigerată în colon, unde este fermentată de bacterii. Rezultatul este apariția simptomelor digestive clasice: balonare, gaze, dureri abdominale și, uneori, diaree. Intoleranța la lactoză nu este o alergie și nu implică sistemul imunitar, ci un mecanism pur digestiv, legat de capacitatea organismului de a produce lactază.

Histamina, în schimb, nu este un zahăr, ci o substanță implicată în multiple procese biologice. Ea este un mediator chimic natural, produs de organism, cu rol în răspunsul imun, în reglarea secreției gastrice și în funcționarea sistemului nervos. În plus, histamina se regăsește și în anumite alimente sau se formează în alimentele fermentate și procesate. În mod normal, excesul de histamină este degradat de enzime, în special de diaminooxidază (DAO). Când acest mecanism nu funcționează eficient, histamina se acumulează și poate genera simptome variate, digestive și extraintestinale. Tocmai această diferență de mecanism explică de ce intoleranța la lactoză și cea la histamină pot semăna la debut, dar evoluează diferit.

Intoleranța la lactoză vs. intoleranța la histamină: cum le diferențiezi după simptome

Pentru părinți, primul semn de alarmă este adesea digestiv: copilul se plânge de dureri de burtă, este balonat sau are scaune moi. Aceste simptome pot apărea atât în intoleranța la lactoză, cât și în intoleranța la histamină, însă contextul în care apar face diferența. „Diferența importantă nu este neapărat cât de tare îl doare, ci în ce context apar aceste simptome și ce alte manifestări le însoțesc”, explică medicul genetician Anca Bârdan.

În intoleranța la lactoză, tabloul este predominant digestiv și strâns legat de consumul de lactate. Problemele apar după lapte, iaurt, înghețată sau alte produse care conțin lactoză. Copilul are gaze, balonare, dureri abdominale și, uneori, diaree. Dacă situația persistă și lactatele sunt consumate constant, poate apărea și o stagnare sau o creștere ponderală sub așteptări, tocmai pentru că disconfortul digestiv afectează aportul alimentar. Tiparul este, de regulă, repetitiv și ușor de observat: aceleași alimente declanșează aceleași simptome.

În intoleranța la histamină, lucrurile sunt mai puțin evidente. Reacțiile nu sunt legate de un singur aliment, ci de o categorie largă: brânzeturi maturate, mezeluri, pește procesat, dar și roșii, căpșuni, ciocolată sau alimente foarte procesate. Pe lângă simptomele digestive, apar și alte manifestări, precum erupții cutanate, roșeață a feței, mâncărimi, nas înfundat sau care curge după masă, dureri de cap sau migrene (migrena este unul dintre cele mai întâlnite simptome ale deficienței de diaminoxidază). Unii părinți observă și schimbări de comportament – iritabilitate, agitație sau dificultăți de concentrare – mai ales după mese dar și în perioade de oboseală și stres. Tocmai această diversitate a simptomelor face ca intoleranța la histamină să fie mai greu de recunoscut „din prima”.

Când are sens testarea genetică și ce spune, concret, rezultatul

Testarea genetică nu este un prim pas automat, ci unul care se justifică atunci când simptomele se repetă și conturează un tipar. „Predispoziția genetică nu înseamnă automat boală și nici nu garantează că un copil va avea simptome clinice”, subliniază medicul genetician Anca Bârdan.

În cazul intoleranței la histamină, testarea genetică pentru enzima DAO este luată în calcul când copilul are un tablou sugestiv: reacții digestive asociate cu erupții, roșeață, nas înfundat sau dureri de cap după consumul de alimente bogate în histamină. Indicația devine mai puternică dacă există rude de gradul I cu simptome similare sau cu diagnostic confirmat.

Testul genetic poate arăta variante ale genelor implicate în sinteza sau funcția DAO, indicând o predispoziție mai mică sau mai mare. Important pentru părinți: acest rezultat arată un risc, nu o intoleranță activă.

Pentru intoleranța la lactoză, testul genetic pentru lactază arată cum este „programat” organismul copilului să producă această enzimă pe termen lung. Este util mai ales când simptomele digestive apar constant după lactate și există antecedente familiale. La fel ca în cazul histaminei, testul genetic indică o predispoziție, nu confirmă singur intoleranța clinică. De aceea, el este interpretat împreună cu simptomele și, la nevoie, cu alte investigații, cum este testul respirator pentru intoleranța la lactoză. Acesta este metoda cel mai frecvent folosită pentru a diagnostica malabsorbție lactozei.

Ce se poate ajusta acasă dacă există o predispoziție, fără diete extreme

Un rezultat genetic care confirmă o predispoziție nu înseamnă că urmează automat restricții severe. Intervenția începe cu ajustări controlate și monitorizare atentă.

În practică, explică Anca Bârdan, se recomandă „limitarea sau excluderea alimentelor cu potențial trigger demonstrat”, pe o perioadă de observație, nu eliminarea pe termen lung a unor grupe alimentare întregi.

Pentru suspiciunea de intoleranță la lactoză, acest lucru poate însemna reducerea temporară a lactatelor clasice și testarea toleranței la variante fără lactoză, urmărind atent reacțiile copilului. În cazul histaminei, se începe prin evitarea alimentelor cunoscute ca fiind bogate în histamină, fără a transforma dieta într-una excesiv de restrictivă. În anumite situații, medicul poate recomanda suplimente – de exemplu, enzime – dar acestea nu se folosesc izolat, ci integrate într-un plan medical.

Un instrument extrem de util pentru părinți este jurnalul alimentar. Notarea zilnică a alimentelor, a simptomelor și a contextului (oboseală, infecții, stres) ajută la identificarea tiparelor reale și la rafinarea dietei. Pe baza acestor informații, se poate construi un plan nutrițional personalizat, ideal cu sprijinul unui medic nutriționist, care să țină cont de vârsta copilului și de nevoile sale de creștere.