Sari direct la conținut

Calendarul admiterii la liceu 2025. Când încep înscrierile și ce se întâmplă dacă doi elevi au aceeași medie 

Calendarul admiterii la liceu 2025. Când încep înscrierile și ce se întâmplă dacă doi elevi au aceeași medie 
Elevi repetenți Inquam Photos / George Călin

Ministerul Educației a publicat joi în Monitorul Oficial calendarul de admitere la liceu pentru anul 2025. Prima etapă de admitere începe în 14 iulie, cu completarea fișelor de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a, iar a doua etapă va începe în 1 august, la fel ca până acum. 

Media de admitere la liceu va fi alcătuită din media celor două note pe care elevii le obțin în cadrul Evaluării Naționale 2025, la Limba Română și Matematică, la fel ca până acum.

Sunt totuși și câteva excepții, pentru profilul artistic, sportiv, teologic sau militar: 

1. Pentru profilul artistic, pentru profilul sportiv și pentru specializarea filologie de la liceul Waldorf, media finală de admitere se calculează astfel: 

  • (3 APT + MA)/4 = MFA, 

APT = nota finală la probele de aptitudini; MA = media de admitere (calculată conform Punctului I); MFA = media finală de admitere. 

2. Pentru profilul teologic, media finală de admitere se calculează astfel: 

(APT + MA)/2 = MFA,

APT = nota finală la probele de aptitudini; MA = media de admitere (calculată conform Punctului I); MFA = media finală de admitere. 

3. Pentru profilul militar, media finală de admitere se calculează astfel: 

0,2 MA + 0,8 NP = MFA, 

NP = nota la proba de verificare a cunoștințelor la disciplinele Limba și literatura română și Matematică; MA = media de admitere (calculată conform Punctului I); MFA = media finală de admitere. 

În cazul în care doi elevi vor avea aceeași medie de admitere, ei vor fi departajați în funcție de: 

  1. media generală de absolvire a claselor a V-a a VIII-a; 
  2. nota obținută la proba de limba și literatura română din cadrul Evaluării Naționale; 
  3. nota obținută la proba de matematică din cadrul Evaluării Naționale; 
  4. nota obținută la proba de limbă maternă din cadrul Evaluării Naționale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoștințelor de limbă maternă, (…) în cazul candidaților care solicită înscrierea la unități de învățământ cu predare în limba minorităților naționale.

Calendar admitere liceu 2025, prima etapă

  • 14 – 21 iulie 2025: Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a Orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită! Numărul redus de opțiuni completate poate conduce la nerepartizarea computerizată a candidatului! Completarea fișelor de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a care doresc să participe la admitere în alt județ și depunerea/transmiterea fișelor, conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere. NOTĂ: Candidații nerepartizați pe locurile speciale pentru rromi și candidații nerepartizați pe locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă candidaților cu CES, precum și cei care au fost repartizați dar care solicită, în scris, renunțarea la locul pe care au fost repartizați, care doresc să participe la etapa de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2025-2026, completează opțiunile în perioada 16 – 18 iulie 2025.
  • 14 – 21 iulie 2025: Introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informatică centralizată) a datelor din fișele de înscriere. 
  • 14 – 21 iulie 2025: Verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator, operațiuni ce se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată. 
  • 21 iulie 2025: Termenul-limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere județean/al municipiului București, precum și a listei absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată, prin confirmarea operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată. Predarea/transmiterea de către comisia din centrul de înscriere a fișelor de opțiuni originale la centrul de admitere județean/al municipiului București
  • 21 iulie 2025: ransmiterea bazei de date de la centrele de admitere județene/al municipiului București la Centrul național de admitere prin confirmarea, de către acestea, a finalizării operațiunilor specifice, în aplicația informatică centralizată
  • 22 iulie 2025 Verificarea și corectarea eventualelor erori din bazele de date, precum candidați aflați în baza de date pentru admiterea computerizată și care au fost deja admiși la liceele la care se susțin probe de aptitudini etc., de către Comisia națională de admitere și comisiile de admitere județene/a municipiului București; transmiterea modificărilor la comisia națională
  • 22 iulie 2025: Corectarea erorilor și confirmarea încheierii modificărilor în aplicația informatică centralizată
  • 23 iulie 2025: Repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2025 – 2026
  • 23 iulie 2025: Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal din județ/municipiul București
  • 24 – 29 iulie 2025: Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați
  • 29 iulie 2025: Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere
  • 30 iulie – 1 august 2025: Rezolvarea de către comisia de admitere județeană/ a municipiului București, a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată

Calendar admitere liceu 2025, a doua etapă

  • 1 august 2025: Afișarea centrului de admitere, a situației locurilor rămase libere, inclusiv a celor destinate candidaților rromi, precum și a celor destinate candidaților cu CES, a locului de desfășurare și a graficului probelor de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă modernă ori maternă. 
  • 4 august 2025: Înscrierea candidaților pentru probele de aptitudini sau probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă. 
  • 5– 6 august 2025: Desfășurarea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă
  • 7 – 8 august 2025: Afișarea rezultatelor la probele de aptitudini și la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă și rezolvarea eventualelor contestații
  • 11 – 13 august 2025: Primirea cererilor de înscriere a candidaților care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen, a candidaților care au fost respinși la liceele/clasele care au organizat probe de aptitudini și a candidaților care au susținut probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau de limbă maternă în etapa a doua, precum și a candidaților care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă. Primirea cererilor de înscriere a absolvenților clasei a VIII-a care nu au susținut evaluarea națională. NOTĂ: Candidații pe locurile speciale pentru rromi și candidații pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă își păstrează prioritatea pe locurile destinate acestora. 
  • 18 – 19 august 2025: Repartizarea candidaților din etapa a doua, de către comisia de admitere județeană/a municipiului București. Repartizarea se face conform unei proceduri stabilite de către comisia de admitere județeană/a municipiului București, publicate pe site-ul inspectoratului școlar județean/al Municipiului București și comunicate unităților de învățământ până la data de   10 iulie 2025
  • 19 august 2025: Transmiterea către Centrul național de admitere a rezultatelor repartizării prin confirmarea încheierii operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată.

Calendarul anului școlar 2024-2025

Ministerul Educaţiei a detaliat structura anului şcolar 2024 – 2025, pe intervale de cursuri şi intervale de vacanţă.

  • Modul 1: 9 septembrie 2024 – 25 octombrie 2024
  • Vacanță: 26 octombrie 2024 – 3 noiembrie 2024
  • Modul 2: 4 noiembrie 2024 – 20 decembrie 2024
  • Vacanță: 21 decembrie 2024 – 7 ianuarie 2025
  • Modul 3: 8 ianuarie 2025 – 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025 sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București;
  • Vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie – 2 martie 2025
  • Modul 4: 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025 sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz – 17 aprilie 2025
  • Vacanță: 18 aprilie 2025 – 27 aprilie 2025;
  • Modul 5: 28 aprilie 2025 – 20 iunie 2025
  • Vacanță: 21 iunie 2025 – 7 septembrie 2025.
INTERVIURILE HotNews.ro