Sari direct la conținut

Ce au scris deputatii juristi in raportul pe baza caruia Parlamentul a respins cererile DNA in cazul Ridzi. Mica diferenta fata de cazul Nastase

HotNews.ro

Comisia Juridica n-a indicat, in dosarul Ridzi, nici o neregula procedurala, n-a recomandat explicit, in raport, respingerea celor doua solicitari ale DNA referitoare la perchezitia informatica si extinderea urmaririi penala. In schimb, deputatii juristi au inserat in raport fragmente intregi din apararea deputatului PDL Monica Ridzi, dar nu au mentinonat nici unul din argumentele procurorilor DNA, care au trimis nu mai putin de 7 volume de documente, dupa cum reiese din cele doua rapoarte consultate de HotNews.ro.

  • In cazul Nastase, Comisia Juridica recomandase explicit respingerea perchezitiei in cazul Zambaccian, fapt care a generat protestele asociatiilor de magistrati, care au acuzat Parlamentul ca se transforma in instanta de judecata, incalcand Constitutia si principiul separatiei puterilor in stat.
  • Citeste integral in articol rapoartele Comisiei Juridice in cazul Ridzi

Comisia Juridica a redactat, in cazul Ridzi, doua rapoarte care au fost apoi trimise plenului Camerei Deputatilor. Cele doua rapoarte contin constatarile Comisiei fata de cererea DNA de extindere a urmaririi penale si cererea de perchezitie informatica. Cele doua rapoarte au caracter consultativ.

Documentele Comisiei Juridice au fost citite in fata deputatilor in sedinta din 14 decembrie, cand deputatii au respins cererile DNA. Comisia Juridica a indicat celor 222 de deputati prezenti la sedinta de miercuri, 14 decembrie, ca “a respins cu majoritate de voturi solicitarile DNA”.

Cele doua rapoarte ale Comisiei Juridice au urmatoarea structura: o scurta introducere in care se mentioneaza ca DNA, prin intermediul Ministerului Justitiei, a solicitat incuviintarea urmaririi penale si a perchezitiei, o a doua parte in care se detaliaza schimbul de adrese oficiale dintre comisie si Monica Iacob Ridzi, o a treia parte in care este prezentat punctul de vedere al fostului ministru si, in final, un rezumat al dezbaterilor din Comisie si hotararea finala de respingere a cererilor.

  • Vezi aici raportul Comisiei Juridice privind cererea DNA de urmarire penala
  • Vezi aici raportul Comisiei Juridice privind cererea DNA de perchezitie informatica

Din cele trei pagini ale fiecaruia din cele doua rapoarte, una este dedicata apararii Monicai Iacob Ridzi. Comisia si-a asumat argumentele fostului ministru si le-a prezentat in detaliu. Argumentele fostului ministru pot fi citite aici. In schimb, Comisia Juridica nu a mentionat in raport argumentele DNA.

Nici un paragraf din cele doua rapoarte nu detaliaza motivele DNA pentru cererile de urmarire penala si perchezitie desi comisia a primit o serie de documente: o scrisoare a procurorului sef al DNA, doua colete ce contineau 7 volume de documente, doua referate ale procurorilor. In raport nu este citat nici un document din cele trimise de DNA.

Argumentatia Monicai Iacob Ridzi a fost asimilata pozitiei oficiale a Comisiei Juridice. Drept dovada este declaratia presedintei Camerei Deputatilor Roberta Anastase: “Consider ca a fost un vot echilibrat, pentru ca am auzit argumentele Comisiei Juridice care au solicitat procurorilor explicatii: de ce nu au trimis in instanta probele in cele cinci capete de acuzare pentru care Parlamentul a dat avizul inceperii urmariri penale in urma cu un an si patru luni?”.

Iata ce spune Monica Iacob Ridzi in scrisoarea trimisa deputatilor-juristi in data de 7 septembrie, un document asimilat in raportul Comisiei Juridice: “Procurorii au tergiversat nejustificat procedurile de ancheta si au generat un circ mediatic in ce ma priveste”.

In ambele rapoarte ale Comisiei Juridice nu exista nici o mentiune asumata de deputati referitoarea la la eventuale abuzuri sau ilegalitati comise de procurori. In cele doua rapoarte sunt consemnate luarile de pozitii ale membrilor Comisiei Juridice. Iata ce se consemneaza in raport in acest sens:

  • Domnul deputat Mate Andras Levente a precizat ca raspunderea doamnei deputat Monica Iacob Ridzi este personala, ca in dosar nu exista nici o adresa semnata de doamna Ridzi, singurul document semnat fiind o adresa a doamnei deputat prin care este dispusa a dona calculatorul pentru a fi verificat de catre parchet.
  • Doamna deputat Alina Gorghiu a precizat ca in dosar ar exista o stenograma prin care doamna Monica Iacob Ridzi solicita angajatilor sa fie sterse mai multe mailuri personale precum si orice alte dovezi care ar putea-o incrimina. 
  • Domnul presedinte al Comisiei juridice, Daniel Buda, a precizat faptul ca nu in Parlament este locul unde se stabileste vinovatia sau nevinovatia unui deputat, acest lucru se realizeaza in fata organelor abilitate. Deputatul Mihail Boldea a precizat ca, din punct de vedere politic, ar fi necesar a se da un aviz favorabil, insa, din punct de vedere juridic, domnul deputat este impotriva acestui aviz.

Spre deosebire de cazul Ridzi, in iunie 2008, Comisia Juridica si-a asumat in raportul scris respingerea cererii de urmarire penala impotriva lui Adrian Nastse in dosarul Zambaccian: „Comisia apreciaza ca nu poate fi ceruta declansarea urmaririi penale de catre Camera Deputatilor (…) intrucat, pe fond, din analiza probelor existente la dosar, nu reies elemente care sa justifice aceasta cerere”

Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania (UNJR) a acuzat la acea vreme membrii Comisiei Juridice din Camera Deputatilor ca au incalcat principiul separatiei puterilor in stat: „Astfel, Comisia juridica, de disciplina si imunitati a Camerei Deputatilor a procedat, in ceea ce priveste propunerea pe care trebuia sa o faca Plenului Camerei, la o veritabila judecata a unor cauze penale, in sensul ca a procedat la audieri, la analizarea unor probe si, cel mai grav lucru, a transat cauzele din punct de vedere juridic ca o veritabila instanta de judecata”. Singura deosebire este ca, in cazul Ridzi, Comsia Juridica nu a mai argumentat in raportul scris respingerea cererilor DNA, in schimb a procedat la fel ca in cazul Nasatase.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro