Sari direct la conținut

Ciucă nu se opune supraimpozitării pensiilor speciale, dar militarii să fie exceptați / Ce mai rămâne atunci

HotNews.ro
Nicolae Ciuca, Foto: AGERPRES
Nicolae Ciuca, Foto: AGERPRES

​Premierul Nicolae Ciucă și liberalii nu s-au opus, în discuţiile din Coaliţie, supraimpozitării pensiilor speciale, însă seful guvernului a cerut ca în acest caz să se vină cu o soluţie legală, au declarat surse guvernamentale. Varianta discutată este însă ca supraimpozitarea să vizeze sumele care depășesc nivelul salariului președintelui.

Potrivit surselor citate, o excepție ar trebui să fie în cazul pensiilor militare.

În privința cotei unice, la care PSD cere să se renunțe, liberalii susțin că România este obligată, prin PNRR, să aplice această cotă și să renunțe la excepții.

Câte pensii speciale sunt în România

În categoria pensiilor speciale, adică ele primite în baza unor legi speciale, sunt încadrate în discursul public pensiile de serviciu și pensiile militare.

De fapt, acestea din urmă reprezintă grosul, adică în jur de 150.000. Aici intră pensiile celor care au lucrat la MAI, MApN și SRI și sunt plătite de casele de pensii ale acestora. Cea mai mare pensie militară era, potrivit datelor din 2020, de 35.160 de lei pe lună.

Pensiile de serviciu sunt sub 10.000. Potrivit datelor casei Naționale de Pensii, care le plătește, 9.680 de persoane încasau pensii de serviciu, la finalul anului trecut.

  • judecători și procurori: 4.452. Cea mai mare pensie medie de serviciu la această categorie este de 20.159 de lei, din care 18.894 lei cota suportată din bugetul de stat.
  • corpul diplomatic și consular: 794. Pensia medie era de 5.727 de lei, din care 3.004 de lei suportaţi de la bugetul de stat.
  • funcţionari publici parlamentari: 750. Pensia medie este de 4.846 de lei (2.571 de lei de la bugetul de stat).
  • personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă: 1.397. Pensia medie se ridică la 11.308 de lei, din care 7.502 lei suportaţi din bugetul de stat.
  • Curtea de Conturi: 573. Media este de 8.374 de lei, din care 3.761 de lei cota suportată din bugetul de stat.
  • personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor: 1.724. Pensia medie este de 4.881 de lei, din care 2.681 de lei suportaţi din bugetul de stat.

De asemenea, de indemnizație speciale la iesirea la pensie beneficiază și parlamentarii, în jur de 800, media fiind în jur de 6.000 de lei. O tentativă recentă de desființare a pensiilor speciale ale parlamentarilor a picat la CCR.

Dacă supraimpozitarea se raportează la ce depășeste venitul șefului statului, atunci nivelul de la care pornește ar trebui să fie în jur de 14.000 de lei net.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro