Comisia Europeană avertizează Austria după adoptarea legii privind reducerea alocațiilor copiilor imigranților din statele est-europene
HotNews.ro
Comisia Europeană a avertizat, joi, că ar putea declanşa procedura de sancţionare a Austriei, după ce Parlamentul de la Viena a adoptat un proiect de lege controversat care prevede reducerea alocaţiilor copiilor imigranţilor din ţări est-europene.
Parlamentul de la Viena a adoptat miercuri seară un proiect de lege care prevede că imigranţii din alte ţări ale Uniunii Europene care muncesc în Austria vor primi pentru copiii aflaţi în ţara de origine alocaţii adaptate nivelului de trai şi veniturilor din naţiunea respectivă, informează agenţia APA, citată deMediafax.
Conform noului sistem de calcul, copiii imigranţilor vest-europeni ar urma să primească alocaţii mai mari, iar cei est-europeni mai mici.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro