Sari direct la conținut

„Compania de Drumuri nu a răspuns la solicitările de clarificări ale ofertanților” – motivul pentru care numeroase licitații pentru autostrăzi zac blocate sau suspendate

HotNews.ro
Autostrazi in Europa vs România, Foto: Hotnews
Autostrazi in Europa vs România, Foto: Hotnews

Un lot din autostrada Sibiu – Pitești, două tronsoane din Autostrada Transilvania, tunelurile de pe Lugoj – Deva, două loturi din drumul expres Craiova – Pitești, Drumul expres Brăila – Galați, autostrada de centură Nord București (A0), dublarea Centurii Capitalei între DN2 și A2 – toate sunt licitații care sunt blocate sau suspendate pentru că reprezentanții Companiei de Autostrăzi nu ar fi răspuns la solicitările de clarificări depuse de către potențialii ofertanți. Unele dintre licitații au adunat întârzieri uriașe – proceduri de achiziție lansate încă din 2017 și care nici până acum, practic, nu au fost atribuite.

În ultimii ani atât diferiții miniștri ai Transporturilor care s-au perindat prin Guvern, dar și reprezentanții Companiei de Drumuri au arătat cu degetul către legislația privind achizițiile publice, acuzând că de acolo provin marile întârzieri în contractarea proiectelor de autostrăzi sau a drumurilor expres.

„De 15 ori a fost modificată această legislație în ultimii 3 ani (Legile 98-101 din 2016) și de fiecare dată diletanții de la conducerea instituțiilor vizate ne-au asigurat că licitațiile se vor finaliza mult mai rapid. Realitatea? Am spus tare și răspicat în nenumărate comunicate că nu legea e problema, ci oamenii total nepregătiți din CNAIR”, susține Asociația Pro Infrastructura care face și un scurt inventar cu mai multe licitații blocate sau suspendate, unele lansate de peste doi ani deja.

„1. Autostrada Transilvania (A3). Pe tronsonul Biharia-Chiribiș licitația a fost lansată în august 2017, instanța a întors două decizii eronate ale CNAIR și o așteptăm pe a treia, fix la fel ca pe Târgu Mureș-Ungheni unde, mai grav, procedura a fost lansată în octombrie 2016!

Mai vreți în Ardeal? Mai avem. Nădășelu-Zimbor-Poarta Sălajului și Nușfalău-Suplacu de Barcău: licitate în martie 2019, suspendate din august 2019 pe motiv că oficialii CNAIR nu au răspuns la solicitările de clarificări ale ofertanților.

2. Autostrada A1. Secțiunea 5 din Sibiu-Pitești: lansată în iulie 2017, încă nefinalizată. Tunelurile de pe lotul 2 Lugoj-Deva: pornite în iulie 2019, licitație suspendată din august 2019 pe motiv că CNAIR nu a răspuns la solicitările de clarificări ale ofertanților.

3. Modernizarea (dublarea) Centurii București (DNCB) între DN2 și A2: licitație lansată în aprilie 2017, încă nefinalizată. Autostrada de Centură (A0) Nord loturile 2 și 3: lansate în iunie 2019, licitații suspendate din august 2019 tot pentru că amatorii din CNAIR nu au răspuns la clarificări.

4. Drum Expres Craiova-Pitești loturile 3 și 4: licitate în august și septembrie 2019 și suspendate din octombrie 2019 pentru că… da, CNAIR nu a răspuns la clarificări!

5. Drum Expres Brăila-Galați: pornit în octombrie 2019, procedură suspendată… vezi punctul 4. Ne repetăm, știm.

6. Centuri rutiere. Galați: lansare octombrie 2019. Târgu Mureș: pornită în iulie 2019. Iași Sud: lansată în iunie 2019. Toate trei, ați ghicit, sunt suspendate pentru că… diletanții CNAIR nu au răspuns la clarificări.”

Asociația Pro Infrastructura, unul dintre cele mai active ONG-uri care monitorizează implementarea proiectelor de infrastructură din țară, acuză „responsabilii” din Compania de Drumuri și documentațiile „execrabile” pe care aceștia le pun la dispoziția antreprenorilor pentru întârzierile licitațiilor.

„Așteptăm cu interes ca Guvernul Orban să demonstreze că poate înțelege ce se întâmplă cu adevărat în aceste proiecte și să ia de urgență măsurile care se impun”, scrie Asociația.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro