Control judiciar pentru cei trei șefi reținuți în ancheta de la Primăria Sectorului 5. Instanța a respins cererea DNA de arestare preventivă
Tribunalul București i-a plasat sâmbătă sub control judiciar pentru 60 de zile pe Iulian Cârlogea, administratorul public al Sectorului 5, Robert Bașca, arhitect-șef al Sectorului 5, și Florin Chioran, director general adjunct la Poliția Locală Sector 5, în dosarul în care aceștia sunt acuzați de fapte de corupție, potrivit Agerpres.
Cei trei au fost reținuți vineri, iar DNA a propus arestarea preventivă, însă instanța a respins cererea procurorilor anticorupție drept neîntemeiată. Decizia poate fi contestată.
În același dosar a fost plasat sub control judiciar Cătălin Olaru, șeful Serviciului Disciplina în Construcții din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Sector 5, iar un administrator al mai multor societăți comerciale, acuzat că a intermediat mitele pentru șefii din primărie, a fost arestat preventiv, vineri, pentru o perioadă de 30 de zile.
Ancheta a început în urma denunțului depus de reprezentantul unui dezvoltator imobiliar, căruia i-a fost cerută mită pentru ca Primăria Sectorului 5 să urgenteze recepția unui ansamblu rezidențial, conform referatului trimis de DNA în instanță.
Acuzațiile din dosar
Potrivit DNA, în perioada decembrie 2025 – februarie 2026, omul de afaceri A.R.A., administrator al unor societăți comerciale, ar fi pretins și primit de la doi oameni de afaceri (suspecți în cauză) suma totală de 40.000 de euro, în două tranșe egale. În schimbul banilor le promisese că își va exercita influența asupra unor funcționari din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții, precum și asupra arhitectului șef de la PS5, pentru a fi urgentată recepția unui imobil.
„Din suma primită, inculpatul A.R.A. ar fi promis inculpatului Bașca Robert Mihai suma de 30.000 de euro, din care ar fi remis efectiv 15.000 de euro, după primirea primei tranșe, pentru sprijinul acordat în vederea efectuării și admiterii recepției la terminarea lucrărilor, diferența de 15.000 de euro urmând să fie remisă ulterior, după emiterea certificatului de atestare a edificării construcției”, susțin procurorii anticorupție într-un comunicat transmis sâmbătă.
DNA spune că administratorul public Iulian Cârlogea, nepotul fostului primar Cristian Popescu Piedone, a făcut presiuni asupra Poliției Locale pentru a finaliza rapid recepția lucrărilor imobilului, în ciuda neregulilor constatate pe teren.
„În același context, inculpatul Cârlogea Iulian Constantin, administrator public al Primăriei Sectorului 5, cunoscând promisiunea unor sume de bani către inculpatul Bașca Robert-Mihai, ar fi insistat, verbal și telefonic, pe lângă inculpatul Chioran Florin, director general adjunct al Poliției Locale Sector 5, pentru inițierea și finalizarea cu celeritate a recepției lucrărilor imobilului”, mai notează DNA.
Florin Chioran, director adjunct al Poliției Locale Sector 5, este acuzat de procurori că a facilitat aceste recepții ilegale și că a primit, în ultimul an, aproximativ 17.000 de euro de la un subordonat pentru a urgenta fiscalizarea unor imobile aflate în proprietatea unei societăți comerciale din Sectorul 5, pentru care fusese admisă recepția la terminarea lucrărilor.
„În acest sens, inculpatul Chioran Florin ar fi emis și semnat documentele privind recepția și valoarea finală a lucrărilor, ar fi repartizat lucrarea către polițiștii locali din subordine, iar, după constatarea unor nereguli la controlul din 13.01.2026, ar fi redistribuit-o către inculpatul Olaru Cătălin, șeful Serviciului Disciplina în Construcții, care ar fi semnat procesul-verbal de recepție fără a verifica nemijlocit construcția și fără a consemna neregulile constatate”, a mai declarat DNA.
Administratorul public al S5, vizat de anchetă, este nepotul lui Piedone
Cârlogea este nepotul lui Piedone din partea soției, fiul surorii acesteia, și ocupă funcția de administrator public (city manager) al Sectorului 5 din 2020, când primar era unchiul său, conform site-ului de investigații Snoop.ro.
CV-ul său arată că Iulian Cârlogea a avut o pauză de un an, în perioada 2022-2023, când a deținut funcția de director general adjunct la Salubrizare Sector 5 SA, companie în subordinea primăriei.
Chiar vineri, acesta a fost ales vicepreședinte al Biroului Permanent Național din cadrul Partidului Umanist Social Liberal (PUSL), conform anunțului făcut într-o postare pe Facebook.
Snoop.ro a dezvăluit că Iulian Cârlogea a făcut nuntă la un local de lux pe care Piedone, pe atunci șef ANPC, îl lăudase cu o lună înainte, la un control făcut în calitatea de președinte al ANPC, funcție din care Piedone a fost înlăturat tot în urma unei anchete DNA. Iulian Cârlogea nu a răspuns mesajelor și întrebărilor Snoop pe acest subiect.
Lebăda Luxury Resort & Spa, un complex de cinci stele din Delta Dunării, este al oamenilor de afaceri Iulian Robu și Constantin Căpățână, cunoscuți mai ales pentru dezvoltarea complexului Militari Residence.
Snoop a scris că Ana-Veronica Șerban, soția lui Cârlogea, angajată și ea a primăriei, avea un apartament într-un complex deținut de patronii resortului Lebăda, dezvoltatori imobiliari din Sectorul 5.
Primăria lui Piedone le-a eliberat dezvoltatorilor certificate de urbanism în 2023. Conform unei investigații Libertatea realizate de actuala echipă Snoop, Cârlogea mai are doi frați care au lucrat sau lucrează la Primăria Sector 5, George-Cristian (fost consilier local din partea PUSL) și Viorel Cârlogea, care a fost adjunct în Poliția Locală S5. La ora actuală, Viorel Cârlogea figurează pe site-ul instituției ca director executiv la Direcția de control din cadrul Primăriei Sectorului 5.
