Sari direct la conținut

Cum arată planeta Jupiter, văzută prin super-telescopul spațial James Webb

HotNews.ro
Jupiter vazut de telescopul James Webb, Foto: NASA
Jupiter vazut de telescopul James Webb, Foto: NASA

Telescopul James Webb nu este gândit doar pentru a analiza ținte situate la milioane de ani lumină, ci și unele mult mai apropiate, care se găsesc la mai puțin de un an lumină. NASA a publicat imagini cu Jupiter și se pot vedea câteva elemente ce definesc giganta gazoasă.

În imaginea pe care aici o puteți găsi la rezoluție mai mare se văd benzile de nori ale planetei, dar și Marea Pată Roșie, uriașa furtună care este de dimensiunile Terrei și a fost prima oară detectată acum peste 300 de ani. Punctul mic din stânga jos, care seamănă cu Soarele văzut la eclipsă totală, este satelitul Europa.

NASA a publicat și o altă imagine cu Jupiter:

Aceste imagini au fost obținute în perioada în care erau calibrate instrumentele și nu începuse ciclul de observații științifice.

Telescopul spațial James Webb a trimis recent primele imagini către Terra și acestea înfățișau obiecte cerești aflate la multe milioane, chiar și la miliarde de ani lumină. NASA arată acum că telescopul poate fi îndreptat către corpuri cerești care sunt mult apropiate: planete și sateliți din sistemul solar.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro