Cum evităm să adâncim suferințele celor din jur. Ce este retraumatizarea

Retraumatizarea implică retrăirea suferinței, panicii, șocului, copleșirii emoționale resimțite în timpul evenimentului traumatic. Aceasta poate fi declanșată de anumiți stimuli minori precum un miros, o lumină, gestul sau cuvintele unei persoane sau poate fi accidental declanșată de proceduri menite să ajute la vindecare. Totodată, retraumatizarea se produce atunci când supraviețuitorii au parte de judecată, critică, blamare, stigmatizare în locul sprijinului și compasiunii necesare.

Suferința din traumă

Între traumele provocate de pierderea unei persoane dragi, cea mai puternică este pierderea unui copil, urmată de pierderea partenerului/partenerei de viață. 

Supraviețuitorii adesea se simt neînțeleși, singuri, nevoile lor nu sunt împlinite sau, mai mult, simt iritare și furie față de modul în care alții răspund la suferința lor. Uneori, întrebarea „Cum mai ești?” devine o amenințare când sunt copleșiți. 

Iată câteva lucruri pe care le spunem celor în suferință care, adesea, nu oferă sprijin, alinare sau compasiune:

• „O să treacă.”
• „Te vei descurca.”
• „Ești o persoană puternică.”
• „Viața merge mai departe.”
• „Trebuie să te lupți să depășești acest moment.”

Astfel de mesaje adâncesc suferința unei persoane întrucât, adesea, nevoia principală este aceea de a i se permite suferința, de a i se oferi un cadru sigur în care toate emoțiile sunt permise, de a fi ascultată și acceptată așa cum este în prezent.

Suferința, adesea este însoțită de sentimentul de vinovăție și de cel de rușine. Ambele au rolul de a vulnerabiliza, iar persoana prinsă în aceste trăiri dificile se va adânci în suferință când nu are parte de sprijin și compasiune. 

Ce este retraumatizarea?

Retraumatizarea este stimularea conștientă sau inconștientă a traumei suferite, din care rezultă retrăirea emoțională, fizică și psihică a evenimentului inițial. Aceasta poate fi declanșată de o situație, de o atitudine sau o expresie, ori de factori de mediu care repetă dinamica traumei originare (retrăirea sentimentului lipsei de control, putere sau siguranță).

Practic, întâlnirea în mediu a unor factori stresori similari, pe care îi asociem cu evenimentul traumatic, poate declanșa trăirile din eveniment, iar aici mă refer la un spațiu fizic, un miros, o lumină, imageria (tehnică psihoterapeutică adesea folosită chiar în lucrul cu trauma), amintirile sau o relație cu o persoană. 

Simptome ale retraumatizării pot apărea când o persoană își reamintește evenimentul, fără ca acest lucru să facă parte dintr-o conversație cu altcineva. Uneori, în lucrul cu trauma, specialiștii acceptă inclusiv ca persoana venită la terapie să nu vorbească despre ceea ce s-a întâmplat, iar lucrul să fie orientat către simptome și modul în care îi afectează viața, oferind persoanei intimitatea necesară, respectându-i limitele, fiindu-i alături fie că detaliile sunt împărtășite sau nu.

Cum trauma reprezintă ceea ce se întâmplă în interiorul nostru ca urmare a unui eveniment, și psihoterapia va avea drept obiectiv central credințele limitative rezultate de aici, gândurile negative, emoțiile și reacțiile fiziologice experimentate. 

Articolul poate fi citit în întregime pe www.smartliving.ro