Dej si grevele de la Atelierele CFR Grivita din 1933

„La momentul grevelor, Dej nu detinea nici o functie in Partid. Conducerea grevelor nu o poate revendica nimeni, pentru ca a fost practic o miscare fara un lider clar definit”, a explicat Dr. Cristina Diac (INST – Institutul National pentru Studiul Totalitarismului), in cadrul unei discutii pe tema „Dej si grevele de la Atelierele CFR Grivita din ianuarie – februarie 1933”. In contextul celebrelor evenimente (devenite mit fondator al comunismului), „Dej a fost acea curea de transmisie intre conducerea formala a Partidului si structurile sindicale”. Cateva aspecte mai putin cunoscute despre modul in care s-a raportat Dej la grevele de la Grivita.

• Implicarea lui Dej in grevele de la Grivita – initial supradimensionata, trecuta apoi in uitare in perioada Ceausescu.
• Dej – lider al grevelor de la Grivita?
• Mai multe personaje importante din randul comunistilor, in contextul grevelor.

Despre greva de la Grivita

Intre 31 ianuarie si 2 februarie 1933, sindicatele grivitene obtinusera cresteri salariale si alte avantaje pentru membrii lor. Sindicatul comunist a trecut la revendicari politice, cu scopul de a provoca autoritatile. Greva a fost inabusita violent pe 16 februarie, cei 4.000 de muncitori care se baricadasera in incinta Atelierelor fiind scosi cu forta. Unul dintre numele implicate in a greva este cel al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Tema a fost abordata in cadrul conferintei „Spectrele lui Dej”, saptamana aceasta, la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCMER). A fost vizat in special modul in care Gheorghiu-Dej s-a raportat la evenimentele care aveau sa fie considerat unul dintre miturile fondatoare ale comunismului.

Implicarea lui Dej in grevele de la Grivita – cum a fost tratat subiectul incepand cu perioada comunista si pana in zilele noastre

„In perioada Gheorghiu-Dej, evenimentul a fost supradimensionat, trecand apoi in uitare in perioada Ceausescu, pentru a fi usor reevaluat dupa ’90”, a explicat Cristina Diac (Institutul National pentru Studiul Totalitarismului).

In cazul miscarii comuniste clandestine nu putem vorbi in termeni de „leadership”, de „lideri”, deoarece gruparea clandestina comunista avea un anumit specific, anumite forme de functionare, asa-numitele „norme ale conspirativitatii”.

Cristina Diac (INST)

„Pe parcursul regimului comunist, sintagma uzitata pentru a evoca evenimentele de la Grivita a fost „eroicele lupte ale muncitorilor petrolisti si ceferisti”.

In cazul ideologiei comuniste, nu se popularizau persoane, ci era vorba de organisme colective (ex: Partidul, Comitetul Central, Secretariatul). Deci aparitia unui nume in presa ori in lucrarile oficiale nu era tocmai intamplatoare.

In 1958, in afara de Gheorghiu-Dej mai apar mentionati, cu diverse roluri in greve, inca sapte persoane. Cei mai popularizati la momentul respectiv au fost Ilie Pintilie, apoi Constantin David, Vasile Roaita si Dumitru Popa. Toti acestia faceau parte din categoria „eroi ai clasei muncitoare”, martiri (nu se aflau in momentul respectiv in viata). Dintre personajele in viata, intr-adevar, cel mai des pomenit este Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Situatia nu se va mai repeta in 1963 (cand se celebrau 30 de ani de la greve si cand practic a fost momentul de apogeu al festivitatilor dedicate Grivitei). In anale apare un fel de editorial semnat de Chivu Stoica (o cuvantarea pe care acesta o tinuse la ceremonia dedicata grevelor). Spre deosebire de 1958, observam ca orice alt lider dispare, nu mai este pomenit nimeni altcineva in afara de Gheorghiu-Dej (era totusi o prezenta modesta comparativ cu ce s-a intamplat in anii ’80 in privinta lui Ceausescu).

In 1968. Pentru prima data, Gheorghiu-Dej apare intr-o lunga enumerare, alaturi de alte personaje despre care pana atunci nu se pomenise sub nici o forma. Era trecut in aceeasi categorie cu niste lideri mai putin importanti, mai putin valorizati pana in acel moment.

In 1973, cand deja ecourile evenimentului se sting, apare totusi un text, unul singur, semnat de un cercetator la Institutul de Istorie a Partidului, care rezolva elegant si convenabil problema. Textul este: „Luptele eroice ale muncitorilor ceferisti si petrolisti din 1933 – dezbateri parlamentare”. Deci face o discutie legata de ce s-a intamplat in Adunarea Deputatilor si in Senat, in noaptea de 3-4 februarie, cand s-a votat instituirea starii de asediu. In acest fel a evitat sa se pronunte in legatura cu vreo ierarhie in cadrul Partidului vizavi de evenimente.

Liderul comunist ilegalist, cu cat era mai important in ierarhia miscarii comuniste, cu atat era mai putin vizibil. Sarcina lui era sa se ascunda cat mai bine, nu sa inflacareze masele. El nu putea fi gasit in mijlocul multimii.

Cristina Diac (INST)

Ulterior nu mai apare nimic despre eveniment. Evenimentul este trecut intr-o totala uitare. Cu o mica exceptie. Dupa cum era practica atunci, majoritatea textelor au titluri care incepe cu „Din gandirea tovarasului Ceausescu…” sau „Conceptia tovarasului Nicolae Ceausescu cu privire la…”. Ceausescu a avut „o conceptie” si despre miscarea muncitoreasca, dar evenimentele de la Grivita au fost expediate intr-o fraza sau doua, in care se spunea un lucru banal, fara a se mentiona ceva anume.

Dupa 1989, un articol dedicat Grivitei exista in cartea lui Stelian Tanase – Clientii lu’ tanti Varvara – unde este reevaluat rolul jucat de Gheorghiu-Dej. Stelian Tanase lasa sa se inteleaga printre randuri ca de fapt Dej nu ar fi fost atat de important pe cat s-a spus in perioada regimului comunist. Si reintroduce cumva discutia: Gheorghiu-Dej versus Constantin Doncea”.

Gheorghe Gheorghiu-Dej – lider al grevelor de la Grivita?

„Ce inseamna „lider al grevelor”? Teoriile leadershipului sunt greu aplicabile in cazul istoriei. In cazul miscarii comuniste clandestine nu putem vorbi in termeni de „leadership”, de „lideri”, deoarece gruparea clandestina comunista avea un anumit specific, anumite forme de functionare, asa-numitele „norme ale conspirativitatii”. Deci liderul comunist ilegalist, cu cat era mai important in ierarhia miscarii comuniste, cu atat era mai putin vizibil. Sarcina lui era sa se ascunda cat mai bine, nu sa inflacareze masele. El nu putea fi gasit in mijlocul multimii.

La momentul grevelor de la Grivita, Dej nu detinea nici o functie in Partid. Conducerea grevelor nu o poate revendica nimeni, pentru ca a fost practic o miscare fara un lider clar definit.

Cristina Diac (INST)

Una dintre definitiile cuprinzatoare ale „liderului” spune ca „liderul se defineste ca acea persoana care are capacitatea de a influenta atitudinile, credintele si comportamentul sau actiunile celorlalti, deteminandu-i sa intreprinda acele actiuni voluntar”.

Deci daca judecam prin aceasta grila, Dej nu a fost liderul grevelor de la Grivita, pentru ca nu a participat la evenimente. Insa tot din aceasta perspectiva, nici un lider comunist formal nu s-a aflat in mijlocul muncitorilor si deci nu isi poate revendica in mod explicit conducerea grevelor.

Pe studiul facut pe revista Anale de Istorie, se vede ca niciodata nu a fost mentionat nici un lider al Partidului din perioada respectiva. Nu stim cine erau aceia. Spun ca Secretariatul a avut probleme in acea perioada – in ’32-’33 a functionat incomplet, secvential.

La momentul grevelor de la Grivita, Dej nu detinea nici o functie in Partid. Conducerea grevelor nu o poate revendica nimeni, pentru ca a fost practic o miscare fara un lider clar definit.”

Gheorghiu-Dej raportat la alte personaje din randul comunistilor, in contextul grevelor de la Grivita

„Unul dintre liderii de atunci, care au importanta in evenimentele de la Grivita, a fost Moscu Cohn (cunoscut ulterior sub numele de Gheorghe Stoica), personaj foarte interesant din istoria comunismului romanesc (foarte longeviv la varful puterii, a fost mentinut in functie pana la moartea sa, in 1976). Despre el se spune ca l-ar fi promovat pe Dej in cadrul Partidului. Siguranta stia despre el ca ar fi acel membru al Secretariatului insarcinat cu coordonarea activitatilor Partidului la CFR.

Dej avea un statut ambivalent – era activist de partid, din martie 1932 fusese concediat, era revolutionar de profesie, dar actiona legal. Pentru pregatirea evenimentelor, el a fost practic omul de legatura dintre comitetul central si sindicatele CFR din tara. A facut nenumarate calatorii, mai cu seama la Galati, la Iasi, la Cluj, la Pascani.

De asemenea, in conducerea Partidului din acel moment era Vasile Luca. In autobiografia de la CNSAS, Luca il mentioneaza pe Dej. Luca era pescar pasionat si isi petrecea o mare parte din zi pescuind pe malul lacului Floreasca, unde se intalnea cu Dej, punand la cale urmatoarele evenimente.

Dej a fost acea curea de transmisie intre conducerea formala a Partidului si structurile sindicale.

Cristina Diac (INST)

Vanda Nicolski – era cea care scria corespondenta cu Cominternul. Si ea il mentioneaza pe Dej, deci avea cunostinta despre existenta lui. Ba chiar se raporteaza destul de pozitiv la el.

In lumina acestor fapte, Dej nu apare atat de neimportant pe cat se spune. El a fost categoric superior lui Constantin Doncea in ierarhia de partid. Doncea era membru de partid obisnuit si era conducatorul sindicatului comunist de la Atelierele 1 Locomotive de la CFR Grivita, deci nici macar pe intregul CFR Grivita Bucuresti.”

Dej si calatoria facuta la Berlin, in decembrie 1932

„Un episod despre care s-a vorbit mai putin inainte de ’89 este calatoria acestuia la Berlin, facuta in decembrie 1932. A mers la un congres al sindicatelor patronate de Internationala Comunista. La Berlin s-a intalnit cu membrii biroului politic, unde a facut un raport oral si unul scris si a primit instructiuni.

Calatoria a fost facuta clandestin. In toate rapoartele pe care Siguranta le face despre el, acest episod nu este mentionat – de unde rezulta ca nu a cerut pasaport. Practic, a plecat folosind „releele” comuniste: a trecut granita in mod ilegal.

In zilele grevei, a fost trimis prin tara. Intre 1 si 5 februarie a fost la Galati. A ajuns la Bucuresti in noapte de 13-14 februarie. La o intalnire conspirativa tinuta intr-o casa din cartierul Giulesti, le-a adus, lui Constantin Docea, Chivu Stoica si altor lideri de la CFR, „cuvantul Partidului”, adica le-a spus ca s-a stabilit ca pe data de 15 februarie sa aiba loc greva demonstrativa cu potential de dezoltare in greva generala. Dej a fost acea curea de transmisie intre conducerea formala a Partidului si structurile sindicale.”