Sari direct la conținut

Electrica Muntenia Nord si Transilvania Nord se pregatesc pentru cotare

Romania Libera

De departe, cele mai spectaculoase privatizari au fost realizate in ultimul an in sectorul distributiei energiei electrice, unde nu mai putin de patru societati din cele opt existente au fost trecute in proprietatea unor investitori strategici.

Pentru Bursa de Valori Bucuresti prezinta o importata deosebita acest sector prin prisma faptului ca doua dintre filialele de distributie a energiei electrice sunt avute in vedere pentru a fi listate.

Este vorba despre Electrica Muntenia Nord si Electrica Transilvania Nord, fiecare dintre acestea fiind importante prin cota de piata detinuta, reflectata de numarul clientilor din portofoliu.

Mai jos prezentam o sistematizare a pozitiei celor opt societati de distributie a energiei dupa numarul de clienti, vanzarile realizate, precum si, acolo unde a fost cazul, cumparatorul si suma platita pentru pachetul de 51%.

Pe baza datelor mai sus prezentate, Societatea de Investitii Financiare Active International a realizat o evaluare a valorii de piata a companiilor care urmeaza a fi listate pe bursa.

Plecand de la o medie a pretului platit de catre investitorul strategic pentru fiecare client al companiei in care a preluat 51% din actiuni, medie care are valoarea de 166.04 euro, si luand in calcul si o medie a pretului platit de catre investitorii strategici pentru fiecare MWh vandut de compania in care a devenit actionar majoritar (de 43,26 euro), realizatorii analizei estimeaza o valoare

cuprinsa intre 172 si 183 milioane euro pentru Electrica Transilvania Nord si o valoare cuprinsa intre 205 si 250 milioane euro pentru Electrica Muntenia Nord. Dat fiind pretul platit de investitorii strategici pentru preluarea pachetelor de 51% din actiunile companiilor avute in vedere mai sus, putem lua aceasta valoare ca fiind valoarea de piata a companiilor respective.

In lipsa unui reper bursier, valoarea respectiva poate fi luata in calcul ca un echivalent al valorii pentru capitalizarea bursiera. Prin urmare, cele doua companii din sectorul distributiei de energie electrica pot avea un aport de peste 400 milioane euro la capitalizarea bursiera.

Articol integral in Romania Libera

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro