Everest – Cum s-au schimbat în ultimii 30 de ani șansele celor care au vrut să ajungă pe vârf

​Șansele celor care încearcă pentru prima oară să ajungă pe Everest s-au dublat în ultimii ani față de acum peste două decenii, dar încercarea de a atinge cel mai înalt punct din munții Himalaya rămâne una extrem de periculoasă, arată un studiu care a analizat date legate de cei care au încercat pentru prima oară să urce pe vârful nepalez. Din 1953 și până în prezent peste 6.000 de oameni au ajuns pe vârf și 311 au murit încercând să ajungă acolo. Sunt celebre fotografiile cu sute de oameni îngrămădiți în ”zona morții” și tot mai mulți fără, deși nu au experiență, vor să ajungă pe vârf.

Studiul a comparat două perioade: 1990-2005 și 2006-2019. În prima perioadă au fost 2.211 oameni care au încercat să urce pe Everest, iar în a doua perioadă, deși a fost cu doi ani mai scurtă, 3.620 de oameni au încercat să urce. Datele se referă la cei care au cumpărat pentru prima dată permise de la guvernul nepalez, acestea fiind obligatorii și costând 11.000 de dolari.

Un exemplu despre cât de mult a crescut turismul pe Everest este dat de numărul celor care au solicitat pentru prima oară permise: 222 în anul 2000 și 955 în 2019. În 2020 sezonul a fost compromis de pandemie, Nepalul nu a mai acordat permise și oricum nu prea mai existau curse aeriene.

În cea mai aglomerată zi din mai 2019 aproape 400 de oameni erau într-o zonă de suprafață mică pe cea mai populară rută către vârf.

Ei bine, cercetarea realizată de University of Washington și University of California Davis arată că între 1990 și 2005 o treime dintre cei care au încercat pentru prima dată să urce pe vârf au reușit, în timp ce în ultimii 15 ani rata de reușită s-a dublat.

De ce s-au dublat șansele de succes? O explicație ține de faptul că prognozele meteo sunt net îmbunătățite față de acum peste două decenii, de la tragedia prezentată pe larg în romanul “Into Thin Air” . Apoi, mulți alpiniști folosesc oxigen suplimentar încă de la altitudini mai joase, cele mai populare rute au corzi fixe montate, șefii expedițiilor sunt foarte experimentați, la fel și porterii nepalezi.

Pe de altă parte, tot mai mulți dintre cei care vin pentru a urca nu au deloc experiența necesară pentru a face față unor trasee atât de riscante, însă au banii și vor să-și ”treacă în palmares” vârful. Și autorii studiului insistă pe faptul că deși au fost mulți ani în care peste 300 de oameni au ajuns pe vârf, lucrul nu este deloc banal și riscurile sunt uriașe, cum au dovedit și furtunile și avalanșele care au făcut victime în ultimii ani.

Totuși, rata celor care și-au pierdut viața pe munte a rămas în jurul de 1%, raportat la numărul celor care au cumpărat permisele de ascensiune.

Interesant este că un alpinist în vârstă de 60 de ani are aceleași șanse de a ajunge pe cel mai înalt vârf al lumii cu unul de 40 de ani acum două decenii și ceva (”60 is the new 40”, cum spun autorii studiului.

În prima perioadă analizată, doar 9% dintre oamenii care au încercat să urce pe vârf erau femei, în timp ce în a doua perioadă ponderea femeilor a ajuns la 15%.

Principala sursă de date pentru realizatorii studiului publicat în PLOS ONE este Himalayan Database, o bază de date întreținută câteva decenii de Elizabeth Hawley, o fostă corespondentă a Reuters. Hawley a murit în 2018, dar va rămâne în istorie ca cel mai important cronicar al expedițiilor himalayene.

Surse: University Of Washington, Telegraph, Reuters