Sari direct la conținut

Gabriel lupta sa convinga societatea civila

Presedintele Pro Rosia Montana, doctorul Andrei Jurca, afirma ca reprezentantii ONG-ului au sustinut pozitia Alburnus Maior. De asemenea, el a declarat ca, pe parcursul celor trei zile de documentare, reprezentantii ONG-urilor au fost cazati de catre membrii Alburnus Maior. In urma vizitei de la Rosia Montana, reprezentantii celor 26 de organizatii vor intocmi un raport.

Cuprinsul acestuia este inca nedefinit, deoarece, dupa discutiile pe care cei prezenti le-au avut cu localnicii, asociatiile locale si reprezentantii Gabriel Resources, punctele de vedere ale reprezentantilor celor 26 de ONG-uri nu mai converg.

La initiativa YAP Romania, reprezentanti ai 26 de asociatii si organizatii din toata tara s-au deplasat, in acest sfarsit de saptamana, la Rosia Montana, pentru a dezbate, impreuna cu partile implicate, proiectul propus de Grabriel Resources pentru zona respectiva.

Cele 38 de persoane au avut intalniri atat cu reprezentantii companiei canadiene, dar si cu alte organizatii ale sectorului non-profit din zona si cu localnicii. Scopul acestei vizite de studiu a fost de a realiza o informare perfect echidistanta a celor prezenti si un raport cu privire la pozitia acestora dupa vizitarea zonei si dezbaterile cu partile implicate.

Tot in urma acestei vizite, organizatiile vor propune, fiecare pe domeniul sau de activitate, implementarea unor programe pentru imbunatatirea vietii localnicilor. Acestia s-au intalnit cu asociatii locale – Alburnus Maior, Pro Rosia Montana si Eco Abrud – , cu reprezentantii Gabriel Resources si cu autoritatile locale.

„Au fost foarte multe discutii si foarte multe informatii, acumulate intr-un timp scurt. Cei prezenti au avut foarte multe intrebari la adresa reprezentantilor Gabriel Resources, dupa ce acestia au facut o prezentare a proiectului”, a declarat Tina Rezmuves, presedintele YAP Romania.

Aceasta a adaugat ca, dincolo de discutiile avute cu Alburnus Maior si Pro Rosia Montana, observatiile de la fata locului si discutiile cu localnicii au fost cele mai importante puncte care au dus spre formarea unei opinii pentru participanti. „Localnicii ne-au spus lucruri pe care nici noi, nici altii nu le stiau, realitati si probleme cu care se confrunta in fiecare zi.

Si pentru ca fiecare parte implicata direct sau indirect in acest proiect a avut argumentatie puternica, a adus multe informatii, ONG-urile au cerut inca o zi pentru a lua decizia corecta si a pune in balanta ambele puncte de vedere”, a mai spus Rezmuves.

Raportul , care va contine pozitia fiecarei organizatii participante, cu argumentatia de rigoare, va fi adus in forma finala in cursul acestei seri si va fi facut public.

Fight-club intre ONG-uri

Cele 26 de organizatii au incercat, in trei zile, sa inteleaga situatia de la Rosia Montana, o localitate care a aparut pe harta intereselor comerciale datorita proiectului minier propus de compania canadiana Gabriel Resources, cea care detine licentele de exploatare a aurului din zona.

Presedintele Alburnus Maior, Eugen David, a discutat, sambata, cu reprezentantii ONG-urilor prezente la Rosia Montana pentru documentare. „Cred ca, in trei zile, nu poti sa afli totul despre Rosia Montana. Eu nu am facut decat sa le arat ca Alburnus Maior are un singur obiectiv, acela de a ne pastra proprietatea”, a declarat Eugen David.

In opinia sa, Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor va aviza proiectul minier al companiei Gabriel Resources. „Chiar daca ministerul aproba deschiderea minei, nimeni nu poate trece peste dreptul nostru de proprietate. Pozitia ONG-urilor poate fi de partea noastra sau de partea companiei”, mai spune Eugen David.

Pe de alta parte, reprezentantii Pro Rosia Montana au o alta pozitie fata de initiativa ONG-urilor. „Pana acum, nimeni nu a venit sa se informeze despre Rosia Montana si problemele ecologice de aici. In cateva zile, nu poti sa iti faci o parere”, a declarat Andrei Jurca, presedintele Pro Rosia Montana.

El s-a aratat nemultumit de faptul ca membrii ONG-urilor au fost cazati de reprezentantii Alburnus Maior. „Pe toata perioda vizitei am stat in Abrud, unde am platit cazarea la un internat. Costurile intregului program nu au fost deloc ridicate, ajugand la aproximativ 400 de euro”, au declarat organizatorii intalnirii de la Rosia Montana.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro