Guvernul ar putea extinde cu doi ani perioada de realizare a obligatiilor asumate de firme la privatizare
Agentii economici ar putea beneficia de un sprijin temporar pentru finalizarea obligatiilor asumate in procesul de privatizare, potrivit unui proiect de Ordonanta de Urgenta propus de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). Astfel, la cererea operatorilor economici, perioada de realizare a masurilor din programele asumate in urma procesului de privatizare va fi extinsa cu maxim doi ani.
„Conform prezentului act normativ se instituie la nivelul Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului, un sistem de ajutor de stat pentru operatorii economici, care au dificultati in implementarea masurilor din programele de restructurare sau de investitii, care au stat la baza acordarii ajutoarelor de stat in urma procesului de privatizare”, se arata in nota de fundamentare a proiectului de act normativ.
Conform acestui document, scopul ordonantei il reprezinta „instituirea unui mecanism de ajutor de stat avand ca obiect extinderea, la cererea operatorului economic si pentru motive intemeiate, a perioadei de realizare a masurilor din programele asumate in urma procesului de privatizare, cu perioada maxima de doi ani”. Acest sprijin se acorda fara a modifica cuantumul ajutorului de stat si fara a acorda alte ajutoare de stat, neprecizate in aprobarile initiale.
Masura este propusa la solicitarea agentilor economici, beneficiari ai masurilor de ajutoare de stat acordat in urma procesului de privatizare, care se confrunta cu efectele crizei economico-financiare, respectiv inregistreaza o diminuare severa a volumului productiei contractate, se afla in imposibilitatea accesarii unor credite si sunt nevoiti sa faca fata unor costuri superioare la materiile prime, materiale si servicii.
Potrivit AVAS, pana la data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, Consiliul Concurentei a autorizat 77 de ajutoare de stat individuale, pentru operatorii economici privatizati, avand ca obiectiv salvarea si restructurarea firmelor aflate in dificultate, respectiv patru scheme de ajutor de stat, din care trei au avut ca obiectiv salvarea si restructurarea societatilor mici si mijlocii, in cadrul procesului de privatizare si o schema de abordare globala pentru investitii regionale.
Proiectul de ordonanta a fost trimis spre aprobare Guvernului.