Inedit

Cum ar fi fost daca o cucoana bine imbracata, cu un bichon sub brat, l-ar fi intrebat pe pescarul din Portul Dover cat cere pentru un kilogram de “gadus morhua“, care astazi este cunoscut sub numele de “cod“? Sau cate lire sterline ar fi costat un kilogram de batog, pe care oamenii marii ar fi fost nevoiti sa-l numeasca “melanogrammus aeglefinus“?

Dar nu numai pescarii ar fi trebuit sa se schimonoseasca pentru a-si vinde marfa si, in prealabil, sa invete greoaiele denumiri latine, ci si managerii de restaurante ori comerciantii din supermarketuri.

Si sa fi retinut peste 100 de denumiri in latina, de genul “pleuronectes platessa“, “solea solea“, “dicentrachus labrax“ sau “pollachius virens“ nu e de ici, de colo. “Interesele clientului nu vor fi satisfacute intr-o limba pe care n-o mai vorbeste nimeni“, a declarat, iritat, un responsabil al Ministerului britanic al Alimentatiei.

Problema s-a pus in felul urmator: birocratii de la Bruxelles au gasit de cuviinta sa lanseze un proiect de lege prin care se stipula “necesitatea traducerii denumirilor in limba latina pentru ca toti cetatenii UE sa cunoasca aceeasi notiune, si sa nu fie nevoiti sa bajbaie ori de cate ori un francez vrea sa cumpere produse maritime din Anglia si invers“.

Proiectul a ramas, din fericire, doar in stadiul de… proiect.