Skip to content
Razboi in Kiev, Foto: Sergii Kharchenko / NurPhoto / profimedia Images

Invazia rusă a Ucrainei nu a fost condamnată de Brazilia și Argentina (Organizația Statelor Americane)

Brazilia și Argentina s-au abținut să susțină o declarație a Organizației Statelor Americane (OEA) de condamnare a invadării Ucrainei de către Rusia, în cadrul unei sesiuni speciale la care Moscova și Kievul au participat în calitate de observatori permanenți, scrie AFP.

Douăzeci și unu de membri ai OEA „condamnă ferm invadarea ilegală, nejustificată și neprovocată a Ucrainei de către Federația Rusă și solicită retragerea imediată a prezenței militare”.

Aceștia denunță, de asemenea, „recunoașterea ilegală de către Rusia a republicilor Donețk și Lugansk, teritorii din estul Ucrainei, aceasta „reprezentând o încălcare a integrității teritoriale și a suveranității”.

Brazilia, prin ambasadorul său la OEA, Otavio Brandelli, a declarat că, în calitate de membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU, participă activ la discuțiile din cadrul acestuia și că este foarte îngrijorată de decizia Rusiei de a trimite trupe terestre.

Dar preocupările Rusiei trebuie luate în considerare, chiar dacă acest lucru „nu dă Federației Ruse dreptul de a folosi forța și amenință integritatea teritorială și suveranitatea altui stat,” a adăugat el.

Reprezentanta Argentinei, Maria Cecilia Villagra, a declarat că „respinge ferm utilizarea forței armate și regretă profund” situația din Ucraina, fără a semna însă declarația OEA.

Nici Bolivia nu se numără printre semnatari, deși a asigurat că „absolut nimic nu justifică violența sau agresiunea atunci când este în joc pierderea de vieți omenești”.

Nicaragua, care a solicitat să părăsească OEA în noiembrie a fost de partea Moscovei.

Declarația a fost semnată de Antigua și Barbuda, Bahamas, Barbados, Belize, Canada, Chile, Columbia, Costa Rica, Ecuador, Statele Unite ale Americii, Grenada, Guatemala, Guyana, Mexic, Panama, Paraguay, Peru, Republica Dominicană, Suriname, Trinidad și Tobago și Venezuela (reprezentată de un delegat al lui Juan Guaido, oponent al președintelui venezuelean Nicolas Maduro).