Sari direct la conținut

Război în Ucraina, ziua 890: Reacţia Kremlinului după ce Ucraina a primit primele F-16 / Comisia Europeană respinge plângerile Ungariei şi Slovaciei privind tranzitul petrolului rusesc / Zelenski: Nu vrem China ca mediator, ci să pună presiune pe Rusia

HotNews.ro
Război în Ucraina, ziua 890: Reacţia Kremlinului după ce Ucraina a primit primele F-16 / Comisia Europeană respinge plângerile Ungariei şi Slovaciei privind tranzitul petrolului rusesc / Zelenski: Nu vrem China ca mediator, ci să pună presiune pe Rusia
Soldat ucrainean în regiunea Donețk - FOTO: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Primele dintre mult-așteptatele avioane de luptă F-16 au ajuns în Ucraina, au anunțat ministrul lituanian de externe și un oficial american, potrivit Reuters. „F-16 în Ucraina. Un alt lucru imposibil s-a dovedit a fi total posibil”, a declarat ministrul lituanian de externe Gabrielius Landsbergis. Aceste aeronave fabricate de Lockheed Martin au fost cerute de mult de Ucraina datorită puterii lor de luptă și faptului că sunt în dotarea multor țări. F-16 sunt echipate cu un tun de 20 mm și poate lansa bombe și multe tipuri de rachete.

SINTEZA ZILEI

Cele mai importante evenimente legate de războiul din Ucraina, ziua 890, LIVETEXT:

Aleksei Navalnîi urma să facă parte şi el din schimbul de deţinuţi cu Rusia, confirmă Casa Albă / Cum a reacţionat văduva lui Navalnîi

Consilierul pentru securitate naţională al SUA, Jake Sullivan, a confirmat într-un briefing susţinut joi după-amiază că înţelegerea care a permis cel mai mare schimb de deţinuţi între Rusia şi Occident urma să îl includă şi pe disidentul rus Aleksei Navalnîi, care a murit însă subit în închisoare în februarie anul acesta.

Putin i-a întâmpinat personal la aeroport pe ruşii care s-au întors la Moscova după schimbul de deţinuţi cu Occidentul

Cetăţenii ruşi implicaţi în complexul schimb de deţinuţi cu ţările occidentale au ajuns joi noapte la Moscova şi au fost întâmpinaţi la aeroport de însuşi preşedintele Vladimir Putin. Cei opt repatriaţi vor primi distincţii de stat, a anunţat Putin. Liderul de la Kremlin le-a spus că patria lor „nu i-a uitat, nici măcar pentru un minut”.

Comisia Europeană respinge plângerile Ungariei şi Slovaciei după ce Ucraina a blocat tranzitul petrolului livrat de rușii de la Lukoil

Blocarea de către Ucraina a tranzitului petrolului furnizat Ungariei şi Slovaciei de compania rusă Lukoil prin conducta Drujba nu pune în pericol securitatea aprovizionării cu petrol a acestor două ţări, a estimat joi Comisia Europeană.

Făcând referire la o analiză preliminară a Comisiei Europene, un purtător de cuvânt al CE a spus că nu există „niciun indiciu asupra unui risc imediat” pentru aprovizionarea Ungariei şi Slovaciei cu petrol, după ce Ucraina a plasat compania rusă Lukoil pe lista de sancţiuni şi a blocat exporturile de petrol efectuate de această companie prin conducta Drujba, a cărei secţiune sudică traversează teritoriul ucrainean către Ungaria şi Slovacia.

Președintele rus Vladimir Putin a grațiat oficial 13 persoane condamnate în Rusia și care au fost eliberate joi în cadrul schimbului masiv de deținuți cu Occidentul, scrie AFP.

Într-un comunicat, Kremlinul a mulțumit guvernelor străine care au contribuit la schimb și a precizat că președintele Putin a semnat decretele de grațiere a lui Evan Gershkovich, Paul Whelan, Oleg Orlov, Lilia Ceanîşeva, Ksenia Fadeieva, Vladimir Kara-Murza, Ilia Iaşin, Aleksandra Skocilenko, Alsu Kurmasheva, Andrei Pivovarov, Vadim Ostanin, Demuri (Dieter) Voronin și Kevin Lik.

Reporterul american Evan Gershkovich, fostul pușcaș marin american Paul Whelan, disidentul ruso-britanic Vladimir Kara-Murza, jurnalista ruso-americană Alsu Kurmasheva, dar și alți deținuți politici din Rusia – precum Ilia Iaşin și Oleg Orlov, sau Ksenia Fadeieva şi Lilia Ceanîşeva, două apropiate ale opozantului defunct Aleksei Navalnîi – au fost eliberați, joi, în cel mai mare schimb de deținuți efectuat între Rusia și Occident de la încheierea Războiului Rece.

La schimb, Rusia a primit mai mulți presupuşi agenţi ai FSB, GRU și SVR şi hackeri ruşi. Opt deținuți în total, între care și Vadim Krasikov, un presupus agent rus încarcerat în Germania pentru asasinarea unui fost comandant separatist cecen la Berlin în 2019.

Ce spune Kremlinul despre avioanele F-16 livrate Ucrainei

Reacţia Kremlinului după ce Ucraina a primit primele avioane F-16: Au fost deja oferite recompense pentru ca forţele ruse să le doboare

Întrebat despre F-16, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat: „Dacă nu mă înşel, au fost deja oferite recompense (pentru ca forţele ruse să le doboare)”.

Media livrărilor zilnice de gaze naturale către Europa ale gigantului energetic rus Gazprom a atins în iulie cel mai ridicat nivel din acest an, în creștere cu 5,7% față de anul trecut și cu 12% mai mare decât în iunie, arată calculele Reuters.

Creșterea de la o lună la alta a reflectat sfârșitul lucrărilor la conducta Turkstream ce leagă Rusia de Turcia, iar analiștii au menționat, de asemenea, o creștere sezonieră a cererii, deoarece companiile de utilități au început să injecteze gaze în depozite înainte de iarnă.

Calculele, bazate pe datele grupului european de transport al gazelor Entsog și pe rapoartele zilnice ale Gazprom privind tranzitul gazelor prin Ucraina, au arătat că exporturile medii zilnice prin conducte au crescut la 91,5 milioane de metri cubi (mcm) luna trecută, de la 86,6 mcm în iulie 2023 și de la 81,8 mcm în iunie.

Până acum în acest an, exporturile de gaze naturale ale Gazprom către Europa au ajuns la aproximativ 18,3 miliarde de metri cubi (bcm). Comparativ, în perioada 2018-2019, când fluxurile anuale către Europa erau la nivelul maxim, acestea ajunseseră la 175 și 180 de miliarde de metri cubi pe an.

O mamă și fiica ei au fost ucise de bombardamentele rusești care au lovit orașul Nikopol din regiunea Dnipropetrovsk (estul Ucrainei), a declarat joi guvernatorul regiunii.

„Acestea sunt consecințele tragice ale bombardamentelor efectuate de ruși. Ei au lovit orașul cu o duzină de obuze”, a afirmat Serhiy Lysak pe aplicația de mesagerie Telegram.

El a spus că au fost avariate case de locuit, o stație de pompieri, un colegiu, o școală și autobuze, fără a preciza locul tirurilor de artilerie. (Reuters)

Rusia a susținut joi că avioanele de luptă F-16 promise Ucrainei de Occident vor fi „doborâte”, adăugând că aceste aparate, dintre care unele au fost deja livrate potrivit unor informații din presă, vor avea un efect redus pe câmpul de luptă.

„Nu există niciun remediu magic sau panaceu, iar forțele aeriene ale regimului de la Kiev nu vor avea acest panaceu”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

„Aceste avioane (…) vor fi doborâte. Bineînțeles aceste livrări nu pot avea un impact semnificativ asupra cursului evenimentelor de pe front”, a adăugat el. (AFP)

Ucraina a primit șase F-16 din Olanda

Forțele Moscovei au lansat azi-noapte rachete balistice Iskander-M din regiunea Voronej și Crimeea, precum și drone de atac Shahed de la Capul Chauda – Crimeea și Kursk – Rusia, afirmă forțele aeriene ucrainene.

Cele șapte drone Shahed detectate au fost doborâte în regiunile Kiev, Poltava, Herson și Dnipro, potrivit unei postări pe Telegram a forțelor aeriene ucrainene, care nu au precizat ce s-a întâmplat cu rachetele Iskander

Un diplomat rus a fost expulzat din Republica Moldova, la o zi după scandalul de spionaj din Parlamentul de la Chișinău.

Decizia are loc la o zi după ce șeful Direcției juridice a Parlamentului Republicii Moldova, Ion Creangă, și un polițist de frontieră au fost reținuți, fiind suspectați de spionaj în favoarea Federației Ruse.

Primele F-16 primite de Ucraina au venit din Olanda, fiind vorba de șase avioane, scrie The Times, citând surse. În scurt timp vor mai veni și altele din Danemarca, notează publicația britanică.

Informația vine după ce, în urmă cu o lună, Kajsa Ollongren, ministrul olandez al apărării, informase parlamentul olandez că „livrarea primului avion va avea loc în curând”. Asemenea, pe 16 iunie, președintele Zelenski anunțase că avioanele daneze vor începe să sosească „în viitorul apropiat”.

Ucraina cere explicații privind moartea unui soldat Azov în captivitate

Ucrainenii afirmă că forțele de invazie au avut pierderi mari ieri: 9 tancuri, 42 alte blindate de luptă, 33 tunuri, 1 lansator multiplu de rachete, 77 diferite vehicule și 16 echipamente speciale.

Comisarul ucrainean pentru drepturile omului a cerut miercuri explicații autorităților ruse cu privire la moartea în captivitate a unui membru al brigăzii Azov, apărător în timpul asediului de trei luni din 2022 al portului Mariupol.

Dmytro Lubinets a îndemnat Rusia să respecte Convenția de la Geneva privind practicile de război după moartea lui Oleksandr Ishchenko, unul dintre cei 22 de prizonieri ucraineni judecați în legătură cu asocierea lor cu regimentul. Azov este considerată organizație teroristă în Rusia.

Marianna Homeriky, purtătoare de cuvânt a Asociației Familiilor Apărătorilor Azovstal a declarat că noi „avem aceleași informații ca și cele din sursele deschise, care indică faptul că apărătorul Oleksandr Ishchenko a murit din cauza unor probleme grave de sănătate care au fost exacerbate de condițiile teribile de captivitate din Rusia, și anume tortura, cantitatea și calitatea insuficientă a hranei și lipsa unei îngrijiri medicale adecvate”.

Ucraina a suspendat plata datoriei externe

Ucraina va suspenda temporar plățile pentru datoria internațională începând cu 1 august, o măsură care pune țara într-o situație de incapacitate de plată probabil de scurtă durată, conform unei rezoluții aprobate miercuri, transmite Reuters.

Prima plată a cuponului urma să ajungă la scadență joi. Miercuri, președintele Zelenski a promulgat o lege care permite suspendarea acestor plăți până la 1 octombrie.

La începutul acestei luni, Ucraina a anunțat un acord preliminar cu un comitet al principalilor săi deținători de obligațiuni în vederea restructurării datoriei sale internaționale în valoare de aproape 20 de miliarde de dolari.

Zelenski a declarat că Kievul nu dorește ca China să acționeze ca mediator, dar speră ca Beijingul să exercite presiuni mai mari asupra Moscovei pentru a pune capăt războiului.

Liderul ucrainean, în declarații pentru presa franceză, a spus că, deși Ucraina insistă asupra restabilirii frontierelor sale post-sovietice din 1991, ar lua în considerare deschiderea discuțiilor cu Rusia înainte ca toate trupele Moscovei să se retragă, dacă există condițiile potrivite.

„Dacă China vrea, poate forța Rusia să oprească acest război. Nu vreau ca (China) să acționeze ca un mediator. Aș dori ca ea să pună presiune pe Rusia pentru a pune capăt acestui război”, a declarat el.

„Așa cum Statele Unite exercită presiuni, la fel cum Uniunea Europeană exercită presiuni. Cu cât o țară are mai multă influență, cu atât mai mare ar trebui să fie presiunea sa asupra Rusiei”, a mai spus Zelenski. (Reuters)

Sinteza celor mai recente evenimente:

Evenimentele de miercuri, ziua 889 a războiului din Ucraina, au fost LIVE aici pe HotNews.ro

INTERVIURILE HotNews.ro