Lucrarile de consolidare la cladirea Muzeului Taranului Roman vor fi executate de Aedificia Carpati, contract in valoare de peste 6,4 milioane de euro
Ministerul Culturii a atribuit in data de 18 decembrie 2013 un contract in valoare de peste 6,4 milioane de euro (cu TVA) catre Aedificia Carpati pentru executia lucrarilor de consolidare si restaurare la cladirea Muzeul Taranului Roman, conform unui anunt publicat marti in Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP). Premierul Victor Ponta a declarat in data de 23 decembrie 2013 ca va urmari „cu foarte mare atentie” modul in care se vor derula aceste lucrari de consolidare, dupa iscarea unui intreg scandal cu privire la un proiect de Hotarare de Guvern care ar fi dus la comasarea Muzeului Satului cu Muzeul Taranului Roman.
Contractul de executie lucrari de consolidare si restaurare la Corpurile C, C1, C2 ale cladirii Muzeul Taranului Roman a fost atribuit in luna decembrie 2013, in urma unei licitatii care a fost demarata in august 2012. Conform datelor din SEAP, deschiderea ofertelor era programata 1 octombrie 2012.
Valoarea finala a contractului atribuit catre Aedificia Carpati a fost de 5.196.464 euro fara TVA, in timp ce estimarea initiala a valorii contractului a fost de 6.306.250 euro fara TVA. Datele publicate marti, 14 ianuarie 2014, in SEAP indica faptul ca pentru aceasta licitatie Ministerul Culturii a primit 10 oferte, fara a se oferi mai multe detalii.
Termenul de finalizare a lucrarilor de consolidare este de 24 luni incepand de la data atribuirii contractului. Vezi detalii in Caietul de Sarcini atasat.
Scandalul initiativei de comasare a Muzeului Satului cu Muzeul Taranului Roman
La sfarsitul anului trecut, in data de 17 decembrie 2013, directorul Muzeului Taranului Roman (MTR), Virgil Stefan Nitulescu, i-a adresat o scrisoare deschisa premierului Victor Ponta, in care i-a cerut sa nu dea curs initiativei de desfiintare a Muzeului. „S-ar desfiinta o institutie fundamentala pentru spiritualitatea romaneasca, greseala pe care a facut-o numai regimul comunist”, i-a scris directorul MTR premierului. Miza eventualei desfiintari a Muzeului Taranului este cladirea si terenul aferent din Centrul Bucurestiului, chiar in fata sediului Guvernului.
Nitulescu cita un proiect de hotarare de Guvern care ar trece cladirea si terenul Muzeului Taranului la Muzeul Antipa, toate urmand sa intre in subordinea Ministerului Mediului. De asemenea, patrimoniul si colectiile de la Muzeul Taranului ar urma sa fie mutate la Muzeul Satului si expuse in aer liber, in Parcul Herastrau. Muzeul Taranului Roman a fost infiintat in 1906, de Regele Carol I.
Scrisoarea deschisa a fost trimisa in contextul in care in aceeasi zi, dupa ce liberalul Gigel Stirbu a depus juramantul de investitura in functia de ministru al Culturii, presedintele Traian Basescu l-a sfatuit pe acesta, in particular, sa nu comaseze Muzeul Taranului cu Muzeul Satului.
- ‘Am fost informat cu privire la existenta unui proiect de hotarare a Guvernului care ar face ca, intr-o prima etapa, Muzeul National de Istorie Naturala ‘Grigore Antipa’ sa treaca in subordinea Ministerului Mediului si Schimbarilor Climatice si imobilul din soseaua Kiseleff nr. 3, care adaposteste Muzeul National al Taranului Roman, in administrarea Muzeului National de Istorie Naturala ‘Grigore Antipa’. In etapa urmatoare, din cate am inteles, ar urma ca, in termen de 90 de zile, Muzeul nostru sa fie unificat cu Muzeul National al Satului ‘Dimitrie Gusti’, pierzandu-si asadar personalitatea juridica, iar toate bunurile culturale care sunt adapostite in cladirea noastra si expozitia permanenta sa fie gazduite in imobilul muzeului in aer liber din Parcul Herastrau’, se arata in scrisoarea semnata de Nitulescu.
Ulterior, premierul Victor Ponta a anuntat miercuri seara (18 decembrie) ca Muzeul Antipa nu va trece in subordinea Ministerului Mediului, desi un asemenea demers ar fi permis accesarea de fonduri europene.
- „Muzeul Antipa este cel mai de succes muzeu in acest moment din Bucuresti, din Romania ca numar de vizitatori, ca programe desfasurate, ca venituri si are nevoie de o extindere. Alaturi (…) este Muzeul Taranului Roman, fostul muzeu al Partidului Comunist Roman (…) care ar avea niste spatii disponibile. A venit cineva cu aceasta idee. Am lasat-o balta, ca daca a ajuns sa se politizeze”, a afirmat primul-ministru, intr-o emisiune la Romania TV.
- „Multumesc domnului prim-ministru ca a ales sa faca un pas inapoi pentru moment. Sper ca acest ‘pentru moment’ va fi pentru totdeauna”, a declarat directorul MTR in cadrul conferintei de lun, 23 decembrie 2013.
Nitulescu a spus ca nu isi doreste sub nicio forma sa se ajunga la proteste de strada. De asemenea, directorul MTR a afirmat ca el si colegii sai, directorul Muzeului Antipa si directoarea Muzeului Satului, au fost asigurati de noul ministru al Culturii, Gigel Stirbu, ca nu va semna hotararea de guvern privind comasarea.
- „Domnul ministru Stirbu si-a dat cuvantul fata de mine si de colegii mei ca nu va semna aceasta hotarare a guvernului,” a spus Nitulescu.
El a mentionat ca Reteaua Nationala a Muzeelor era pregatita sa atace in contencios aceasta hotarare de guvern.
In aceeasi conferinta, Nitulescu a anuntat ca lucrarile de consolidare in valoare de aproximativ 6 milioane de euro pentru cladirea Muzeului Taranului Roman (MTR) vor incepe in septembrie anul viitor si vor dura doi ani.
Suma alocata provine dintr-un fond de 250 de milioane de euro de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, obtinut in 2005, fond din care au fost finantate lucrarile de reabilitare pentru mai multe imobile, precum cladirea Teatrului National Bucuresti sau cladirea Operei Nationale Bucuresti.
Printre obiectivele lucrarilor ce vor demara in toamna se numara reamenajarea salii ‘Horia Bernea’ si crearea unui nou spatiu de expozitii permanente in una din mansardele Muzeului Taranului Roman.
Nitulescu a subliniat ca expozitia permanenta a muzeului nu va fi inchisa total in timpul lucrarilor.