Mark Rutte a venit cu o veste pentru europeni la Conferința de Securitate de la Munchen: Ce rol vor juca de acum înainte în NATO
Alianța Nord-Atlantică va deveni într-o măsură mai mare condusă de Europa, cu o prezență puternică continuă a Statelor Unite, pe măsură ce aliații europeni își vor crește semnificativ cheltuielile militare, a declarat vineri secretarul general al NATO, Mark Rutte, potrivit Reuters și The Guardian.
„În următorii ani, vom vedea din ce în ce mai mult o NATO condusă mai mult de Europa, dar în același timp cu SUA absolut ancorată în organizație”, le-a spus Rutte reporterilor, în marja Conferinței de Securitate de la München.
„Vom face acest lucru pas cu pas, în strânsă colaborare cu Statele Unite, pe baza procesului de planificare a apărării pe care îl avem”, a adăugat șeful NATO.
El a mai declarat că se așteaptă ca, în discursul de mâine al șefului diplomației americane, Marco Rubio, acesta să „continue, fără îndoială, să facă presiuni asupra europenilor pentru a continua să asume un rol mai important de lider în cadrul NATO și să facă în așa fel încât alianța să fie condusă într-o măsură mai mare de Europa”.
Rutte a precizat: „Mă aștept ca acest lucru să contribuie la consolidarea poziției SUA în cadrul NATO”.
„Desigur, nu eu scriu discursul, dar am toată încrederea în acesta”, a mai spus șeful NATO.
El a adăugat că europenii își măresc cheltuielile pentru apărare „nu numai pentru că SUA le solicită acest lucru, ci și pentru că este necesar din cauza amenințării rusești”.
