Merz oferă câteva detalii despre starea de sănătate a lui Donald Trump, „pe baza întâlnirilor mele cu el”
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat miercuri nu are niciun motiv să creadă că președintele SUA, Donald Trump, nu este apt să-și îndeplinească atribuțiile din motive de sănătate, scrie Reuters.
„Pe baza întâlnirilor mele cu președintele Trump, nu am niciun motiv să mă îndoiesc de starea lui de sănătate”, a afirmat Merz, când a fost întrebat despre acest lucru în cadrul conferinței comune de presă, de la Berlin, cu premierul român Ilie Bolojan.
„În iulie va împlini 80 de ani, dar am impresia că sănătatea lui este complet bună și este în stare să-și îndeplinească funcția”, a adăugat cancelarul federal.
„Nu am nicio îndoială să fie altfel”, a punctat Merz.
Întrebarea adresată cancelarului german a venit după ce Politico a scris miercuri, citând cinci diplomați europeni informați despre conversație, că premierul Slovaciei, Robert Fico, le-a spus liderilor UE la summitul de săptămâna trecută că întâlnirea cu Donald Trump l-a șocat din cauza stării mentale a președintelui american.
Fico, unul dintre puținii lideri UE care susțin frecvent pozițiile lui Trump, s-a declarat îngrijorat de „starea psihologică” a președintelui american, au spus diplomații europeni citați.
Premierul slovac a folosit cuvântul „periculos” pentru a descrie impresia pe care i-a lăsat-o președintele SUA în timpul întâlnirii față în față de la Mar-a-Lago din Florida, pe 17 ianuarie, potrivit diplomaților.
Conversația dintre Fico și omologii săi europeni a avut loc la Bruxelles, pe 22 ianuarie, în marja unui summit de urgență al UE organizat pentru a discuta relațiile transatlantice în urma amenințărilor lui Trump de a anexa Groenlanda. Prim-ministrul slovac a făcut aceste declarații în cadrul unei întâlniri informale separate între unii lideri și înalți oficiali ai UE, și nu în cadrul discuțiilor oficiale de la masa rotundă, au afirmat diplomații.
După publicarea articolului din Politico, premierul slovac a reacționat pe Facebook și a dezmințit categoric informațiile.
„Resping cu tărie minciunile portalului liberal Politico, plin de ură și pro-Bruxelles”, a scris Fico. „Chiar ieri a trebuit să resping minciunile noului star liberal pro-Bruxelles, P. Magyar. După 24 de ore, trebuie să resping cu tărie minciunile portalului Politico despre modul în care am evaluat întâlnirea cu președintele SUA la un summit informal la Bruxelles. Nimeni nu a auzit nimic, nimeni nu a văzut nimic, nu există martori, dar nimic nu a împiedicat portalul POLITICO să inventeze minciuni”, a precizat premierul slovac.
„Scopul Politico este doar acela de a distruge relațiile constructive pe care Slovacia le are cu toate cele patru părți ale lumii. Acest lucru privește și interesul Slovaciei de a-și diversifica programul nuclear pașnic și de a coopera cu SUA”, a mai afirmat Fico.
Casa Albă a respins și ea informațiile. Anna Kelly, purtătoare de cuvânt a Casei Albe, a declarat: „Acestea sunt știri complet false provenite de la diplomați europeni anonimi care încearcă să se facă remarcați. Întâlnirea de la Mar-a-Lago a fost pozitivă și productivă”.
