„Momentul Suez al UE”. Capitularea Uniunii în fața lui Donald Trump arată cine este singurul rival serios al SUA
Acordul comercial dintre SUA și UE care stabilește o taxă vamală de 15% a fost descris de presa internațională și de mulţi analiști ca o recunoaștere a slăbiciunii și o zi neagră pentru Europa. „Au perfectă dreptate”, scrie jurnalistul pe probleme economice Larry Elliott, într-o opinie publicată de The Guardian.
- „Acordul nu seamănă nici pe departe cu acordurile încheiate între două puteri suverane egale, ci, mai degrabă, cu tratatele inegale pe care puterile coloniale le impuneau în secolul al XIX-lea”.
Descris de președintele american drept „minunat”, acordul la care au căzut Uniunea Europeană și Statele Unite pe 27 iulie este „momentul Suez al UE. Supunerea față de Trump este evidentă pentru toată lumea”, scrie jurnalistul publicației britanice, care afirmă că politicienii europeni sunt conștienți de acest lucru.
Jurnalistul englez amintește de conflictul internațional declanșat de naționalizarea Canalului Suez de către președintele egiptean Gamal Abdel Nasser în iulie 1956.
„Criza din Suez a fost un moment de adevăr umilitor pentru Marea Britanie. Confruntat cu opoziția implacabilă a SUA, guvernul lui Anthony Eden a fost forțat să renunțe la acțiunea militară în Egipt. Capitularea în fața presiunii americane a fost o recunoaștere a statutului diminuat al Marii Britanii pe scena mondială”, scrie el.
Deși acordul comercial convenit între Washington și Bruxelles nu are dramatismul trimiterii de trupe pentru recucerirea uneia dintre cele mai importante căi navigabile din lume, este totuși „momentul Suez al UE”.
S-a evitat un război comercial, dar UE va plăti accesul la piața din SUA
UE a făcut toate concesiile și nu a obținut nimic în schimb, scrie jurnalistul economic care explică că majoritatea mărfurilor europene exportate în SUA vor fi supuse unui tarif de 15%, în timp ce tarifele deja mici aplicate mărfurilor americane care intră în UE vor fi eliminate complet. Practic, spune Larry Elliot, companiile europene au fost nevoite să accepte costuri mai mari ca preț pentru accesul la cea mai mare piață din lume.
De asemenea, UE s-a angajat să investească 600 de miliarde de dolari în SUA, să achiziționeze combustibili fosili în valoare de 750 de miliarde de dolari pe termen lung și să cumpere mai mult echipament militar american. Planurile privind o taxă UE pe serviciile digitale, care ar fi afectat giganții tehnologici americani, fuseseră deja abandonate.
În ceea ce privește piețele financiare, acordul a fost un motiv de ușurare pentru că a eliminat amenințarea unui război comercial reciproc. Potrivit lui Larry Elliot, nu este vorba că economiștii consideră că tarifele vor fi benefice pentru economia globală, ci mai degrabă că se temeau de un rezultat și mai grav. Negociatorii comerciali ai UE erau de aceeași părere. Pentru Bruxelles, orice acord era mai bun decât niciun acord.
O „zi neagră” pentru Europa
Condamnarea acordului nu a întârziat să apară, în special din partea Franței. Prim-ministrul François Bayrou a declarat că este o „zi neagră” pentru Europa. Predecesorul său, Michel Barnier, a afirmat că acordul este o recunoaștere a slăbiciunii.
Într-o postare pe X, antreprenorul și comentatorul Arnaud Bertrand a afirmat că termenii acordului reprezintă unul dintre cele mai costisitoare tributuri imperiale din istorie:
„Acest acord nu seamănă nici pe departe cu acordurile încheiate între două puteri suverane egale. Seamănă mai degrabă cu tratatele inegale pe care puterile coloniale le impuneau în secolul al XIX-lea – cu excepția faptului că, de data aceasta, Europa este partea care le primește”.
Este o concluzie rezonabilă, spune jurnalistul britanic. În opinia sa, rațiunea din spatele unei uniuni din ce în ce mai strânse în cadrul blocului era că o UE înarmată cu propria monedă ar fi capabilă să rivalizeze cu SUA, nu doar în termeni de putere economică, ci și de influență geopolitică. Euro ar fi un rival pentru dolar, iar creșterea puternică ar conferi Europei influență politică. Punerea în comun a suveranității în domenii precum comerțul ar asigura că Europa ar avea o pondere mai mare decât cea pe care o are în prezent.
Un acord mai prost decât cel semnat de Marea Britanie post-Brexit
Pe măsură ce regimul tarifar al lui Trump devine clar, americanii ar putea începe să plătească factura.
Lucrurile nu au mers chiar conform planului. Performanța economică a Europei de la unirea monetară a fost dezastruoasă, iar decalajul față de SUA s-a mărit în loc să se micșoreze, scrie jurnalistul.
Țările individuale au văzut cum posibilitățile lor de acțiune independentă au fost reduse în mod sistematic, cu restricții privind ajutoarele de stat, achizițiile publice și politica industrială. Transferul responsabilității de negociere a acordurilor comerciale către Comisia Europeană nu a împiedicat Europa să fie zdrobită de SUA.
„De fapt, acordul comercial pe care UE l-a încheiat cu SUA este mai puțin favorabil decât cel semnat de Keir Starmer pentru Marea Britanie post-Brexit”, potrivit jurnalistului.
Soarta Europei e legată de cea a SUA
Acordul dintre SUA și UE trebuie aprobat de țările UE, ceea ce ar putea fi o problemă, dacă reacția ostilă a Franței este un indiciu, mai spune jurnalistul. „Ca să fii liber, trebuie să fii temut, iar noi nu am fost suficient de temuți”, a reacționat președintele francez Emmanuel Macron după ce Donald Trump și Ursula von der Leyen au anunțat acordul.
Mai multe detalii ale acordului rămân neclare, iar unele dintre condiții se vor dovedi dificil, dacă nu imposibil de aplicat, scrie Elliot care dă și un exemplu: UE nu poate obliga companiile private din Europa să investească peste Atlantic.
Mai mult, spune el, acordul s-ar putea dovedi a fi o victorie pirică (obținută cu un cost atât de mare pentru învingător, încât aproape că echivalează cu o înfrângere) pentru Trump dacă, așa cum pare din ce în ce mai probabil, tarifele vor crește costul mărfurilor în SUA.
Potrivit lui, împreună cu restricțiile impuse migrației, există riscul evident ca creșterea economică să încetinească și inflația să crească. Prețurile acțiunilor de pe Wall Street sunt ridicate, în speranța că perioada favorabilă va continua. Este posibil să nu fie așa.
„Deși în Europa ar exista o oarecare satisfacție dacă bula prețurilor activelor din SUA ar exploda, orice bucurie provocată de ghinionul lui Trump s-ar dovedi de scurtă durată”, avertizează jurnalistul economic, punctând că ”soarta Europei este legată de cea a SUA”.
În primul rând, spune el, Europa are nevoie de acces la piața americană, deoarece modelul său economic se bazează în mare măsură pe exporturi. Acest lucru este valabil în special pentru Germania, care înregistrează excedente comerciale mari și persistente. Producătorii auto germani ar putea probabil să supraviețuiască cu tarife de 15%, dar ar fi fost ruinați dacă Trump și-ar fi pus în aplicare amenințarea de a impune taxe de 30%.
În al doilea rând, UE are nevoie de SUA pentru a o ajuta să contracareze amenințarea percepută din partea Rusiei. Ea consideră energia americană ca un substitut pentru petrolul și gazul rusesc, în timp ce acordul de a cumpăra mai multe bunuri militare americane este o modalitate de a lega SUA mai ferm de NATO.
Singurul rival serios al SUA
Contrastul cu China este izbitor, afirmă jurnalistului, amintind că Beijingul nu s-a dat bătut când Trump a impus tarife punitive la începutul acestui an.
În schimb, China a ripostat la intimidările SUA anunțând propriile măsuri de retorsiune. Piețele au intrat în panică totală, răspunsul ferm al Chinei provocând o scădere bruscă a prețurilor obligațiunilor americane. Confruntat cu o criză financiară, Trump și-a diluat planurile tarifare.
„Capitularea UE în fața lui Trump arată că China este acum singurul rival serios al dominației americane. La fel ca Marea Britanie după criza din Suez, supunerea UE față de SUA este evidentă pentru toată lumea”, conchide jurnalistul.
