NASA: Unele componente ale ADN-ului provin din spatiu
Cercetataorii NASA au descoperit noi dovezi ca in meteoriti se gasesc componente ale ADN-ului, create in spatiu.
Oamenii de stiinta au detectat particule de ADN in spatiu inca din 1960, dar nu erau siguri daca particulele au fost create in spatiu sau au rezultat in urma contactului cu viata terestra. Descoperiri mai recente arata existenta unor nucleobaze – particule existente in materialul genetic uman – care ajung pe Pamant de pe meteoriti, intr-o cantitate si o diversitate mult mai mari decat se credea anterior.
Descoperirea urmeaza altor dovezi care aratau ca in interiorul asteroizilor si cometelor se pot crea blocuri cu molecule biologice esentiale. Anterior, oamenii de stiinta au descoperit aminoacizi in mostre ale cometei Wild 2 din misiunea Stardust si in alti meteoriti bogati in carbon.
Aminoacizii sunt folositi pentru a produce proteine, moleculele care stau la baza vietii. Proteinele se gasesc in aproape orice structura, de la firul de par pana la enzime, catalizatorii ce accelereaza reactiile chimice.
Descoperirile vor fi publicate in editia online a revistei Academiei Nationale de Stiinte.
Echipa de la NASA a lucrat cu mostre din 12 meteoriti bogati in carbon, dintre care 9 au fost recuperati din Antarctica. Cercetatorii au descoperit adenina si guanina, componente ale nucleobazei ADN-ului.
Echipa de cercetatori a analizat si o mostra de 8 kilograme de gheata din Antarctica, folosind aceleasi metode de la analiza meteoritilor. Cantitatea de nucleobaze din gheata era mult mai mica decat cea din meteoriti.
„Cu toate acestea, in cazul in care asteroizii se comporta ca niste” fabrici” de produse chimice, care furnizeaza rapid material prebiotic, v-ati astepta sa se produca mai multe variante de nucleobaze, nu doar biologice, ca urmare a marii varietati de componente si a conditiilor diferite din fiecare asteroid in parte”, a declarat astrobiologul Michael Callahan, de la Centrul Goddard al NASA.