Sari direct la conținut

Noua Alianta Civica l-a vazut pe Mesia

Potrivit ultimului Raport SAR, Romania ar avea o singura problema – coruptia, pentru care exista un singur tratament – inlaturarea de la putere a PSD; tratamentul ar putea fi aplicat de un singur om – Traian Basescu; omul nu este doar singurul capabil, dar si desavarsit – „100% hotarat sa lupte” cu raul. O asemenea abordare simplificatoare este tipica populismului.

In mod surprinzator si regretabil, SAR adopta mesajul justitiar al PRM in care doar numele lui Vadim Tudor este inlocuit cu cel al lui Traian Basescu pe post de Mesia.

Limbajul ales, combinand teoriile unor sociologi si politologi straini, cu descrieri generale ale societatii romanesti, cu premise false si cu concluzii fortand demonstratia, ambitioneaza sa acrediteze tezele peremiste in mediile intelectuale si sa faca atragatoare imaginea unui nou tribun al plebei in randurile elitelor de dreapta.

Demersul este de doua ori periculos. Pe de o parte, intrucat el poate compromite insasi ideea de societate civila (cu care SAR pretinde a se identifica). Pe de alta parte, intrucat risca sa seduca un electorat si asa derutat de o clasa politica neprofesionista, catre optiuni de vot gresite in alegeri esentiale pentru destinul european al Romaniei.

Raportul reflecta ratacirile unor intelectuali frustrati care nu gasesc curajul spre a intra pe fata in lupta politica dar, mai ales, interesele unor grupuri de presiune din tara si din strainatate, care, din motive diferite, nu doresc integrarea Romaniei in UE, cel putin in perioada imediat urmatoare.

Daca am lua de buna afirmatia SAR potrivit careia toti oligarhii Romaniei s-ar afla in PSD si daca am corela-o cu pasii concreti prin care PSD a adus Romania pana in pragul UE (lucru de nimeni negat), atunci am conchide ca fie insisi oligarhii sunt nemultumiti de politica PSD, fie in PSD exista oligarhi interesati in aplicarea standardelor UE, fie amandoua.

Ar rezulta ca votul impotriva PSD (cerut de SAR & Co.) face jocul oligarhilor anti-europeni, in timp ce votul pentru PSD este in cel mai bun caz un vot impotriva acestui nationalism oligarhic, iar in cazul cel mai rau un vot in sustinerea oligarhilor internationalisti ale caror prioritati europene coincid pe moment cu aspiratiile si nevoile marii mase a natiunii romane.

Realitatea este insa mai complexa. Schimbarea revolutionara din decembrie 1989 a generat o cel putin relativa discontinuitate la nivelul elitei politice, dar a pastrat, inevitabil, continuitatea la nivelul structurilor sociale. „Elitele de prada” ale regimului totalitar au supravietuit transformandu-si „capitalul social” (relatii si informatii) in capital financiar.

Astfel s-a nascut o plutocratie care, fireste, a urmarit sa isi consolideze pozitia asigurandu-si controlul asupra conducerii politice. In consecinta ea a parazitat TOATE partidele stabilind legaturi informale transpartizane cu ele si, prin ele, cu institutiile statului.

Asa se explica, printre altele, de ce nici un partid aflat la guvernare nu a reusit sa pedepseasca vreun mare act de coruptie savarsit de apropiatii partidelor adverse desi ele fusesera criticate vehement de pe bancile opozitiei. Aceasta plutocratie, devenita oligarhie, nu este interesata ca vreun partid, ramanand prea mult la guvernare, sa isi consolideze pozitia si sa se autonomizeze.

Schimbarea frecventa a partidelor de guvernamant este, deci, obiectivul oligarhilor atat timp cat nu soarta lor este dependenta de cea a partidelor, ci invers, soarta partidelelor depinde de dinamica lor.

In cei cincisprezece ani de fragila democratie post-totalitara, nici un partid nu a avut timp si mijloace suficiente spre a modifica radical structurile sociale. Dimpotriva, societatea a selectionat elitele dupa chipul si asemanarea sa.

O societate dominata de conservatorism si provincialism a preferat raspunderii asistenta si a cautat protectie mai mult la nivelul puterii locale decat al celei centrale, al puterii informale decat al celei formale.

Oligarhii nu sunt creatia partidelor, ci a unei societatii vulnerabile, a carei modernizare de adancime a fost intarziata de autoritarismele care i-au administrat nesfarsitele tranzitii. De aceea, oligarhia este mai puternica si mai transpartizana in regiunile unde saracia este mai mare.

Oligarhii sunt nu doar in toate partidele, ci pe deasupra tuturor partidelor si numai intarirea legaturilor formale dintre suprastructura politica si societate poate sa le slabeasca baza de sustinere. Prin urmare, schimbarea partidului de guvernamant rupe prea putin continuitatea legaturilor informale dintre oligarhi si noua guvernare.

Ea distruge insa legaturile formale abia nascute intre conducerea politica si administratia de stat (ea insasi avand tentatii oligarhice). Fara ca aceste legaturi sa fie functionale nici o politica anticoruptie, de integrare europeana, protectie sociala, crestere economica etc. nu poate fi aplicata.

Unii, rataciti sau ipocriti, plang pe umarul UE avertizandu-o ca nu cumva, din graba, sa primeasca odata cu Romania si structurile ei oligarhice. Problema este falsa caci nimeni nu vrea intrarea in UE a unei Romanii insuficient pregatite. In masura in care coruptia preocupa, la nivelul sau actual de reformare Romania este asimilabila fara riscuri de catre UE.

Pe termen scurt, oligarhia poate fi stavilita prin intarirea statului si autonomizarea factorului politic, ceea ce reclama inclusiv o guvernare stabila pe mai multe cicluri electorale. Pe termen mediu, eradicarea oligarhiei nu se infaptuieste pe calea luptei dintre guvern si oligarhi, partidele romanesti fiind prea slabe pentru o asemenea misiune.

Oligarhii pot fi neutralizati prin cresterea concurentei dintre ei si prin inmultirea celor implicati in asemenea raporturi concurentiale, ceea ce ii va face nu numai sa accepte, ci si sa doreasca jocul dupa reguli clare si echitabile. Aceasta, impreuna cu modernizarea structurii sociale a Romaniei, se poate realiza doar in cadrul larg si ordonat al UE.

De aceea, schimbarea guvernarii in 2004 si amanarea finalizarii negocierilor de aderare ale Romaniei cu UE nu sunt in interesul poporului roman. Si nici al Europei!

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro