Nu are încă buletin, dar îți spune răspicat că se face influencer. Îl ajuți sau îi spui să termine cu prostiile?
„Mami, vreau să devin influencer”, spune copilul într-o după-amiază banală, între două click-uri pe YouTube. Nu e o glumă. Nu e o fază. Pentru el este chiar un plan. Nu poți să-i râzi în față. Dar te cam temi să iei lucrurile în serios. Nu poți zice „lasă prostiile!”. Dacă ratezi ocazia de a-l determina să își dezvolte creativitatea producând conținut? În lumea lor, a copiilor de azi, a fi influencer nu mai e o fantezie. E o meserie. Cu exemple clare. Cu încasări. Cu validare. Cu algoritm. Dar și cu niște riscuri pe care copiii nu au de unde să le știe, dar noi, ca părinți, suntem obligați să le înțelegem. Și să le cântărim atent.
Ce înseamnă, de fapt, „kidfluencer”
„Kidfluencer” sau „child influencer” este copilul care produce conținut online – de regulă cu ajutorul părinților -pentru o audiență largă și care ajunge să monetizeze această expunere: reclame, sponsorizări, colaborări, produse.
Conceptul a crescut exploziv odată cu YouTube, Instagram și TikTok, pe fondul dezvoltării industriei de influencer marketing, care a descoperit rapid că recomandările „de la copil la copil” sunt extrem de eficiente.
La început, fenomenul părea inofensiv: unboxing-uri, joacă în fața camerei, clipuri scurte. Astăzi, vorbim despre producție în toată regula: lumină bună, scenarii, calendar de postări, analize de performanță. Copilul apare în față, părintele rămâne în spate – cameraman, editor, manager. Iar casa se transformă, ușor-ușor, în studio.
Problema apare exact atunci când joaca se transformă în „muncă” la vârsta copilăriei , fără ca cineva să spună clar unde e limita. Și cât de mult se expune copilul pe internet.
INTERVIURILE HotNews.ro