„Nu e simplu să mergi la psiholog!” De ce nu spune aproape nimeni adevărul despre psihoterapie

Nu rareori o persoană ajunge în psihoterapie pentru o problemă „palpabilă”. Să spunem, insomnie. Sau o adicție. Sau atacuri de panică. Doar că, odată intrată în acest proces, descoperă că acea problemă era doar vârful aisbergului, iar că dedesubt erau o mulțime de alte lucruri. Și, tot la fel, nu rareori oamenii cred că mersul la psiholog te scapă în numai câteva ședințe de toate problemele. În realitate, nu e așa. Parcursul este unul de durată, iar ca să-ți fie bine mai târziu, de obicei, începe cu a-ți fi inconfortabil. Vera*, o femeie de 40 de ani din Timișoara, a învățat asta pe pielea ei.

„Am dezvoltat anxietate în urma unor palpitații de inimă care apăreau din senin, fără un efort anume sau motiv. Am făcut mai multe teste medicale și toate au ajuns la concluzia că, din punct de vedere fizic, sunt sănătoasă. Anxietatea mea creștea, iar eu refuzam să mai fac lucruri care până atunci erau banale.

După ce mi-am dat seama că dacă medical sunt okay înseamnă că alta trebuie să fie cauza, mi-am dat seama că am nevoie de ajutor și că trebuie să apelez la un psihoterapeut.

Sunt de cinci luni în terapie și primul lucru pe care terapeutul mi l-a spus a fost că acele palpitații la inimă au venit cu un scop: și anume, să-mi spună că ceva nu este în regulă înăuntrul meu la nivel de subconștient și la nivel psihologic. Am fost foarte deschisă și foarte bucuroasă că am luat această decizie și am fost hotărâtă să rezolv problema, să caut înăuntrul meu, să aflu cauza, s-o desfac în multe firicele și să o vindec.

Însă m-a surprins procesul de vindecare, care nu întotdeauna este unul foarte lin și presărat cu floricele, iar despre acest lucru, din păcate, nu se vorbește atât de mult. În procesul de vindecare în care mă aflu, am făcut progrese, însă tot în acest proces m-am lovit și de alte episoade de anxietate, alte atacuri de panică, despre care am înțeles mai târziu că vin cumva ca să elibereze din corpul meu tot stresul, toată tensiunea, toată trauma.

Aceste momente din procesul terapeutic nu sunt deloc plăcute, însă știu că ele vin cu un scop. Încerc să mă împrietenesc cu ele, îmi dau seama că vin să-mi spună în continuare lucruri sau vin să scoată din corpul meu acel stres și acele lucruri pe care le-am înmagazinat înăuntrul meu, strat peste strat. Aș dori să se vorbească mai mult despre acest proces de vindecare, care este unul anevoios, care te sperie la un moment dat și care poate fi confundat cu un pas înapoi în procesul terapeutic.”

Citește continuarea articolului pe site-ul nostru de wellbeing www.smartliving.ro