Numărul tot mai mare de femei a creat o problemă neobișnuită în parlamentul Japoniei
Deputate japoneze de toate orientările politice, printre care și șefa guvernului Sanae Takaichi, s-au unit pentru a cere mai multe toalete pentru femei în clădirea Parlamentului, numărul acestora fiind total insuficient în fața feminizării graduale a instituției, informează miercuri agenția AFP, citată de Agerpres.
Aproape 60 de deputate din cadrul puternicei camere inferioare a Parlamentului au semnat în decembrie o petiție prin care cer majorarea numărului de toalete pentru femei în apropiere de sala principală a ședințelor plenare.
Acestea sunt în prezent limitate la un singur spațiu de toalete cu două cabine individuale pentru… 73 de deputate.
„Înainte de începutul ședințelor plenare, enorm de multe deputate trebuie să stea la cozi lungi de așteptare în fața toaletelor”, a deplâns Yasuko Komiyama, de la Partidul Democrat Constituțional, de centru-stânga.
Ea a făcut această declarație în fața jurnaliștilor după ce a înaintat petiția, semnată de 58 de deputate, președintei comisiei responsabile de regulile și administrarea camerei inferioare a parlamentului.
Printre semnatare se numără și conservatoarea Sanae Takaichi, care a devenit în noiembrie prima femeie la conducerea guvernului nipon.
Clădirea Dietei a fost finalizată în 1936, cu aproape un deceniu înainte de instaurarea dreptului de vot pentru femei în Japonia, în decembrie 1945, la câteva luni după înfrângerea țării în Al Doilea Război Mondial.
Astăzi, spațiile camerei inferioare a Parlamentului numără 12 toalete pentru bărbați, totalizând 67 de cabine individuale, și numai 9 toalete pentru femei, cu 22 de cabine, potrivit cotidianului Yomiuri Shimbun.
Numărul tot mai mare de femei din parlamentul japonez nu se vede și în componența guvernului
Feminizarea Parlamentului progresează în Japonia. În timpul alegerilor legislative din 2021, doar 45 de femei au fost alese în camera inferioară, iar după cel mai recent scrutin din 2024 numărul lor este astăzi de 72 dintre cei 465 de deputați (15% în total).
De asemenea, 74 dintre cei 248 de membri ai camerei superioare sunt femei. Japonia este încă departe de obiectivul guvernului ce vizează ca femeile să ocupe cel puțin 30% dintre mandate în Parlament.
Însă, chiar dacă Sanae Takaichi, provenită din aripa conservatoare a Partidului Liberal-Democrat (PLD), promisese un guvern paritar cu o proporție „scandinavă” de femei, în final ea a numit doar două femei din totalul celor 19 miniștri ai săi.
Japonia este clasată pe poziția 118 dintr-un total de 148 de locuri în raportul pe 2025 al Forumului Economic Mondial privind paritatea între sexe.
Cererea crescândă de toalete pentru femei poate fi considerată un semn de progres pentru Japonia, chiar dacă ea reflectă de asemenea eșecul acestei țări de a atinge egalitatea de gen, consideră Komiyama.
