Paradisul e pavat pentru mașini? Cum ar arăta viața într-un oraș cu parcări mai bune

Știți vorba aceea că „viața e o călătorie, nu o destinație”? Cine a zis-o prima dată n-a trebuit să găsească vreodată un loc de parcare, spune Henry Grabar, jurnalist american specializat în urbanism și transporturi, autorul cărții „Paved Paradise: How Parking Explains the World” (Paradisul pavat: cum explică parcările lumea).

Cartea, recent publicată, începe cu un episod în care doi bărbați și prietenii lor se bat pe un loc de parcare, în New York. Nu seamănă cu episodul din Seinfeld. Unul dintre șoferi ajunge să fie luat pe capota celuilalt, se scoate o bâtă de baseball, se urmăresc cu mașinile, cinci oameni ajung la spital. E un exemplu despre ceva ce aceia dintre noi care stăm în orașe aglomerate, gâtuite de mașini și trafic, știm foarte bine: parcările, ca statul bară la bară, au puterea să ne transforme, să ne șteargă temporar din umanitate, rațiune sau simțul măsurii.

Când te grăbești să ajungi undeva și îți ia la fel de mult să parchezi mașina cât ți-a luat să conduci până acolo, apare o frustrare pe care Grabar o aseamănă cu psihoza. Fără loc de parcare, nu poți ieși din mașină. Orice aveai de făcut nu poate începe. Timpul nu stă pe loc, dar merge înainte fără tine, în timp ce tu te învârți pe străzi.

Citește continuare pe Panorama.