Sari direct la conținut

Plângere la DNA privind posibile nereguli la achiziția vaccinului anti-gripal: A fost achiziționat un vaccin pentru persoane peste 3 ani, deși caietul de sarcini solicita ca acesta să poată fi administrat de la 6 luni

HotNews.ro
Vaccinarea la copii, Foto: pixnio.com
Vaccinarea la copii, Foto: pixnio.com

O plângere ce vizează posibile nereguli la achiziția de vaccin anti-gripal din acest an a fost depusă marți la DNA de deputatul USR Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților. „A fost achiziționat un vaccin care se poate administra persoanelor peste 3 ani, deși caietul de sarcini și clarificările ministerului solicitau ca acesta să poată fi administrat persoanelor de la 6 luni în sus”, acuză deputatul USR. De cealaltă parte, Sorina Pintea susține că nu au existat nereguli la această achiziție, iar Ministerul Sănătății ar fi făcut o economie de 3 milioane de euro.

„Rezultatele arată că licitaţia s-a desfăşurat în condiţii de legalitate. Sigur, domnul deputat poate să depună, plângere, este foarte bine ca parchetele să verifice dacă s-a respectat sau nu legea. Dar eu vă pun o întrebare: dacă se constată că aceşti angajaţi ai ministerului au făcut o economie de 3 milioane de euro? Îi premiază cineva?” – este reacția ministrului Sănătății, Sorina Pintea.

Emanuel Ungureanu a sesizat DNA în legătură cu „posibile infracțiuni de neglijență în serviciu și abuz în serviciu săvârșite de conducătorul Direcției generale de Asistență Medicală din cadrul Ministerului Sănătății și de către membrii Comisiei de evaluare, pentru modul de întocmire a referatului de necesitate, caietului de sarcini și pentru o posibilă aplicare incorectă în cadrul procesului de calificare/selecție și/sau evaluare a criteriilor de calificare și selecție, a criteriului de atribuire sau a factorilor de evaluare”.

Deputatul USR solicită, în plângerea depusă astăzi, ca Direcția Națională Anticorupție să ceară Ministerului Sănătății toate documentele de control realizate pe achiziția vaccinului antigripal.

„În anul 2019, Ministerul Sănătății a inițiat o procedură de licitație pentru achiziția de vaccin antigripal tetravalent prin acord cadru, pentru o perioadă de 4 ani. Cantitatea de vaccin estimată a se achiziționa în această perioadă a fost la minimum 50.000 de doze și maximum 8.000.000 de doze de vaccin. Ca urmare a Referatului nr. 3528 din 14 martie 2019, Ministerul Sănătății a demarat procedura de licitație, prin acord cadru cu o valoare minimă de aproximativ 2.000.000 lei și o valoare maximă de aproximativ 345.000.000 lei, fără TVA”, arată Emanuel Ungureanu în plângerea depusă marți la Direcția Națională Anticorupție.

„Caietul de sarcini pentru această procedură de licitație prevede atribuirea către oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere tehnico-economic. De asemenea, caietul de sarcini și clarificările ulterioare prevăd că vaccinul care urmează să fie achiziționat să poată fi administrat populației de la 6 luni în sus. Menționez faptul că direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății care au atribuții de gestionare a procesului de derulare a achiziției vaccinurilor sunt Direcția Generală de Asistență Medicală, care în acest caz și-a îndeplinit defectuos sarcinile, și Direcția de Achiziții Publice. De asemenea, în mod defectuos și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu și membrii comisiei de evaluare care au dispus achiziția unui produs care nu este în consens cu caietul de sarcini. Mai precis, a fost achiziționat un vaccin care se poate administra persoanelor peste 3 ani, deși caietul de sarcini și clarificările Ministerului solicitau ca acesta să poată fi administrat persoanelor de la 6 luni în sus„, se arată în plângerea depusă la DNA.

Emanuel Ungureanu a sesizat DNA în legătură cu „posibile infracțiuni de neglijență în serviciu și abuz în serviciu săvârșite de conducătorul Direcției generale de Asistență Medicală din cadrul Ministerului Sănătății și de către membrii Comisiei de evaluare, pentru modul de întocmire a referatului de necesitate, caietului de sarcini și pentru o posibilă aplicare incorectă în cadrul procesului de calificare/selecție și/sau evaluare a criteriilor de calificare și selecție, a criteriului de atribuire sau a factorilor de evaluare”.

Deputatul USR solicită, în plângerea depusă astăzi, ca Direcția Națională Anticorupție să ceară Ministerului Sănătății toate documentele de control realizate pe achiziția vaccinului antigripal.

El cere, de asemenea, ca DNA să cerceteze modul în care a fost organizat concursul pentru ocuparea postului de director general al Direcției Generale de Asistență Medicală din Ministerul Sănătății: „Specific faptul că doamna Amalia Șerban a ocupat acest post prin concurs în timpul mandatului doamnei ministru Sorina Pintea în condițiile în care fostul ministru al Sănătății, Florian Bodog, a demis-o din funcția de director, tot din cauza proastei gestionări a achiziției de vaccin ROR. Vă rog să verificați legalitatea documentelor care au stat la baza concursului prin care doamna Amalia Șerban a ocupat postul de director general al Direcției Generale de Asistență Medicală din Ministerul Sănătății.”

  • Sorina Pintea: S-a făcut o economie de 3 milioane de euro pe an

„Rezultatele arată că licitaţia s-a desfăşurat în condiţii de legalitate. Sigur, domnul deputat poate să depună, plângere, este foarte bine ca parchetele să verifice dacă s-a respectat sau nu legea. Dar eu vă pun o întrebare: dacă se constată că aceşti angajaţi ai ministerului au făcut o economie de 3 milioane de euro? Îi premiază cineva?” – este reacția ministrului Sănătății, Sorina Pintea.

„Această licitaţie a fost făcută sub supravegherea ANAP. Este bine că se depun aceste plângeri pentru a putea fi clarificate nişte probleme. Întrebarea retorică rămâne. În 2019 am achiziţionat o cantitate de 1.500.000 de doze de vaccin, mai mult cu 200.000 de doze faţă de anul trecut şi mai mult cu aproape dublu decât în 2016. 1.490.000 de doze sunt pentru categoria de vârstă grupe de risc 3 ani – 65 de ani, iar 10.000 de doze pentru categoria de vârstă 6 luni – trei ani. Aceste 10.000 de doze nu au fost încă livrate, urmează să fie livrate la sfârşitul lunii aşa cum am anunţat. Aceste doze – 10.000 costă 39,81 de lei doza fără TVA, iar dozele pentru adulţi costă 29,80 de lei doza fără TVA. Avem un acord cadru pe patru ani. Economie pe patru ani este de 12 milioane de euro. Pe un an de 3 milioane de euro”, afirmă Sorina Pintea.

Ministrul Sănătății mai spune că „începând de ieri sunt disponibile în depozite 500.000 de doze de vaccin care au început să fie livrate către direcţiile de sănătate publică. Faptul că al doilea an consecutiv reuşim să avem vaccinuri la timp cred că spune multe. Nu contesta ceea ce spune domnul deputat, poate să depună plângeri pentru orice. În acest moment eu cred că o economie de trei milioane de euro spune foarte multe”.

  • Ministerul Sănătății a cumpărat 1,5 milioane de doze de vaccin antigripal și 10.000 de doze pentru copiii între 6 luni și 3 ani

Ministerul Sănătății a achiziționat 1,5 milioane de doze de vaccin anti-gripal, cu 200.000 mai mult față de anul trecut, pentru imunizarea unui număr mai mare de persoane din categoriile cu risc. Vaccinul achiziționat acoperă 4 tulpini gripale, având formula recomandată de Organizația Mondială a Sănătății. Ministerul Sănătății a cumpărat, de asemenea, și 10.000 de doze de vaccin anti-gripal pentru imunizarea copiilor între 6 luni și 3 ani, din categoriile cu risc de îmbolnăvire.

De cele 1,5 milioane de doze de vaccin anti-gripal achiziționate de Ministerul Sănătății beneficiază gratuit persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, bolnavii cronici de orice vârstă, femeile însărcinate, copiii, bătrânii instituţionalizaţi și personalul medical.

În ceea ce privește cele 10.000 de doze de vaccin anti-gripal pentru imunizarea copiilor între 6 luni și 3 ani, de acestea vor beneficia gratuit doar copiii din categoriile cu risc de îmbolnăvire – cu afecțiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, hepatice, neurologice metabolice, renale, diabet zaharat, obezitate, sindromul imunodeficienței primare sau astm.

Anul trecut, în cadrul campaniei gratuite a Ministerului Sănătății, au fost vaccinati 2.377 de copii cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 3 ani.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro