Sari direct la conținut

Presa despre declaratiile Papei Benedict al XVI-lea

HotNews.ro

Intr-un document recent, Papa Benedict al XVI-lea a descalificat Bisericile ortodoxe, numindu-le „biserici particulare”, noteaza Cotidianul. In plus, Papa doreste si reintroducerea limbii latine in litughia catolica, informeaza Evenimentul zilei. De asemenea, Adevarul consemneaza ca in documentul controversat, Bisericile protestante sunt considerate niste „simple comunitati ecleziastice”.

Cotidianul scrie ca: „Intr-un document intern dat recent publicitatii, Congregatia pentru Doctrina Credintei a etichetat Bisericile ortodoxe drept „biserici particulare”, care sufera de o „lipsa”. Motivul il reprezinta faptul ca acestea nu il recunosc pe Suveranul Pontif drept urmas al lui Apostolului Petru.

Totodata, „comunitatile protestante nu pot fi numite Biserici” pentru ca dezvolta o alta conceptie a euharistiei si a sacerdotiului, se mai arata in document.

Congregatia subliniaza si faptul ca angajamentul ecumenic „nu inseamna ca Biserica Catolica renunta la convingerea ca este unica adevarata Biserica a lui Christos”. Vaticanul sustine totusi ca dialogul ecumenic „constituie una din prioritatile Bisericii Catolice.

Totusi, pentru ca dialogul sa fie cu adevarat constructiv, in afara de deschiderea interlocutorilor, este necesara credinta in identitatea religiei catolice”, informeaza Mediafax.

Documentul Congregatiei reia idei mai vechi, dezvoltate in „Dominus Jesus”, un text publicat in 2000 care a stirnit polemici in lumea crestina, mai ales in sinul protestantilor, nerecunoscuti ca membri ai unor adevarate Biserici.

Textul de acum doua zile a dorit sa explice un cuvint din „Lumem gentium”, Constitutia Dogmatica despre Biserica adoptata in cadrul Conciliului Vatican II. Acesta afirma ca Biserica lui Hristos „subzista” in Biserica Catolica, cuvintul fiind ales la acea vreme in defavoarea lui „exista/se afla”, dupa discutii aprinse.

Teologii liberali l-au considerat o dovada a faptului ca celelalte Biserici crestine, ortodoxe si protestante, sint si ele indreptatite sa se numeasca „Biserici ale lui Christos”.

„Dominus Jesus”, emis pe vremea cind actualul Papa era cardinal si se afla in fruntea Congregatiei pentru Doctrina Credintei, afirma insa ca verbul „subzista” nu poate fi atribuit decit Bisericii Catolice. Mai mult decit atit, subliniaza faptul ca Biserica Catolica este unica „in deplina identitate” cu ceea ce isi dorea Hristos.

Biserica Ortodoxa Romana se arata ingrijorata de ideile reluate de Vatican. „Stim cu totii ca exista un dialog teologic international ortodox si romano-catolic. Unele afirmatii din acest document pot crea insa suspiciuni si obstacole in calea acestui dialog”, atrage atentia parintele Constantin Stoica, purtatorul de cuvint al Patriarhiei Romane.

„Tot vorbim acum de Europa Unita. Noi, crestinii, ar trebui sa avem o singura voce, reprezentata de cele doua Biserici”, continua parintele Stoica, referindu-se la confesiunea ortodoxa si cea catolica.

„Daca luati, pe de alta parte, declaratia comuna semnata de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu si de Papa Benedict al XVI-lea in noiembrie anul trecut, la Constantinopol, veti vedea ca si angajamentele luate de Sfintul Parinte acolo sint intr-o oarecare masura anulate de acest document”, a mai declarat pentru Cotidianul purtatorul de cuvint al Patriarhiei Romane.”

Evenimentul zilei considera ca: „Papa Benedict nu este la prima declaratie de acest gen. El a reusit sa-i jigneasca, de cand se afla pe scaunul Sfantului Apostol Petru, si pe musulmani, pe evrei, dar si alte congregatii crestine.

De exemplu, a cerut reintroducerea in Biserica Catolica a Liturghiei in limba latina, hotarare criticata vehement mai ales de evrei, pentru ca in timpul ceremoniei se fac rugaciuni care se refera la convertirea lor la crestinism.

Putina lume a comentat faptul ca, in iunie 2007, Suveranul Pontif a renuntat la titlul papal de „Patriarh al Orientului”.

Modificarea sugereaza faptul ca Papa reclama pentru el jurisdictia universala asupra lumii crestine, in contradictie cu jurisdictia patriarhilor ortodocsi asupra propriilor Biserici. Fara titlul de „Patriarh al Occidentului”, Papa respinge notiunea ca Bisericile Catolice si Ortodoxe sunt „Biserici surori”.

Adevarul consemneaza reactia Bisericilor protestante: „Intr-un comunicat al Asociatiei protestantilor francezi se arata ca repercusiunile unei astfel de pozitii vor fi majore in intreaga lume. Pe de alta parte, reactiile din partea ortodocsilor au fost mai „impaciuitoare” si chiar ironice.

Mitropolitul Kiril al Kaliningradului, care se ocupa de relatiile Patriarhiei de la Moscova cu celelalte confesiuni, sustine ca dialogul interconfesional nu va fi afectat.

„Nu suntem de acord cu aceasta declaratie, dar ea nu aduce nimic nou”, a precizat inaltul prelat, adaugand ca prefera onestitatea, unei diplomatii de fatada.

In replica la „pretentiile” Bisericii Catolice, ortodocsii se considera mostenitorii si continuatorii vechii Biserici, de dinainte de Marea Schisma. In schimb, teologul si profesorul rus Andrei Kuraiev sustine ca, din punct de vedere ortodox, oricat de ciudat ar putea parea, declaratia Vaticanului este aproape „simpatica”.

De altfel, in ultimii ani, dupa ce fostul Suveran Pontif Ioan Paul al II-lea a initiat dialogul interconfesional, ortodocsii au pledat pentru renuntarea la doctrinele religioase mai noi, din epoca Renasterii tarzii pana in perioada moderna, pentru a reveni la ideile primului mileniu al crestinismului, cand exista o singura Biserica, fondata de Iisus Hristos si de apostolii Sai.”

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro