Sari direct la conținut

Prețuri de transfer: Cum se va materializa impactul ESG pentru companiile din România

PwC România
Daniela Dinu, Director și Ala Popa, Manager, Foto: PwC România
Daniela Dinu, Director și Ala Popa, Manager, Foto: PwC România

Nevoia organizațiilor de a acționa cu responsabilitate față de societate și mediu a crescut în contextul pandemiei COVID-19, dar mai ales al politicilor de mediu, sustenabilitate și guvernanță (Environment, Social & Governance – ESG). Astfel, organizațiile multinaționale parcurg astăzi o tranziție rapidă către modele ce exced obiectivul de creștere a veniturilor și al profiturilor și sunt tot mai centrate pe responsabilitatea față de mediul înconjurător și societate. Lipsa unor politici ESG poate genera pierderi de venituri ca urmare a schimbării preferințelor consumatorilor, probleme în accesarea de fonduri și investiții, penalități din partea autorităților, afectarea imaginii și reputației companiei, dar și pierderea de talente existente sau potențiale.

Ca urmare, implementarea strategiilor ESG generează un impact atât în contextul general al fiscalității, cât și la nivelul prețurilor de transfer. Ne propunem să abordăm în acest articol cum se va materializa acest impact în rândul companiilor din România din perspectiva prețurilor de transfer.

Impactul ESG în lanțul creator de valoare și modelele de business

Este binecunoscut faptul că modificările în lanțul creator de valoare determină automat un impact în analizele de prețuri de transfer. Crearea de valoare și gestionarea riscurilor sunt componente esențiale în stabilirea profilului funcțional și implicit a marjelor de profit sau a modalității de stabilire a prețurilor de transfer.

Strategiile ESG, parte din ele deja în stadiu de implementare la nivelul companiilor multinaționale, vor genera modificări semnificative în lanțul creator de valoare pentru majoritatea industriilor, de la industriile producătoare, industria produselor de larg consum, farmaceutică, servicii financiare, etc. Câteva exemple despre cum ESG va impacta lanțul creator de valoare sunt:

  • modificarea strategiilor de aprovizionare,
  • adoptarea unor abordări sustenabile și etice privind aprovizionarea,
  • schimbarea locației surselor de aprovizionare
  • ajustarea proceselor de producție, etc.

Modificările aduse în administrarea procesului de reciclare sau în alegerea furnizorilor ecologici vor impacta funcția de achiziții la nivelul unui grup de companii. Deja urmărim de mai mulți ani tendințe de centralizare a funcției de aprovizionare pentru a permite o alegere cât mai eficientă a furnizorilor.

Citește mai mult pe blogul PwC România

Articol semnat de Daniela Dinu, Director și Ala Popa, Manager

Articol susținut de PwC România

ARHIVĂ COMENTARII