Programul Municipal de Restaurare a fost aprobat/ În ce condiții beneficiezi de finanțare de la Primăria Capitalei pentru conservarea caselor vechi și valoroase
Consiliul General al Municipiului București a aprobat joi Programul Municipal de Restaurare a imobilelor monumente istorice și a imobilelor aflate în ansambluri de arhitectură și zone construite protejate de pe teritoriul Municipiului București. Astfel, la cererea proprietarilor și în limita fondurilor alocate, Primăria va putea consolida și restaura imobile vechi, valoroase, cu bani de la bugetul local, proprietarii urmând să plătească sumele investite în rate, în maxim 25 de ani, fără dobândă.
Prin acest program, municipalitatea va putea face gratuit expertizarea și proiectarea pentru restaurarea imobilelor, cu condiția ca proprietarii să înceapă lucrările în termen de 6 luni.
Cum se vor desfășura lucrurile
În fiecare an, municipalitate va face un call, iar proprietarii – instituții, ONG-uri, persoane juridice, persoane fizice – sunt invitate să depună cerere de includere în program și actele necesare.
Un Consiliu Tehnico- Științific va face o analiză a cererilor depuse și vor stabili o listă de priorități. În baza acestei liste se va solicita alocarea fondurilor.
Mai departe se va semna contractul de finanțare între primărie și beneficiar și se va face predarea imobilului. Constructorul va fi ales prin procedură de achiziție publică.
Ce imobile pot fi incluse în Programul Municipal de Restaurare
Potrivit normelor de aplicare, pot fi incluse ca eligibile în PMR următoarele categorii de imobile (construcții, inclusiv faţade şi terenuri) de pe teritoriul Municipiului București care beneficiază de regimul juridic de protecție de monument istoric:
- imobile aflate în proprietatea publică sau privată a statului, a unității administrativ teritoriale sau în administrarea subunităților administrativ teritoriale, a instituţiilor sau serviciilor publice de subordonare centrală sau locală sau a persoanelor juridice de drept public;
- imobile aflate în proprietatea cultelor religioase recunoscute de lege;
- imobile aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat.
Nu pot fi incluse în PMR şi sunt considerate neeligibile următoarele categorii de imobile:
- imobile al căror drept de proprietate nu este înscris în Cartea Funciară; imobile aflate sub sechestru asigurător;
- imobile ipotecate;
- imobile aflate în litigiu privitor la dreptul de proprietate;
- imobile ce fac obiectul unei proceduri de restituire instituite prin Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare sau prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legi fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare;
- imobile al căror drept de proprietate a fost dobândit cu mai puțin de 12 luni anterior depunerii solicitării de includere în PMR, cu excepţia celor dobândite prin acte juridice pentru cauză de moarte;
- imobile pentru care a existat încheiat un protocol sau contract privind finanţarea protejării imobilului, încheiat în ultimii 5 ani cu Municipiul Bucureşti sau cu altă autoritate publică, inclusiv prin accesarea de fonduri europene și ale căror prevederi au fost încălcate de către solicitant.
Alte prevederi:
- Finanțarea PMR se asigură pentru solicitanții persoane fizice sau juridice de drept privat de la bugetul local, prin bugetul AMCCRS, în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinație, precum şi din alte surse legal constituite.
- Derularea investițiilor din cadrul PMR, inclusiv finanțarea acestora, se realizează de către AMCCRS conform legii bugetului de stat și a finanţelor publice locale, valabile la data finanțării
- Acordarea finanțării constă în decontarea directă de către AMCCRS în calitate de finanţator a sumelor care fac obiectul facturilor/devizelor emise/întocmite de către executantul serviciilor/lucrărilor în conformitate cu prevederile contractelor de expertizare, proiectare, executie lucrări sau prestare servicii încheiate în acest sens.
- Finanțarea serviciilor de expertizare și proiectare pentru imobilele aflate în proprietatea solicitanților persoane fizice sau juridice de drept privat este nerambursabilă, sub condiția începerii execuției lucrărilor de protejare, consolidare, restaurare, conservare şi/sau punere în valoare a obiectivelor în termen de maxim 6 luni de la emiterea autorizaţiei de construire şi finalizării acestora în termenul prevăzut de autorizația de construire. În cazul neînceperii lucrărilor în termenul prevăzut la alin. (4), solicitantul, persoană fizică sau juridică de drept privat, este obligat să restituie integral sumele aferente serviciilor de expertizare și proiectare.
- La cererea solicitantului, AMCCRS poate prelungi termenul de rambursare a finanțării până la o durată maximă de 25 de ani în funcție de situaţia şi bonitatea financiară a acestuia.
- Pentru neîndeplinirea obligației de achitare la termen a ratelor scadente cu mai mult de 30 de zile, se vor calcula şi se vor acumula majorări de întârziere în cuantum egal cu dobânda legală penalizatoare prevăzută de dispoziţiile legale aplicabile, până la plata integrală a tuturor sumelor datorate.
- Solicitantul va putea rambursa anticipat, integral sau parţial, suma finanțată, având obligaţia de a informa prealabil în scris AMCCRS cu privire la suma rambursată anticipat în termenul prevăzut în contractul de finanțare.
- Pentru finanțarea acordată prin PMR, solicitantul persoană fizică sau juridică de drept privat va constitui în favoarea AMCCRS o ipotecă imobiliară de prim rang asupra imobilului prin contract de ipotecă în formă autentică încheiat concomitent cu semnarea contractului de finanțare pentru o perioadă egală cu perioada de rambursare a finanțării acordate.