Sari direct la conținut

Rusia a prezentat planurile pentru stația spațială pe care susține că o va construi în câțiva ani

HotNews.ro
Planul pentru ROSS, Foto: Telegram
Planul pentru ROSS, Foto: Telegram

Roscosmos a publicat planurile pentru stația de service orbital (ROSS) pe care Rusia spune că va începe să o construiască până în 2024, an după care spune că va părăsi definitiv Stația Spațială Internațională (ISS), relatează TASS.

Planurile au fost publicate pe canalul de Telegram al Roscosmos, agenția spațială rusă afirmând că în prima etapă a construirii ROSS vor fi desfășurate modulele de bază, cele științifice, energetice și cele care fac legătura între acestea.

Roscosmos afirmă că în această etapă doi membri ai echipajului vor putea locui în stație.

A doua etapă a proiectului va viza construirea modulelor de producție și a platformei de servicii, capacitatea ROSS urmând să crească la 4 persoane.

Rusia spune că va pleca de la bordul ISS în 2024

Yuri Borisov, noul director general al Roscosmos, a declarat marți la o întâlnire cu președintele rus Vladimir Putin că „decizia de a retrage Rusia din proiectul Stației Spațiale Internaționale după 2024 a fost luată”.

El a mai spus că toate obligațiile asumate față de parteneri vor fi îndeplinite până în acel punct.

În aprilie 2021, Borisov, care la momentul respectiv era vicepremier responsabil de coordonarea industriei de apărare, a declarat că starea ISS lasă de dorit și că Rusia se va concentra pe crearea propriei stații orbitale.

Dmitri Rogozin, până recent directorul agenției spațiale ruse, a declarat în luna februarie că, din cauza constrângerilor financiare, este dificil să fie menținută simultan prezența la bordul ISS și construirea unei noi stații spațiale.

Roscosmos susține că își va construi propria stație spațială, în pofida sancțiunilor

Roscosmos a precizat luna trecută că va continua colaborarea cu ISS până când Rusia își va construi propria stație spațială. Cu toate acestea, decizia de a părăsi ISS după 2024 ar putea însemna că Rusia va rămâne fără o prezență umană în spațiu pentru prima dată după un sfert de secol.

Rogozin, care în mod faimos a amenințat că Stația Spațială Internațională ar putea cădea din cauza sancțiunilor impuse împotriva Rusiei, a afirmat când s-a aflat la conducerea Roscosmos că este necesară o anumită „perioadă de suprapunere”, când ISS și ROSS vor funcționa în paralel o perioadă de timp.

În primăvară, corporația de stat și RSC Energia au semnat un contract de stat pentru dezvoltarea unui proiect preliminar pentru o stație orbitală rusă promițătoare.

Capacitatea Rusiei de a-și construi propria stație spațială a fost pusă sub semnul întrebării de numeroși analiști și experți occidentali din cauza sancțiunilor occidentale care au lovit puternic capacitatea Moscovei de a se aproviziona cu componente electronice și tehnologie de vârf.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro