Sari direct la conținut

Șeful poliției din New York îi acuză pe protestatari pentru „cele mai grave revolte” din ultimii ani / Procurorul general a deschis o anchetă

HotNews.ro
Proteste New York 3 iunie, Foto: JOHN ANGELILLO / UPI / Profimedia
Proteste New York 3 iunie, Foto: JOHN ANGELILLO / UPI / Profimedia

Comisarul de poliție din New York, Dermot Shea, a mărturisit luni că ofițerii săi au fost atacați cu cărămizi, cuțite, coșuri de gunoi și sticle în timpul protestelor recente împotriva nedreptății rasiale, spunând că acestea au fost printre „cele mai grave revolte” din oraș de ani buni, potrivit Reuters.

Mărturia lui Shea a făcut parte dintr-o serie de audieri publice on-line organizate de Procurorul General Letiția James, care investighează răspunsul poliției la amplele proteste care au avut loc in SUA în urma uciderii luna trecută a lui George Floyd de către un polițist alb aflat în custodia poliției în Minneapolis.

Săptămâna trecută, zeci de protestatari au mărturisit că ofițerii Departamentului de Poliție din New York i-au lovit sau i-au împins, i-au lovit cu bastoanele, le-au pulverizat spray de piper sau le-au imobilizat încheieturile atât de strâns încât mâinile au devenit albastre-vinete.

În declarația sa de deschidere, Shea a declarat că protestele de stradă au o „tradiție care este la fel de veche ca New York-ul“, dar a declarat că recentele demonstrații au fost diferite ca intensitate.

„Aceasta a fost una dintre cele mai grave revolte care au avut loc în orașul nostru în istoria recentă”, a spus el.

Mai mult de 300 de ofițeri au fost răniți de la începutul protestelor la sfârșitul lunii mai, a spus Shea, deși nu este clar câte răni au fost cauzate de atacurile civililor.

El a promis că ofițerii care au încălcat standardele departamentului în utilizarea forței împotriva newyorkezilor se vor confrunta cu consecințe.

Procurorul general Letiția James a deschis ancheta la sfârșitul lunii mai, la cererea guvernatorului din New York, Andrew Cuomo, care a spus că este alarmat de „confruntările violente deranjante” dintre ofițerii NYPD și protestatari.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro