Sari direct la conținut

Libertatea: Examenele pentru licența de pilot din această toamnă au fost fraudate, la 18 teste, cu ajutorul unui grup de WhatsApp

HotNews.ro
Libertatea: Examenele pentru licența de pilot din această toamnă au fost fraudate, la 18 teste, cu ajutorul unui grup de WhatsApp

Examenele prin care se obține licența de pilot date în această toamnă au fost fraudate, candidații păcălind testele la 18 materii cu ajutorul unui grup de WhatsApp, scrie Libertatea.

Pe 5-8 august 2019 și 29 august 2019 (la Școala de Aviație Civilă – SSAvC) și pe 9-10 august 2019 (la Autoritatea Aeronautică Civilă Română – AACR), ambele instituții de stat, au fost date examenele pentru “piloții particulari”, primul dintre cei trei pași pe care îi face un pilot de linie. Cu aceste examene, urmate de teste practice, Autoritatea îți dă licența de pilot particular, cu care poți zbura “doar singur sau alături de un prieten”, după cum au explicat reprezentanții AACR.

Dacă vrei să înaintezi ca pilot comercial, dai alte două examene, tot la Autoritate, unul, de asemenea, pe hârtie și doar ultimul pe calculator. Libertatea le-a arătat șefilor Autorității, o instituție vitală, care supraveghează în România respectarea siguranței zborului la standardele Uniunii Europene, mesajele și pozele de pe telefoane, în care se vede cum cursanții au trucat 18 examene la 9 materii, primul examen la Şcoală, al doilea chiar la Autoritate. “Nu am crezut că așa ceva se poate întâmpla!”, au spus, uluiți, Armand Petrescu și Tudorel Roman, primii doi oameni din organigrama AACR, când au văzut probele aduse de ziar.

Conducerea Autorității a informat luni că a numit o comisie internă care va analiza situația și că, până atunci, ”procesul de licențiere pentru pilot PPL pentru toți cei promovați este suspendat”. Cealaltă instituție de stat unde s-a fraudat examenul, Școala de aviație, a refuzat orice comentariu. Directorul școlii este George Barbu, noul șef al TAROM, scrie ziarul citat în articolul ce

poate fi citit integral aici.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro