Sari direct la conținut

Cel de al treilea suspect în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a mai fost închis pentru un jaf într-un mall din Slovenia. Ce spune mama lui

HotNews.ro
Suspect in cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu, Foto: Politia Romana
Suspect in cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu, Foto: Politia Romana

Cosmin Costinel Zuleam, ultimul dintre cei trei suspecți în cazul uciderii omului de afaceri Adrian Kreiner, este dat în urmărire generală. El are antecedente penale și a mai fost închis pentru un jaf într-un mall din Slovenia.

Bărbatul, în vârstă de 31 de ani, este născut în localitatea Valea Stanciului din județul Dolj, are domiciliul în localitatea Horezu Poienari, iar fotografia sa a fost publicată pe site-ul Poliției Române, la rubrica „persoane date în urmărire”. Pe numele său există un mandat de arestare preventivă pentru furt calificat și pentru două infracțiuni de tâlhărie calificată.

Cosmin Costinel Zuleam are antecedenate penale – a mai fost închis pentru furt de telefoane mobile dintr-un mall din Slovenia, paguba fiind de 125.000 de euro, conform Digi 24. Mama lui a declarat pentru Digi24 că el a mai fost închis și pentru trafic de droguri.

Femeia a spus că îl vedea în stare să comită un furt, dar în niciun caz o crimă, susținând că fiul ei este plecat de mulți ani din localitate și că nu a mai luat legătura cu el de peste 20 de ani.

Duminică, Poliția Română a anunțat că i-a prins pe doi din cei trei suspecți în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu.

Cei doi bărbaţi, ambii în vârstă de 35 de ani, au fost localizați pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, respectiv în Scoţia şi Irlanda de Nord. Marian Cristian Minae şi Laurenţiu Ghiţă, doi dintre suspecți, sunt născuţi în anul 1988.

În acest caz a fost arestat preventiv și un bărbat din localitatea Dumbrăviţa, judeţul Timiş, acuzat că este complice cu cei trei suspecți, el fiind cel care i-a adus la Sibiu.

În urmă cu câteva zile, a mai fost reţinut un bărbat din Dolj, însă el a fost eliberat după 24 de ore, după ce anchetatorii au ajuns la concluzia că el nu are legătură cu crima de la Sibiu.

Pe 6 noiembrie, omul de afaceri Adrian Kreiner a fost bătut şi jefuit în propria casă. Hoţii i-au furat ceasuri în valoare de 200.000 de euro, însă nu au luat şi banii care erau în casă, potrivit procurorilor. În casă mai erau iubita şi fiica omului de afaceri, însă acestea nu au fost lovite.

Filmul uciderii lui Adrian Kreiner

Poliția și procurorul de caz au prezentat joi filmul asasinării omului de afaceri din Sibiu, Adrian Kreiner.

  • În data de 04.11.2023, cei 5 suspecți (4 bărbați și o femeie) au plecat de pe raza localității Dumbrăvița, județul Timiș cu două autoturisme aparținând a doi dintre suspecți. Un autoturism a fost lăsat pe raza municipiului Deva, județul Hunedoara, urmând ca acesta să reprezinte o mașină de rezervă pentru o deplasare ulterioară, cu care să nu fi intrat pe raza orașului Sibiu.
  • Au ajuns la Sibiu cu celălalt autoturism, condus de către unul dintre suspecți, suspect care nu a participat la săvârșirea faptei, după care au ajuns în parcarea Promenada Mall Șelimbăr în jurul orei 17.30.
  • După ce trei dintre ei au făcut mici cumpărături, în timp ce ceilalți 2 au așteptat în mașină, în jurul orelor 18.00, s-au deplasat cu toții pe strada Doamna Stanca, unde suspecta închiriase un apartament pentru 3 nopți.
  • După ce a preluat apartamentul închiriat de la proprietar, suspecta și șoferul au părăsit municipiul Sibiu cu autoturismul cu care veniseră, lăsându-i în apartamentul închiriat pe cei trei suspecți. Aceștia au rămas în apartament până în jurul orelor 00.00 ale zilei de 05.11.2023, când au plecat pe jos spre strada Moldoveanu, unde locuia victima.
  • În jurul orei 00.30 minute, cei trei suspecți au sărit gardul și au pătruns în imobilul nelocuit cu nr. 11, situat vis-a –vis de locuința victimei și apoi au urcat în podul imobilului, pe o scară laterală. Din acel moment și până în noaptea de 06.11.2023, suspecții au supravegheat locuința victimei la intervale diferite de timp, având și perioade în care au părăsit imobilul pentru a merge să cumpere diferite produse alimentare.
  • În dimineața zilei de 06.11.2023, în jurul orelor 02.20 minute, cei trei suspecți au părăsit podul casei, au sărit gardul proprietății și s-au dus la gardul locuinței victimei, doi dintre ei au forțat un element metalic din gard și au păstruns în curte, în timp ce al treilea a rămas în stradă, supraveghind ce se întâmplă în exteriorul locuinței, dar și în stradă.
  • După ce au pătruns în curtea victimei, cei doi suspecți au deșurubat becurile de la iluminatul perimetral, au deschis o fereastră de la garajul locuinței, care era rabatată și au păstruns în garajul victimei, în jurul orei 02.38 minute. Din garaj, suspecții au intrat direct în casă, unde, la parter, în living, se afla victima, care probabil adormise pe canapea.
  • În locuință, victima a fost legată de mâini și de picioare, în mod solidar în poziție de barcă, astfel încât orice mișcare a oricărui membru să antreneze după sine autostrângerea, după care este lăsată la sol în modul „legăturii de tip Arbatachar”. Acest este un mod de legare a victimei în care șocul traumatic se instalează rapid prin întreruperea fluxului sanguin care conduce la paralizie. Legătura Arbatachar este o formă de tortură unde durerea este extremă, folosită pentru a determina victima să dezvăluie locul în care depozitează banii sau obiecte de valoare. La plecarea din locuință, după comiterea faptei, suspecții au acoperit corpul și capul victimei cu pătura de pe canapeaua unde dormise aceasta.
  • Suspecții au fost surprinși de fiica victimei, aflată la etajul locuinței, doi dintre cei trei bărbați au urcat unde se afla fiica victimei și, sub amenințarea unui pistol, i-au solicitat acesteia, în limba engleză, să spună locul în care tatăl său ascunde banii.
  • După ce le-a dat atacatorilor banii pe care aceasta îi avea în portofel (40 de euro și aproximativ 100 de lei), a fost amenințată cu pistolul de către unul din atacatori, întrebând-o de mai multe ori unde sunt banii. În acest timp, celălalt atacator, observând în interiorul dressing ului mai multe ceasuri de valoare ce se aflau la vedere, le-a luat si le-a introdus într-o geantă, scotocind și prin sertarele din dormitor. Suspecții au părăsit locuința și curtea victimei, în fugă, prin grilajul dizlocat al gardului.
  • În data de 06.11.2023, orele 03:01, I.P.J. Sibiu a fost sesizat prin SNUAU 112 de către concubina victimei cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns prin efracție în imobilul situat în Sibiu pe str. Moldoveanu nr. 4, jud. Sibiu unde locuiau împreună, exercitând acte de violență asupra persoanei vătămate care se afla la parterul locuinței. La fața locului primul echipaj de poliție a ajuns într-un interval de 2 minute, acordând primul ajutor victimei și solicitând sprijinul SAJ Sibiu.
  • După comiterea faptei, suspecții s-au întors în data de 06.11.2023, în jurul orelor 04.20, la apartamentul închiriat și au părăsit municipiul Sibiu cu un taxi în aceeași dată, în jurul orelor 07.20, cursa fiind făcută până la Deva, județul Hunedoara, unde aveau un autoturism. În continuare, suspecții s-au deplasat pe raza localității Dumbrăvița, județul Timiș, la locuința suspectului care i-a adus în Sibiu.
  • În seara zilei de 07.11.2023, în momentul în care s-a aflat public despre decesul victimei, 2 dintre suspecți și suspecta au părăsit cu certitudine țara, în prezent desfășurându-se activități de localizare pentru cel de-al treilea suspect, despre care există date și indicii că se află pe teritoriul României.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro