Sari direct la conținut

Ursul impuscat vineri seara la Brasov nu este cel care a ucis un om aproape de centrul orasului

HotNews.ro

Ursul impuscat vineri seara, suspectat ca ar fi cel care a atacat si a ucis un barbat pe aleile de sub Tampa, nu avea in stomac decat vegetale, si nu urme de tesut uman sau de textile, anunta Mediafax. Potrivit reprezentantilor Directiei Sanitar-Veterinare si de Sanatate a Alimentelor Brasov care a facut primele investigatii asupra animalului impuscat de o echipa a Asociatiei Vanatorilor si Pescarilor Amatori, in stomacuil ursoaicei nu exista niciun fel de urme de tesut uman ci doar hrana vegetala.

Dorin Enache, directorul executiv al DSVSA Brasov spune, insa, ca o concluzie clara poate fi trasa abia dupa ce criminalistii care se ocupa de caz vor face analize de laborator amanuntite ale continutului stomacului ursoaicei.

Potrivit unor surse din randul anchetatorilor, pentru stabilirea unei legaturi clare intre ursul care l-a afasiat pe tanarul de sub Tampa si cel capturat de Asociatia Vanatorilor si Pescarilor, au fost prelevate fire de par de la animalul impuscat. Acestea vor fi comparate cu firele gasite pe trupul tanarului ucis. Mostrele urmeaza sa fie trimise spre analiza la un laborator din afara tarii.

in ciuda primelor concluzii trase de DSVSA, seful Asociatiei Vanatorilor si Pescarilor Amatori Brasov, Dorin Petre Noaghea, este convins ca animalul impuscat este acelasi care a sfasiat o persoana in noaptea de joi spre vineri.

„Din punctul nostru de vedere, ursul pe care l-am impuscat este cel care l-a ucis pe acel barbat.Cand am decis sa impuscam animalul, am luat in considerare comportamentul sau. Din experienta noastra,un urs, unde vede sursa de mancare sau unde ascunde hrana, acolo revine. Or era clar ca numai ursul care atacase cu o noapte inainte, putea reveni exact la acea banca unde a fost descoperit cadavru”, a declarat Noaghea.

Potrivit sefului Asociatiei Vanatorilor si Pescarilor Amatori Brasov, lipsa tesutului uman din stomacul ursului este explicabila „de vreme ce carnea se digera in maxim 5-6”.

„Tanarul a fost ucis vineri dimineata, cam pe la ora 2. Noi am impuscat animalul vineri seara, la ora 21.27. Deci a trecut ceva timp intre cele doua momente si este normal sa nu se gaseasca urme de tesut uman. Din punctul nostru de vedere, nu se discuta. Ursul este acelasi”, a precizat sursa citata.

Pana la elucidarea cazului, accesul cetatenilor pe aleile de sub Tampa ramane restrictionat. Printr-un ordin al prefectului Adriana Dontu, echipe de la Politia Comunitara, de la Inspectoratul Judetean de Politie si Politia Comunitara Brasov vor patrula in preajma zonelor impadurite din oras pentru a se asigura ca cetatenii nu incalca restrictiile impuse.

Aminalul suspect ca a ucis o persoana in noaptea de joi spre vineri pe aleile de sub Tampa a fost impuscat vineri seara de o echipa a Asociatiei Vanatorilor si Pescarilor Amatori din Brasov, exact in locul in care a fost descoperit cadavrul tanarului sfasiat. Specialistii spun ca este vorba despre o ursoaica, in varsta de aproximatic 6-7 ani, cu pui.

Tot vineri seara, o echipa a Serviciului Public de Gestionare a Animalelor, care patrula in preajma zonelor impadurite din centrul municipiului, a mai capturat un urs, care a fost tranchilizat si urmeaza sa fie mutat in padurile din Harghita, conform planului de actiune stabilit la sfarsitul lunii mai de primaria municipiului Brasov si institutiile abilitate in gestionarea animalelor salbatice.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro